cântul vieții în glas de copil
scutură norii de emoții
și plouă cu îngeri
volatil

pe aripile cerului

însângerat de săgețile sorții
orizontul alintă copilăria
în jocul cu timpul
și ascunde veșnicia
în nisipul din clepsidre

dornic de iubire,
a murit leul din mine

așteptând ca mama 

să-mi aline un dor nebun

dor ce mă aprinde ca pe o văpaie

și mă aruncă-n închisoarea gândurilor sale

cu inima însângerată lupt 

să opresc ploaia lacrimilor,

mă revolt pe neputința vârstei

sunt copil solitar și rece

iubirea mă sufocă,

încerc să o ascund, să uit…

fiecare zâmbet adâncește 

rana segregării în trecut

vuiește-n noapte cucuveaua
fiori de gheață mă cuprind
și-mbrac voiosul scrin
în lacrimi de ceară și crini.

e liniște morbidă,
e râsul morții ascunse
am gândurile sumbre
de atâtea flori în cimitir

Cuvinte nerostite izbucnesc în lacrimi, 

Universul răsună la rugile fierbinți 

Divinitatea lovește și mă pierd

În verdele crud,

Dar tainele nopții îmi zbuciumă gândul

Prin tălpi îmi cresc rădăcini 

Să mă ascund,  în negrul absolut.

Respir doar lut.

În zbor de fluturi mă arunc

să mă transform în nimfă

Și renasc visând.

Suflet efemer... 

Îmbrățișez destinul etern

Pământul mă cheamă  cu dor

Și…

Lacrimile țin locul cuvintelor nerostite 

răsună în tot  universul  

În rugile muritoare atinse de destinul dur

Sunt ca o frunză plimbată de vânt

În tălpi îmi cresc rădăcini 

Să  mă pierd în  verdele…

Gânduri crude, secerate

De unghiuri obtuze

Cad ca spicele tăiate

Sunt vise confuze

Umbra-mi tremură-n surdină,

Strâng la piept flori de lumină

Fluturi negri prinși de vrajă

Mă îmbracă în chinidină*

Creez lacrimi aromate

Din versuri și raze

Ce conspiră diplomate

Viața aruncata-n fraze

Inima speriată bate,

Sori pe cuiburi atârnați

Încălzesc în libertate

Vulturii scăpați

Din oceanele-nghețate…

cultiv gânduri în cascada  timpului, 

îngeri sculptați din cuvinte

ascund esența vieții în tainele lumii

pe un stol de amintiri 

fericirea se stinge

ca o floare de cactus

pierdută…

Cascada de flori a inundat pământul

când soarele a îmbrățișat marea

aroma de priviri îndrăgostite oferea

naturii veșmântul.

Am pus pe platou viața în mii de culori

acceptând sărutul

și ca o iedera am stâns brațul

în jurul trupului încătușat de fiori

am plâns doar în versuri tristețea

lăsată pe mormântul veșnic

și florile morții au jelit amarnic

când masca zâmbitoare a feței amorțea.

Îmbrățișez…

Cu versul prins în adânci mistere

Și rima ce curge cu greu 

Descopăr fericirea

În ritmul trist, chinuit 

Din gândul meu.

Pălesc și muzele-n clepsidre 

Ca muribunzii din poveste

Cuvântul arde mai puternic

Tradus pe buze de lumina

Scăldat în timp.

Un timp invizibil, senin,

ce plânge-n secunde trecutul

Cu vise pustii și speranțe uitate,

În  pagini udate 

De lacrimile florilor…

Nu suntem perfecți,

Prizonieri ai timpului imperfect

Modelăm caractere grăbiți

Uitând că ne putem opri.

Suntem din altă lume.

O lume cu ura și minciuna 

Prinse-n stele de foc pe frunțile tuturor,

De-au lăsat soarele orb.

Suntem din altă lume.

O lume, în care nici pădurea nu foșnește

A intrat în regres psihic.

Nici râul nu mai clipește 

De emoție să nu lovească

sticlele…

Cu palmele goale

urmez muzica vieții!

Închid ochii

Și  simt dansul mării albastre!

Sufletul admiră, concertul naturii agitate.

Vântul îmi flutură părul,

Și-mi poartă gândurile spre înalte țeluri

Să se jertfească apoi de maluri stâncoase.

În interiorul meu inima urlă:

Vreau să câștig bătălia universului.

Îmi răsună în minte

sunetul dominant al cerului

Și mă predau la finalul ariei

Dorinței Pământului…