Tu când Te urci în munte, pescarilor Tăi nu li-i

Prin minte a le trece măcar un gând, ca-n undă,

De ce-n adânc, fântânii, Ţi-i drag să-mi numeri ulii,

Dar ochiul Tău de mine vrea roua să-și…

Departele e umbra târziului aproape,

Ce-amar e până-n sâmbur, cioplit ca o lădiță.

De n-ar fi răsuflarea din mersul Tău pe ape,

Mi s-ar usca și iarba crescută din peniță. 

Mereu, și zi, și noapte... Eu Te iubesc cu frică

Și sunt…

E tot ce-mi mai rămâne, hodorogită droşca

S-oprească-n vârf de munte, odihnei de apus...

Singurătatea Mare, ca-n jocul cu matroska,

Ascunde încă una şi-n vorbe – altfel de spus.

Tu Te scufunzi în Tine, da’-n toate…

Când vinul este tânăr și pe sub sfat furnică,

Dar mai ales de are breton ca șaga spumii,

Burduful nou se cere. În zbor de rândunică,

Nu de sărut e vorba…

''Umbla cuvânt pe buze, ca-n început pe ape,

Dar nu era spre vorba cârnită legiuirii.

Necunoscuta limbă ce fuse duh porfirii,

Privirea din privire cerca să nu o scape.…

Se leagă inorogul, de ultima tristețe...

Prin ferigi urcă drumul, așa precum un fum pe

Înziuritul apei șoptit pe procovețe

Din lin alint de leagăn lucind a pietre scumpe.…

Ca flori-de-colț, iubirea își face piatra chingă,

Mi-ai amintit că-s Petru și lacrima mi-ai șters-o.

E neam de crin din munte și nu e iad s-o-nvingă.

Pe-obol de timp, în toate, e chipul Tău…

Cu noi, ce se întâmplă? Parcă-i un scris în boare,

C-ai crede-un neam de fluturi ce-şi zboară borangicul.

Iubirii nu-i da nume, cum Cel-ce-Este n-are,

De buchi, lasă cireada s-o poarte grămăticul.

Filosofia-ncepe când primul om se miră…

Năbădăiosul pictor, având în gene rouă,

Pe bagdadii Sixtinei - secretu-Ți vru să-l prindă,

Cum inimile noastre, prin mâinile-amândouă,

Ca-n noaptea Învierii se-ntind să se aprindă.

A plâns Michelangelo, cu pensula-ntr-o rână.…

Cum ceri totala jertfă și eu Te vreau în totul,

Iubirea n-are lege, n-o judeci cu merticul.

Când inima e-n freamăt, nu vezi în cedru ciotul,

Nici crinului de nuntă, ca-n piață, arpagicul.

Tu, ce hrănești izvorul, și steaua, și pe schimeni,…

Nu-i loc pentru Iubire, în tot ce-i întrebare.

Din ce nu ai, dă totul, ca să o ai pe toată.

Când mi-ești atât de-aproape, neînțelesul doare

Ca străiniul razei pe muchi de nestemată.

Mi l-ai trimis pe înger, culmi alte să mă-nvețe,…

Cu robii Tăi, bujorii și sora mea urzică,

Vorbim aceeași limbă din vânj de chinovie;

E ora vesperină, fă lampa Ta mai mică,

Pe zid să nu se vadă ce mâna-Ți vrea să scrie!

Nu crezi că-i suferință, în jocu-Ți de-ndoială,…

Duh, spiriduș, koholul subțire-n fir ca gândul,

Fu prins de cugetare sub litera arabă;

E foc, ce ochiul scapă, nu-l lănțui cu orândul,

Că-ascunde ca  femeia - comoara sub podoabă.

Cei vechi credeau că focul în toate-și…

Ca marea, și tristețea, mărgeanului porfirul,

Din tainițe străine, i-l scoate la vedere,

Când dragostei lumina i-o cântă cu delirul

Din ne-nțelesul frunzei la prima adiere.

Rar, ochiul din lăuntru cunoaște gustul sării,

Dar…

Cui poartă doliu-n verde, otava-mi cea mai crudă?

Te-am întrebat cu ulmii, cu cedrii Tăi, cu pinul.

Ca iarba mi-ascund roua. Cât Te iubesc, cu ciudă,

Când fugi ca scăpăriciul ce și-a atins rubinul!

Prin mine-Ți trece drumul, fără-nceput și capăt...…

De timpul e urcușul, al Tău mă duce prin ieri;

Da' nu-i nici coborîre, că-s umbră-n dos de mâine.

De ce n-ai zece umeri ca să ne scoți din Vineri,

Să-ntrezărim Taboru-Ți prin amiros de pâine?

Ni-i somn din ce nu-i somnul - părelnic spus, ca duna.…

Să mă încui în piatra cu neumblatul  ornic,

La fluierul din urmă, Grădinii de Te-oi pierde!

Nu mersul Tău pe ape mi-a fost ca un pistornic,

Ci nebăuta-Ți zare, tot altuia în verde...

Mă-ncolăciră spinii, că vânt am strâns cu efa!…

Aripa-i nebunie, nu-i zgârci pios de labă,

Dă-i dreptul de ilogic așa cum roua beu-l!

Să arzi până când sperla ți-e raiul din podoabă,

Furtuni, stihii, cum țese din moarte curcubeul.

Nu știu ce se întâmplă că sunt în tot ce nu e…

Din verde mireasmă, aroma înaltă!

Ca jertfă de seară închipui pelinul,

Nu trâmbițe, surle, ci stuhul din baltă

Din mâl creşte fluier, cântând hialinul.

Polen mă ceri, geamăn ca frate cu scrumul,

De-aceea cu stângul rostitului-i…

Cum floarea, șoapta lunii, a izvodit-o vreascul?

Taci inimă, nu râde de-a minții bărăție,

Că vinului povestea de nu i-ar spune-o teascul,

De unde biata strună, de dragoste să știe?

Întreb, tristeții tale, atât de pur fiordul,

De…