ieri am asistat la o decapitare 

călăul țipa întruna după ajutor 

a fost mușcat de un deget de către satârul înaripat 

capetele rânjeau sub eșafod 

am plecat aiurea prin orașul bombardat de liniște 

străbăteam străzile pline de gropi ale cartierului meu 

degetul călăului m-a urmărit până în somn 

arăta înspre mine amenințător 

iar capetele rânjeau sub eșafod 

atunci am dat cu…

o rană superficială 

se tratează cu indiferență sau 

se bandajează cu pleoapele unui fluture 

uriaș cât o catedrală 

o știi pe Ana 

Ana pansa florile rănite cu piele desprinsă de pe antebrațe 

în fâșii largi 

Ana nu suporta fluturii uriași sau șerpii cu aripi 

îi dădeau coșmaruri 

Ana iubea florile oamenii și cerul senin 

când fulgeră ea se ascunde în poala bunicii 

bunica…

afară e furtună și lipsă de pâine 

locuitorii urbei bântuie pe arterele prost luminate ca niște zombie apocaliptici

dormi în brațele mele visând cum orașul își încolăcește protector străzile în jurul nostru 

acest piton uriaș care se hrănește cu oameni ne strangulează nostalgia 

dincolo de geamul aburit al camerei o pasăre de metal își construiește cuibul din caroseria ruginită a unei dacii 1310 

își amână zborul până te vei…

scuipam sânge în ligheanul străveziu de sub pat

la căpătâi o umbră mă veghea de câteva zile

captiv în mijlocul acestui lan de singurătate

seceram snopii tăcerii de oameni

se înnopta

departe se auzea un urlet lugubru de câine

scuipasem ADN-ul tuturor viețuitoarelor din arca lui Noe

și totuși nimeni nu culegea sângele într-o eprubetă

cine să-l mai recreeze pe Adam din nimic

ligheanul crăpase

lichidul vieții era absorbit de glia însetată…

n-am părăsit pe nimeni 

au fost (poate) momente în care singurătatea m-a chemat deoparte 

să mi se șoptească la ureche 

m-am dezbrăcat de mine și am plecat în exil 

departe de locuri propice vieții 

o forțare a limitelor într-un mediu ostil 

am însetat pe culmile tăcerii sau m-am trezit sub o grindină de litere 

(cineva îmi scria numele în cartea vieții)

uneori auzeam pereții de lemn ai casei cum respiră târziul din…

privește calul acela care paște iarba primăverii 

din coama lui n-au căzut toate frunzele toamnei 

prin venele lui aleargă viforul iernii 

ascultă-l cum nechează spre ceruri iar norii fac loc ecoului 

privește cum plouă apoi cu verde peste sufletele noastre încolțite în hamace de dor