Vasile Ionac's Blog (127)

Durere tăinuită-n dinte

Răsfoiește-mă ca pe o carte nescrisă

când tomna îmi bate la ferestre de gând,

privește-mă cum trec fără umbră

precum un perete, printr-un cuvânt

și spune-mi dacă sunt adevărat 

sau m-am rătăcit printr-un uitat.



ai să mă recunoști după copacul pe care

l-am tăiat cândva cu o zare,

ai să mă recunoști după frunzele cărării,

sau, mai ales, după culoarea mirării.



să nu-mi spui nimic despre nimica 

(știu că poți să taci a…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Octombrie 12, 2013 la 2:30pm — 6 Comentarii

Copaci de cuvinte



Mie-mi vorbește toamna despre muguri,

iar clipa,

despre despădurirea de frunze a codrilor;

poate sunt chiar clipele în care

mai rămân câțiva pași nefăcuți,

și la care am fi putut ajunge

obosiți,

dar în vremea ăstei vieți…



te ating doar cu un gând;

atât mi-a mai rămas

dintre toate cuvintele acelea

pe care ni le-am fi putut spune

cu șoapta.



cauzele,

îmbătrânite la marginea luminii,

mai bârfesc despre noi,

în vreme…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Octombrie 11, 2013 la 6:35am — 8 Comentarii

Dacă aș putea...

Dacă aș putea să te ating,

azi mi-ar fi sărbătoare

și ar ninge cu fâlfâit de aripi îngerești

în tot sufletul.



te privesc cu ochii minții cum treci strada

prin dreptul semafoarelor îndrăgostite

de parfumul existenței tale;

oare de ce,

mulți dintre cei care te înconjoară,

nu te știu privi mai departe de politețuri

și ți se adresează cuvântând vorbe?



eu ți-am pregătit doar câteva cuvinte

a căror ordine încă nu o știu;…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Octombrie 5, 2013 la 9:33pm — 5 Comentarii

Ne plâng copacii...

Ne plâng copacii,-a oboseală, doamnă

Și cerul poartă crengile-n contur;

Și gândul meu parc-a tristeți se-ntoamnă

Când pasul pe cărări pășește sur.



Orașul însuși nu mai vrea mistere

- Bețiile se mută mai central -

Să vii la mine să-ți donez tăcere

Căci cântecul mi-e-acuma în spital.



Iubita mea de dincolo de vară,

Bordeiul meu te-așteaptă pe-nserat;

Eu beau trascău în fiecare seară

Și duc un trai de un anost uscat,…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Octombrie 5, 2013 la 9:30pm — 4 Comentarii

Peisagiu de toamnă

 

Duce ploaia vânturi ude

Spre copacii în cădere;

Toamna doar se mai aude

Vâjâind în horn tăcere.



Turme dese de frunzare

Plimbă aeru-n gazete;

Știrea-n sinea ei mai are

Vești cu iz de cuconete?



Parcul poartă pardesie

În plimbările cochete;

S-a scurtat din poezie

Tocmai rochia de pe fete?



Pantalonii pașii-și poartă

Pe…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Octombrie 4, 2013 la 6:41pm — 5 Comentarii

Identități

Dacă ar fi să-ți vorbesc despre noi,

aș depăna cu vântul o uitare

și ți-aș mai scrie ruginiu pe foi

despre iubire, clipă și iertare.



identități plecate-n nevenit,

suntem și vom mai fi poate o vreme,

dar de dorință, încă nu nu te teme,

mai este încă până-n asfințit.



cât sufletul privește spre poeme,

nimica nu se pierde în neant;

chiar dacă toamna e-un hotar de scheme,

eu sunt un stătător, nu un berbant,

pe…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Octombrie 4, 2013 la 6:30am — 4 Comentarii

Esteticul nevăzut

Țara mea de cuvinte

și-a exilat guvernul spre patria tăcerilor

și nu răspunde la amintiri.



țara mea de cuvinte este populată

de linii înfrânte

care nu știu încotro să se îndrepte;



chiar am mari dubii

asupra prețului oricărei clipe,

al oricărei îndoieli.



femeia care se intersectează

cu țara cuvintelor mele,

are revelația zădărniciei.



