povestea Iulia: 

"visez uneori o fetiţă bucălată şi blondă precum tatăl ei 

aleargă într-un parc iar eu fug de ea 

strigă: mami mami 

eu mă prefac că n-o cunosc 

fetiţa se transformă într-un monstru 

un avorton de carne sângerândă care urlă printr-o gură hidoasă spre mine că voi fi veşnic mama lui 

şi că o mamă nu are cum să scape de copilul ei

mi-au rămas în minte străzile întunecate ale urbei 

cu fricile aruncate la tomberon 

dintr-o crâșmă răzbătea un cântec de pick-up și hohote de râs 

ne luam adio ...

golul căscat de tălpile bocancilor în asfalt era plombat cu tăcerea ce se așternea 

în urma umbrelor noastre

mă privesc într-o vitrină 

niște trecători s-au oprit și ei să privească în gol 

se clatină bordurile se zgâlțâie orașul din temelii 

e o primăvară capricioasă cu vreme schimbătoare și mici cutremure 

conexiunile internet au devenit tot mai lente iar semnalul de pe mobil s-a pierdut de tot 

mă simt izolat într-o lume wi-fi 

dezlegat dar totuși legat de ceva imperceptibil intangibil care mă ține pe loc 

fotografiez cerul radiografiez…

ciocănitorile bat darabana în lemnul înghețat al pădurii 

copacii cadavre mumificate cu brațele spre cer 

se răsucesc de durere 

rătăcesc prin păduri bezmetice cu rădăcini crescute invers 

le zâmbesc umbrelor alerg cu (i)ele de mână peste morminte ascunse 

într-o poiană păianjenul cu cruce își depune ouăle pe sânul stâng al unei femei 

în lunile ce vin vor ecloza inimi de lut arse de…

ne transmitem pe calea undelor 

ne facem cunoscută prezența în eter 

colonii de furnici virtuale dependente de oglinzi monitoare 

narcisiști în ultimul hal 

credem că totul e despre noi

sunt dimineți în care oamenii devin prea transparenți 

prea incolori ca să îi mai poți vedea sau să le poți mirosi prezența 

pătrunzi prin ei în drumul spre nicăieri 

faci găuri uriașe în zborul păsărilor 

lași dîre de fum în urma ta și goluri de aer 

detonezi cantități industriale de sentimente 

pilonii zilei se cutremură 

cerul troznește din toate încheieturile 

orașul devine…

pe-un mal 

loveam cu biciul în ape 

pești de oțel mă trăgeau sub unde 

apoi chipuri 

multe chipuri cu sau fără măști 

se hlizeau la mine din șifonier 

arlechini tandri chinuiau copiii din oglindă 

am întârziat la masă 

un glas ca de mamă se auzea departe 

mă orientam după soare 

și era umbră sub unde 

ceasul din turn a rămas fără timp 

timpul fără chip 

era târziul…

trenuri marfare aduc din depărtări 

cărbuni și petrol sare și grâne 

sclavi și sclave

ofrande zeului "a fi" 

eu shakespearian-ul mă sinucideam din când în când 

să-i fac în ciudă timpului rămas 

n-am nevoie de existențe precare julieto 

încă de mic 

ciocanul și secera îmi pătrundeau în măruntaiele gândului 

pupilele dilatate priveau însă…

e greu să te desprinzi de cerșaful îmbibat cu umbre 

sunt dimineți în care ochii îți lipsesc din orbite 

ciuguliți de corbii amintirilor 

obiectele din cameră îți par străine 

din tavan curge un sânge incolor 

și în ferestre mor florile culese pe câmpurile de luptă

mi-era dor 

să îmi îngrop neliniștea în lutul proaspăt al unei femei 

să-i modelez în noapte chipul 

mi-aș vinde sufletul de-aș putea deveni alchimistul suprem 

cel ce dă viață pământului 

transformă noroiul în carne 

să-i țină de urât

cazi în gol 

cu un ultim gest te prinzi de marginile cerului 

tragi după tine dincolo de moarte 

pătura ce îi va ține de cald sufletului

când carnea putrezește 

oasele se fărâmițează 

și nu mai rămâne decât un pumn de lut din ceea ce a fost om 

la adăpost de iernile lungi ale inexistenței 

vei sta ghemuit în albastrul senin al speranței 

că într-o zi vei fi 

din…

în acul de pick-up un fluture își pierdea zborul 

în insectarul de sunete un poet umplea golul dintre a fi și a nu vrea să fi 

după ce ascultam și ultima culoare dintr-un pastel 

pe fotoliul alb din sufragerie se așeza liniștea 

în fiecare seară de toamnă răsfoiam același tablou cu coperți groase de amintiri 



tu fumai gânditoare apusul cu îngeri 

eu îmi păstram verticalitatea în…

cum se zbate lumina în ochii tăi

parcă ar vrea să evadeze

pulsează în afară

se reflecta ca o rază laser în sufletul meu

îl împarte în mii de bucăți



ce tăios e aerul din preajma plecării

parcă aș escalada Everestul

mi-e greu să respir tăcerea ta de adio

mă sufoc în absurd

 (mi-am stabilit tabăra la o altitudine prea mare

doar frigul îmi poate fi tovarăș aici )…

uneori cotrobăi prin sertarele minții după lucruri uitate

și oricât aș vrea să mi le amintesc dau rateuri

ca acul pick-up-ului pe discul uzat

atunci mușc cu furie peretele clepsidrei

eliberez de sub boabele de nisip fantomele trecutului

le dezgrop și alerg cu ele de mână pe holurile azilului de nebuni

în jur luminile se sting prizele se surtcircuitează de la ploile care mă urmăresc

pacienții acestei…

ne cazasem la etajul unu al clădirii

la poartă ni s-au confiscat celularele țigările și inimile

la ce dracu v-ar folosi dacă nu știți să iubiți

țipase portarul la noi

și-am urcat scările ruinate

până la camera 112

am găsit ușa trântită de perete

geamurile sparte

și cearșafurile pătate de amintiri



era o…

plimbam timpul în lesă

pe bulevardul capitalei de suflet a unei țări decăzute

în stânga și-n dreapta terase și oameni asortați monotoniei de duminică

și timpul mușca din fiecare bucăți mari de frumusețe

umplea de riduri clădirile până când nimeni nu mai supraviețuia căderii cu liftul

în spatele pereților de aer se cuibărise moartea

ca o pisică neagră născută într-o vineri 13



clopotele…

În telefonul meu şi-a facut cuib tăcerea 
vocea care imi disloca singurătatea 
m-a uitat in repetate rânduri 
E timpul să-mi formez alt număr 
departe de cunoaşterea ei 
Îmi voi străbate dezamăgirea la pas 
drumul se-aşterne alb ca un omăt târziu 
pe rana unui soldat al durerii 
nicio cangrenă nu va mai ţipa singură în noapte

se strecoară pe nesimțite în sufletul tău
te lasă gol pe dinăuntru
te torturează până când uiți să fii tu
apoi te abandonează într-o mare formată din semne de întrebare
hoții de timp sunt ucigașii ce merg tiptil la miezul nopții
din încăpere în încăpere
victimele lor dorm seduse de-un cântec suav
de sirenă