ninge peste urmele pașilor tăi

moșul plânge și se uită-n desagă

întoarce clepsidra ca pe-o armă din nou

îmbătată iubirea nu e de șagă

nectarul se transformă iar în venin

unii se îmbată cu apa rece

alții așteaptă ca niște rechini…

se-îmbracă satul românesc în sărbătoare

colindătorii să-și primească-n prag

cu nuci și mere și colaci pentru o urare

pe care-au așteptat-o anu-ntreg cu drag



sunt dacii care nu s-au lăsat pradă sorții

cântând colinde poartă scut de-argint

la mine-n prag cântă cu foc nepoții

în cor puternic pe alocuri răgușit



se-îmbracă satul românesc în sărbătoare

cu globulețe multe betele și lumini

și Burebista parcă e în fiecare

mândria…

dacă-aş fi umbra sărutului

primul furat

m-ai duce legat de farmece

la tribunalul iubirii?

rădăcinile nu sunt

nici în trecut nici în viitor

doar în tine

eu cel înainte de a fi tu

urc povârnişul

între dinţii unui tigru

şi zâmbetul

unor trandafiri din plastic

aleg felina

de departe mai sinceră



cum devine…