țara mea de cuvinte

este importantă

doar din punctul…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Octombrie 1, 2013 la 10:30pm — 7 Comentarii

Șofer terestru

Iubito, angajează-mă șofer

pe o mașină fără frâne-n roate

și dă-mi distanțe, cred că se mai poate

iubi tomnatic, pur și efemer

când ploile privesc înspre cetate.



iubito, chiar aș vrea să ne plimbăm

pe-acoperișul vorbelor de șagă,

să vadă lumea cât îmi ești de dragă

deși, în veacul ăsta auster,

prea mulți trăiesc cu gândul la desagă;

iubito, chiar de-ar fi să dăm și șpagă,

cu trup în trup, putem…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 29, 2013 la 9:30pm — 4 Comentarii

Tăcere de drag

Nu-ți voi spune că ești prima ființă 

care m-a văzut încercând 

să mă descompun într-un cântec,



nu-ți voi sugera că numai tu știi 

cum încerc să fac din spusă cuvânt 

iar cuvintelor 

să le înalț statui din semne,



nu ești singura căreia i-am ascuns 

că tăcerile mele vorbesc 

iar axul anotimpurilor 

nu trece prin calendare; 



despre mine au aflat copacii că îi cunosc 

dincolo de identitatea pădurii 

și codrii…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 28, 2013 la 7:30pm — 6 Comentarii

Declaratie de dragoste

Dacă vrei să afli cum se odihnesc îngerii, 

vino în lumea cuvintelor nerostite,

în țara izvoarelor ascunse de sete,

în lumea dimineților care răsar perpetuu.



feriți de oboseala trecerii,

îngerii zboară odihnindu-se

în cântecul cuvintelor care îndrumă

sau poate,

într-o cuprindere de necuprins.



eu nu o să te chem strigându-te pe nume,

eu am să te rostesc așa cum torentele aduc înspre…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 27, 2013 la 10:33pm — 6 Comentarii

Vederea strălucirii

Dezbrăcată de tine 

eşti doar femeia mea adevărată

purtând pe chip înmugurirea

şi-n priviri limpezimi de izvoare.



se aprind fără timp stelele

care nu-mi erau sortite,

când ochi-mi te îmbracă în zare



eşti adevărat de frumoasă

şi tulburător de tine;

te voi purta în dimineţi rostite tăceri

şi-mi voi aminti

că mai vin primăveri,



cuvintele se rostesc singure şi seci …

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 25, 2013 la 8:30pm — 4 Comentarii

Apus ruginiu

Din neștiință sau din greșeală,

am ajuns să nu ne cunoaștem;

poate de aceea a venit toamna

galbenă la frunze

și brumată în urechile ierbii.



lasă ploaia să se conjuge cu noroaiele,

lasă diminețile să vină

târzii și obosite,

dar nu lăsa sentimentele

să-ți ruginească surâsul.



aproape că te pot atinge cu sufletul

ori de câte ori fluieră în cosmos câte un nai,

aproape că îți aud șoapta

parcurgând înstrăinarea dintre noi.…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 24, 2013 la 6:32am — 4 Comentarii

Ospățul se sfârșește în zori

Ai acea bifurcare în priviri

încât nu stiu cu exactitate

dacă atunci când sosești,

mângâi iminența unei plecări,

sau faptul unei atingeri?



tot timpul, printre gânduri

porți un concasor

care îți macină mulțumirile;

te rog să mă părăsești cu firescul

care face pe moarte să existe

și pe viață, să sufere



înainte de a fi o iubire,

nici nu am existat;

toată lumea din jur

ne striga pe…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 22, 2013 la 7:06pm — 6 Comentarii

Amândoi

Vino în dorința aceea unde caii zburători

merg în trap liniștit

iar diminețile vin nefiresc obosite de sub întunerici,



hai să ne întâlnim pe cărări nesăpate de…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 21, 2013 la 11:40pm — 3 Comentarii

Chiar eşti o lumină

Părea că este o lumină 

(căci întuneric nu era)

drumul acela pe care au trecut carele cu timp

ale altor vremuri…



Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 21, 2013 la 11:30pm — 3 Comentarii

Departea



De ce tu trebuie să fii aşa de frumoasă

şi eu mereu atât de departe?



se amestecă într-un mod indecent

timpul cu punctele…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 20, 2013 la 9:30pm — 4 Comentarii

Poetul nu...

Poetul nu visează noaptea,

el își veghează visele de peste zi, 



poetul nu așteaptă moartea,

ea vine ca un hoț peste pustii; …



Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 20, 2013 la 9:30pm — 4 Comentarii

Adiere senină

De ce atunci când te privesc şi zâmbeşti

îmi văd sufletul?



mi-e dor de înserarea netrăită

la căpătâiul izvoarelor,…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 19, 2013 la 8:00pm — 3 Comentarii

Ploaia ruginită

Mi-au cam ruginit ploile, iubito,

s-a cam picurat târziul în clipă

și simt, orele exacte

se rătăcesc printre trebuințe.…



Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 16, 2013 la 8:30pm — 6 Comentarii

Dans auzit

Umplându-mi golul dintre cuvinte,

în mine ai unit punctele cardinale;

știu, niciodată nu vei afla cum

și de când

ai învățat să vezi

multe dintre nuanțele luminii.



din când în când, ca o atingere,

îmi…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 15, 2013 la 10:09pm — 6 Comentarii

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Când... a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor