prin orașul adormit cu 

balcoane ce se întind leneșe în arșița după-amiezii 

mă plimb în așteptarea apusului 

ora metamorfozelor 

când aerul vibrează în jurul neliniștii tale precum o libelulă împunsă cu acul 

în fiecare secundă ce trece o parte din mine dispare iremediabil 

o eclipsă a cărnii mă macină treptat 

sfera roșiatică a cerului topește bitumul…

s-a luat curentul 

mama spune că e ordin de la Ceaușescu 

pentru ca oamenii să adoarmă devreme 

să fie odihniți dimineața la 4 când se vor așeza cuminți la coadă la alimente 

dar oamenii se zbat în paturile lor de fier precum peștii pe uscat 

e greu să adormi într-un oraș înghețat ca un marfar uitat pe șine 

cu țurțuri la geamuri ca niște lănci gata să străpungă binele în orice…

am deschis ochii și întunericul a pătruns 

mi-am divulgat ultimul secret luminii iar ea m-a părăsit 

soarele s-a ascuns în burta planetei 

bezna mi-a cuprins retina 

precum un arbore de sequoia îmbrățișat de 1000 băștinași îndrăgostiți de lemn 

lumina intensă îmi curăța sângele de toxinele morții inoculate la naștere 

acum dializa s-a întrerupt 



când ești…

te îndepărtai prin ceața de moloz a clădirilor năruite 

silențioasă ca un zeppelin de război 

după cutremurul de vorbe de azi-noapte în liniștea pestilențială își făcuseră cuib păsări negre 

într-un târziu (abia) croncănitul lor m-a trezit de-a binelea 

o dimineață întreagă m-am zbătut sufocat de coșmaruri 

respirând izul de putrefacție al semenilor 

mucegaiul se așternea peste lume ca…