În profunzimi de suflet miroase-a flori de lotuși

 răsar mărgăritare  pe-obrajii în amurg

 îmi ești incă aproape și-atât de străin totuși

 meșteșugite-n piatră privirile se scurg

 o punte-a pus destinul între noi cât un pas

 clepsidra întorcând mereu umăr la umăr

 sub pavăza furtunii neclintiți am rămas

 și nopțile în doi trecut-au fără număr  

 se opinteau străinii presărând spini pe-un drum

 pe care semănasem…

 Eu

 am să plec oricum

 cândva poate vei șterge  praful

 de-un deget așezat

 peste umila-mi urmă  

 

 eu am să plec oricum

 sub pietrele uitării

 căutând odihnă

 pe un tărâm făgăduit

 

 știi

 încă mai cred

 că voi veghea prin felinar divin

 sufletele celor ce-mi caută inima

 în filele scorojite de vreme

 

 rogu-te omule

 nu-mi scrie osândă

 pe-aceste cioburi de gând…