nașterea versului

nu se făcea prin cezariană

cum ai putea crede

și de aici durerile facerii

și strigătele

pe alocuri răgușite

ale aceleia

îmbrăcate în alb

legată în cămașă de forță

cel puțin așa o vedeau

alteori însă

lacrimile erau pictate

pe față cu acuarele

și ei râdeau

în hohote

neștiind că de fapt

asistau la o naștere

până când o vedeau că strînge la piept versul…

ne jucam ceva nou
eu îți dăruiam o jumătate de inimă
tu îmi dădeai o jumătate de sărut
primeai cealaltă jumătate
și inima ta bătea pentru amândoi
apoi voiai să-mi înapoiezi inima
dar nu mă găseai
până când seara
se învelea în pletele tale
mă iveam brusc
dintre vise
și-ți furam
cealaltă jumătate de sărut

am fost un clovn cu nas de catifea

cu zâmbet din vopsea pe față

cu fesul roșu și cu mers de rață

de care-ați râs în tinerețea mea

apoi când travestit în don quijote

n-aveam nici lance nici măcar un scut

și modelam din apă și din lut

o dulcinee-n lumi fanariote

din mir de stele și din praf de lună

din sâmburi de lumină-am obținut

o cale albă către absolut

în care lumea devenea mai bună

am fost un clovn…

în fântâna aceea

apa nu era decât

o lacrimă dulce

a unui vis de nufăr

nuferii aveau vise care plângeau

cu șapte ochi  deodată

fiecare lacrimă devenea fântână

în care duminica ploua

cu luceferi

cum uneori venea seara

numai în pieptul tău

fântânile dădeau pe dinafară

pline de vise

care plângeau

de dor

și îți cereau să mă uiți

prima dată

speranța  întreba

în pântecele mamei întreba

de ce nu-i cresc fătului aripi

și de dincolo de culisele facerii

o sirenă

spunea că plodul n-are nevoie de aripi

are nevoie de vise

vine însă o vreme

când te-ntreabă sufletul

de ce te târăști în zbor

de parcă ai avea în spate și păcatele tale

nu doar vise

corbul nu zboară

el înoată în aer 

printre leșuri

de realitate