Înspre-adrese neștiute, azi de teamă nu mai scriu.

Drumurile-s cu troiene, vântul e la miazăzi;

Locuiesc într-o himeră și mușc aerul de viu

Fiindcă soba tace molcom și nu vrea a mă-ncălzi.



N-am pisică și nici șoareci. Au și ei pretenția lor.

Ce-ar mânca aici cu mine? Ce ar bea de-s însetați?

Amintirea altor vremuri îmi spune că nu-i ușor

Ca să risipești…

A nins într-o iarnă aflată la a doua căsnicie

cu frigul și cu alunecarea.

fulgi apoși numărau petele de pe trotuar,

ca-ntr-un târziu,

să stingă noroaie între urcuș și coborâș.



cerul, aproape nevăzut,

ia forma caselor populate numai pe înlăuntru.



al ciorilor,

văzduhul ascunde vrăbii

și macină răbdare.



crâșmele, cu burțile adânci,

beau tutun la preț întreg

și duhnesc a trascău pe datorie.…

Ninge-a poveste de iarnă, a liniște, chiar a candori.

Largu-i o sferă de barbă, copacii par stele de flori.

Ninge frumos și brumatic chiar și-n nimicul din noi,

Ninge deloc simptomatic, ninge și-n lacrimi la ploi.



Ca o spovadă fecundă, cărările trec așteptând

Înspre chemări de-o secundă, înspre orice sau nicicând.

Ninge frumos până-n gânduri, ninge-n cerneluri la vise-

Urile pier neputânde când porți spre iubire-s deschise.



Hai să avem iarna noastră,…

Adă-mă spre tine, sunt sătul de cale

Și de văi în care e secată apa.

Cerul se-nconvoaie în sclipiri ovale,

Gândul rătăcește căutându-și soarta.



Nu scorni binețe poleind cuvinte,

Nu-ntreba de mine frunza din cărare;

Nu mai vreau iubito ca să-mi vină-n minte

Umbra unor vremuri cu sosiri precare.



Crâșmele tristeții încă mă mai cheamă-

Parcă altă lume îmi deschide vinul;

În beția clipei nu-mi mai este teamă

Că înstrăinarea îmi va…

Plouă apă udă. Unde-i iarna, oare?

Nourește-n gânduri și-i noroi pe cale.



Văd, mereu sunt garduri. Se despart destine;

Unde să te caut, ca să dau de tine?



Nu mai ești aceeași. Și eu sunt departe,

Iarna nevenită lumea ne-o împarte?



Nu există diguri. Revărsăm cuvinte

Peste mari întinderi-morți fără morminte…



Ca o rugăciune-mi este așteptarea;

Unde-i oare țărmul ce-ntâlnește marea?…

E plin de scări ce urcă-n coborâre

și de zboruri târâte pe pământ.

se cată și se râde-n omenire

de nepriceperi, lucruri și cuvânt.



adeseori ne fuge pasu-alături

se rătăcește drumul de sub noi;

dealurile curg mereu spre șesuri

asemenea puhoaielor din ploi.



împlântarea sinelui spre faptă

e un fel de a muri în viață;

deși-s convins că…

Printre picuri mai plouă și cu așteptare

și cu vreme scusă fără de hotare.



parcă ne-a părăsit iarna,

atât de a ciorilor ne croncănește zarea

din toate încheieturile luminii sure.



e atât de nedezlegat labirintul,

încât e greu de priceput spre unde

ar putea fi încotro;

farurile mașinilor, deși luminează,

nu văd.



plopii…

Satul meu, sub dealuri, nici ferestre n-are.

Stă și-așteaptă parcă timpul ce-o să vie;

E cuprins de doruri și bolnav de zare

Și, doar când e praznic simte bucurie.



Satul meu adapă ploile trecute.

Simte-n rădăcină ce n-a fost să fie.

Cimitiru-i cartea semnelor durute,

Iară primăvara, zbor spre poezie.



Satul meu de astăzi nu mă mai încape;

S-au vândut din turlă clopotele care,

Au vestit primejdii, au spălat păcate…

Nu înmulțim, nu împărțim, nu sperăm.

ne vorbim nouă înșine

cu glas încet

printr-o fereastră de timp.



nu supărăm pe cei care au puterea

fiindcă prășesc ura

și sunt răzbunători.



lăsăm la îndemâna îndemânaticilor

tot ce-i de furat

și ne cerem scuze

că ne-am născut pe 'ceste meleaguri…



doar Limbii Române

și celor siliți…

Poate pe la tine a venit iarna

așa cum ar fi trebuit să fie,

pură, caldă și aproape

în jurul bătăilor inimii mele.



poate pe la tine ninge cu puf de îngeri

sau cu pași iuți,

așa cum se întâmpla în adâncul altor ierni.



poate că tu îți mai poți aminti

ceea ce eu nu pot uita

despre dragostea noastră.



poate privirea ta mai vede bucurii

curate

care altădată

ne cutreierau îmbrățișarea.



poate…