Privește-mă doar prin auz;

am să-ți telefonez dintr-o gară

unde, fără țară,

a emigrat un autobuz.

Parcă din noi a izvorât toamna

înspre câmpuri, înspre culoarea frunzelor

și se adăpostește, precum un regret

pe urmele pașilor, în împărăția muzelor.

În vraful de fotografii

Găsesc povești întâmplătoare

Cu înserări în plină zi,

Cu zâmbete fremătătoare.

Nu mai ești a mea de-un secol, nu mai sunt al tău de-un veac,

Plină-i puntea de rugină, Luna e căzută-n lac,

Pe când zvonul trebuinței plimbă-ne fără hotar,

Ba spre porțire răbdării, somnolând a calendar.

Regăsesc prin minte vremile cu ceață.

De ce oare anii nu au ham și frâuri?

Sunt și eu un picur strămutat de râuri

Spre oceanul celor ce-au plecat din viață?

De-atâta foame îmi e sete iară

De câmpu-n larguri și de iarbă verde.

S-avântă palid Soarele pe-afară

Iar nepăsarea iarăși nu mă vede.…

Pe cărări de ducă nu-mi mai găsesc pașii-

Drumul încotrova duce-n risipire.

Mă inundă setea, mă pândesc hăitașii,

Mă-nfrunzesc trecute clipe de iubire.…

Cum trecură vremea...nu mă-ncânt de-ncânturi

Și nici dimineața nu pășesc pe rouă;

Iarna e regină azi peste pământuri,

Ninge cu rugină sau târziul plouă.…

Degeaba vreau să dau cu pietre-n mine.

stâncile-s acolo unde-au stat

cărările cu mersul mult uitat,

sinele ce s-a uitat pe sine.…

Cei care-njură că sunt și că exist,

să ia o gură de ceară amară

și, când iarna stă să cadă, o gargară

aduce gustul pământului înnoroiat și trist.

Strănută prin Cluj ploi stătute,

plouă cu lacrimi de cer;

iubito, de-ar fi ca să-ți cer,

mi-ai da găzduire, pe vrute,

într-un cald și chemat adevăr?…

Cum te aperi de hoți

lăsându-ți trupul la vederea dorinței?

știi că tăcerea, la toți,

e scrisă-n străfundul ființei?



pentru că ești o femeie frumoasă,

oprești constelațiile la poarta ta,

iar Luna o azvârli-n baltă

să aibă și peștii ce bea.



sunt trecerea care caută pârleazuri

pe acolo unde alții viețuiesc nepăsători.

adun apa din fostele iazuri

și fac punte din…

Ca un ins ce speră, nu zidesc zidoace,

Nu îi sap în cale celui ce pășește,

Nu îi tulbur somnul sinelui ce tace

Și-mi visez menirea, de-s lăsat în pace.

Am urcat în trenul vremii de aseară

Și-am plecat cu toamna să culeg nimicuri.

Căutam un fluier, bâjbâiam o gară

Să găsesc adrese pe nescrise plicuri.

Fiecare vorbă are un tâlc al ei.

cele nespuse, au mai multe tâlcuri.

Ai putea să înveți de la mine

cum se dă binețe pe poeticește.

deși nici eu nu știu,

o povață prinde bine.…

De-aș avea o sumă în total,

aș aduna risipa ce-mi dă cale.

aș face-un munte, iar mai jos un deal

și-aș fi un ins cu multă căutare,

și nu m-aș cocârja la ideal

cum fac adesea, cei din întâmplare.

Ai un fel al tău de a nu fi

care mă orbește până-n vedere.

știi chema o noapte-n zori de zi

printre cuvinte efemere.



știi pustii orice fel de trecere

lăsând cuvintele să se dezlâne,

precum o holdă sub…

Când te-am uitat, poate că nu eram născut

sau căutam o stea călăuzitoare.

mereu, simțind pământul sub picioare,

 am început să mă transform în lut.

tu mă desenai cu o visare

când eu priveam spre Lună printre nori.

apoi, printre clipe des cheltuitori,

i-am văzut culcușul într-un pat, în mare.

nu aveam cuvinte spre-a ne spune.

șoaptele le-am dat cu împrumut și,

ca într-un joc necunoscut,

am găsit un…

Ne-am zărit printre perdelele toamnei.

tu te retrăgeai înspre muguri,

eu mă împuținam înspre brumă.



amândoi știam că nimicul lasă căi neumblate,

amândoi tăceam cuvinte frumoase

despre cântece târzii,

amândoi ne vom aminti cândva

despre cele neîntâmplate.



printr-o bucurie rămasă la urmă

căutam motiv ca să rămâi;

ne mâna înspre viața de turmă

un sentiment ciudat de târziu,

căci eu…