Respiră zorii-mprăștiindu-și ceața

și-ți curg prin păr câmpiile cu maci;

Când ochii tăi sunt soare și când taci,

în stoluri se topește dimineața.

Te disipezi în freamătul de vânturi,

atomii tăi iau forme de păduri;

Sălbatică îmi ești - ca lupii suri,

ce cuceresc noi ape și pământuri.

Prin norii cumulus îți porți sărutul

ploios,…

Miroase-a floare-albastră de poiană,

se simte gustul dulce-amarului izvor;

O pasăre din noaptea dumbrăveană

s-a ascuțit pe ceru-ncremenit, în zbor.

Ninge pe-ale tale gene

lungi ca noaptea boreală;

Flori-de-colț se-aștern poiene

sub lunatica urzeală.

Miroase-a Dunăre curgându-și ceața

pe maluri încurcate în hățiș,

și o cotigă-și poartă dimineața

cu pasul calului prin lăstăriș.

am pătruns în pădurea cu arbori îmbrățișați

încă mai purtau urme de gheare

adânc înfipte în carnea lor tremurândă deși

zmeii zburaseră demult spre timpuri de piatră

și-ntinderi de permafrost

printre ramuri pulsau raze ca-ntr-un joc de șotron

dezvelind de umbre ultimele frunze rubinii și amare

soarele îmbrăca pădurea cu pulberi aurifere

iar vântul purta pe coame pămătufii stufului…

Respiră soarele agrar

- clepsidră miilor de ani -

printre coloane-sanctuar,

sorbind penumbre de zăgani.

Mi-e vântul fremătând în zori

tălăngi de-alamă peste munți,

ce mână turmele de nori

pe cerul zmeilor cărunți.

Aud descântecul barbar

din lumea zeilor de lut;

Druizi ascunși în chihlimbar

se zbat războaie…

Nopțile de Sânziene
îmi străfulgeră prin gene
trupul tău - ca o nălucă.
Ce făpturi nepământene
fermecatu-ți-au surâsul
prin frunzișuri dunărene
și mi-au dat priviri de fiară?
Când pășești prin lungi poiene
înflorite-n miez de lună,
mă strivești cu albe pene,
ascunzând sub a ta gură
nopțile de Sânziene.

Se-ascund frățiile de grâu, preadalbe,

pe cosmice câmpii și-a înserat;

Culori de jad se unduiesc în salbe,

și sfintele ninsori mătănii bat.