chiar dacă îmbrățișarea lor întârzie în vreun bar netot

 dintr-un cartier fără stradă

 tot vor ajunge pentru nupțiala îmbrățișare

 dacă va fi pentru ultima oară tot o vor face

 nu oricum

 nu stângaci

 cu tălpile șterse bine de praful rău famat

 (fără gheața din paharul de Cola)

 caldă

 aburindă

 stai stai lângă mine

 să privim drumul pe care l-am urcat

 cuvinte înșiruite de-a stânga…

privesc mărul

exist

o să spui

- și ce dacă

dacă vreau

Sahara va fi apă

zâmbești

vreau să trăiesc și toamna

care înflorește caișii

-e nebună

hei tu

nu sta cu privirea în jos

gândurile nu se întorc mai pure

din ecouri

exist

putem împleti

dacă vrei

stele

dacă  razele sunt strâmbe

între fluturi și lumânare

între cuvinte și toamnă

dinspre început…

a fost

să descopăr gingășia privirii albastre

mai presus de ființă devenind sclavă

nu am nevoie să gândesc

buzele sunt ecoul spontan al rugii tale

 

iarăși singură…

sunt felinarul cel mai aproape de tine

rugăciunea ta îmi este destinată

îmi faci punte din ganduri?

eu

aşa simt pentru tine

când cerul îşi întoarce spatele

stai lângă mine pe aceeaşi câmpie

mă priveşti când sunt fără umbră?

eu

aşa simt pentru tine

când dormi între flori sau cazi în spini

când viaţa ta sună a gol printre străini

cu mine aduni dimineţi sub…

 odată

 îmi era teamă de fulgii albi pufoşi

 să nu-mi atingă faţa buzele

 nu ştiam ce gânduri au

 că poartă câmpul în palme

 sângele urca în bujori

 în privire - evanghelia era sacră

 erai aşa aproape

 voiam să-mi dai sărutul

 să mă conving că are culoarea macului

 dar ca într-un slow motion infinit

 pierdusem pariul cu focul chemării

 trecător

 peste creştetul anilor

 visul a uitat să prindă…

că seara adună urma poveștilor rotunde

revin cu aceleași tropote

timpul nereușind să-i domolească scânteile

nici după zile

luni

erau așa albe încât și acum intră cu năvală în odaie

aș putea să-i ating sariul încă fierbinte

pentru încă o clipă iar și iar

inspir

aceleași tropote aprind pădurile

de parcă regele Solomon

și-ar petrece sabia peste râsul lor

peste curajul de a mai face un pas

de a…

în partea ta de noapte culorile se spală-n vin

și împing alene întreg târziul înspre răsăritul luminii

 

aștept

aștept înainte de miezul nopții

când fereastra este întredeschisă

spre albul din inimă

o sosire

mucegaiuri și-au întins tranșee

când vei trece pervazul

te vei albi vrăjitor

subțiat de voaluri

fără iluzii căzând în palme

nu mai vreau ca mările

pe muchii de cuvânt să-și caute umbra

nu mai vreau răsuflarea…

mă-nfior

ca o primă zăpadă

aşa de mult vreau să te sărut

încât buzele păşesc tot mai aproape de tine…