ai uneori aromă de șerpoaică

o stalactită ce zâmbește în deșert

Orfeu cu vâslă împărțind în barcă

aceiași doi canini de tigri la desert

și- n scoarța de amară soartă

în ghiare râuri suvenir

brodezi iluzii chihlimbar o  artă

de-a face troc un chilipir

perlă în scoica unui ochi de mamă

încătușată ederă în zbor

ești fir de borangic năframă

cearcăn de lună  din visul…

atunci

ai stropit cu zer de păpădie

la rădăcină

veșmântul  corodat

al  amăgirii

pritocită iubirea

avea aromă de marinar

navigând de un veac 

pe comete înlănțuite

răsăreai hienă

într-un cer de copite

între abur și scrum

malefică

brațele tale

Dunga reîncarnată

sufletul

înghesuit în teaca uitării

săruta tălpile

unor stele căzătoare

șevalet

o leoaică…

ne-ntâlneam uneori

când zburam pe irisul ochilor

înainte să plângă

tu purtai pe umeri

țărmurile roase de iubire

eu doar sărutul tău pe furiș

ești prea nostalgic îmi spuneai

n-o să zbori niciodată mai sus

apoi lacrimile ne târau

în țărâna din care

o zeiță modela încăpățânată iubirea

te-ntrebam cine ești

și de ce porți acele țărmuri

pe umeri

de ce sărutul care-mi îngreuna zborul

are amprenta buzelor tale

mai sus…