Se răscoală iarba-n mine
de atâta călcătură
și de suflete căzute
peste roua înserării.
Sunt un sfinx din chipuri mute
când văd pietrele cioplite
în metope sângerânde
peste verdele din câmpuri.
Când mi-e dorul țării mele
siluit de vorbe strâmbe
și de rânjete străine
se răscoală iarba-n mine.

Să fugi, Neîmblânzitule,

de făptura ce-ți transformă

freamătul copitelor

în rădăcini de fier

și-ți siluiește nechezatul

în bălți de sudoare!

Să fugi

de îmblânzitorul

ce-ți fură vastitatea câmpiei

și țărmurile înspumate!

Fugi

de palma vicleană ce-ți bate…

să bată vântul vântul

aducând mirosul nomad

al libertății țigănești

nepotcovite niciodată

ce galopează nebună fără opreliști

prin colbul apatrid

ridicat pân’ la capătul lumii

să alunece arcușul viorii a dragoste

cu iz de garofițe sălbatice

prinse la coama iepelor-nebune

ce pasc prin lucerna Lunii fără stăpân 

tăvălită sălbatic doar

de trupurile măslinii  suple și asudate

lucind a salbe…

Plouă pe Istru cu lacrimi de zei, 

miroase a mâluri carnea de zmei,

răcoarea-i fior pe umerii goi,

pădurea ascunde chip de strigoi;

Și plouă mocnit pe floarea de tei,

pe gust de polen, pe arborii grei;

Tăcerea e nor pe buzele moi,

iar câmpul e trist băltind sub noroi.

Plouă pe stâne cu zbierăt de miei,

noaptea de plumb cuibărită-i în stei,

și-i plânsetul alb un cânt de cimpoi,

și timpul e…

Dispar din lumea asta virtuală,

umblând desculț prin grâie înverzite

ca un libert al urbei părăsite,

ce se retrage în viața vegetală.

Pășesc în lumea verde și reală

pătruns de rădăcini și necuvinte,

ce răscolesc miresmele din minte

și-nfiorează carnea-cereală.

Mă contopesc cu-a florilor urzeală,

tot încolțindu-mi curgerea prin spice;

Stă macul roșu floarea să-și ridice,

trezindu-mă din…

E liniște și pe pământ și în străfunduri,

și totuși e-atâta zbatere 

în rădăcini și-n seva plantei răsărite,

că soarele pătrunde clorofilă

prin ochiuri de hățiș

să domolească foamea lor de verde;

E liniște în case umile și în ceruri,

și totuși e-atâta zbatere

în guri flămânde ce fumegă speranța,

că Dumnezeu pătrunde pâine caldă

prin coșurile reci

să domolească foamea…