în apostrof de văpăi

visând până la epuizare

căutarea îşi scufunda răsunetul

în miezurile verii

poate e un vers născut în păcat

popasul acesta învolburat de păreri

fior dureros pentru mai devreme

din sărutul cu metaforele ispitei

val năvală

se deschideau oglinzile dimineţii

curcubeu năpustit înaintea ploilor

balansa presimţiri de noi tâlcuri

şesurile îşi roteau eternitatea

printre morgane

desfeciorate de…

această dimineaţă

îşi are apusurile ei

lovind cu aburii sângelui

în hazardul nimicului

seamănă din ce în ce mai mult

cu fericirea de a fi pierdut totul

numind un astâmpăr ciudat

adevăratele ei vârste

picotesc pe blazoane de chiciură

desprinderea de sinele blazării

se confundă cu propria desăvârşire

silabele de la temelia răbdării

rădăcini innodate-n mister

îndemnuri secate

ce abia îşi mai amintesc

mersul…

şi lutul se îngraşă

cu nedestăinuirile noastre

epitete apun între pârguri

refluxurile cărnii

ni se amestecă în

sângerările trecerii

înfăşuraţi în ecoul secundei

ce ne-a unit ardorile

peste muriri şi temeiuri

străbatem unda

unei jerfite izbânzi

restul e dans de răstimpuri

hai să uităm împreună

ocolul unui degeaba prea lung

să nu ne mai vindecăm de depărtare

de ziua surâsului tău

să emigrăm în porecle…

există asemenea dimineţi

în care e mai uşor să fii rană

graniţă risipită

gând bătrân într-un cer bătrân

mai mult decât prisosul zilei

zadarul rămâne fără margini

ispăşeşte dogoarea

nedefinirilor noastre

suntem găzduiri ale simţurilor

în dezceţoşarea lor

ne lăsăm îmblânzită tihna

până când prigoana aşteptării

ni se pare anormal de normală

şi-atunci ne vom ciocni pe rând

cu inerţia proprilor pânde…

jumătate din mine

stă ascunsă în cealaltă jumătate

de când palma mea a orbit

stau de vorbă pe rând

cu fiecare deget

cu fiecare amintire a lor

descusută din luturi

rimele de vară s-au oprit

într-o luciditate fatală

mă opresc şi eu

să-mi botez întrupările

din ce scriu mai mult

coala se albeşte mai mult

scările ce urcă pe mine

se mumifică odata cu patima mea

strig nădăjduirea

dar îmi răspund marginile…

Ană zidită în subsuoarele toamnei

iubirea ta mai există dar tu nu

ca o fantomă aburul surâsului tău

se predă împărăţiilor moi ale tainei

de pe vremea când tu inventai ploaia

urcăm la lună pe ridurile

unui strigăt comun

apoi aşteptăm să vină zările în vizită

dimineţile nu ne mai ajung

privirea mea îţi intră direct sub piele

şi nu mai ştiu ce-ai putut inversa

de mi-au rămas

îmbrăţişările lipite de trup

noapte din…