Îţi sunt dator cu neuitatul meu trecut

pe pragul vechiului altar neconstruit,

unde prin glas de curcubeie n-ai crezut

că ploile-n aceeaşi noapte s-au sfârşit.

Iarba scăldată-n rouă strălucea în zori

doar ochii implorau cărarea prin abis,

şi dincolo de cer, de farmecul din flori

se năruiau castele, se distrugea un vis.

Îţi sunt dator cu-o şoaptă şi înţelesul ei

de te-aş găsi, te-aş întreba-ntr-o doară,

ce te-a făcut…

De fericire am auzit în trecerea mea prin viaţă

cineva spunea că seamănă cu o floare

alţii o asemuiau cu plânsul vântului prin ramuri

alţii i-au spus rara-avis şi au încetat s-o caute

prin atâta nisip

eu cred că este o tristeţe cu broderie de lacrimi

în ea m-am regăsit

treceam cu soarele înapoia mea numărând căderi de rouă

uneori se-ntâmpla să fie dimineaţă

o simbioză perfectă între două tăceri paralele

locuiam cu chirie pe termen scurt în…

Să-ţi spun ce simt e prea târziu

de ajutor să-mi fii ca altădată,

când îngropam suspine în pustiu

şi preţuiam destine fără poartă.

Cu greu ai înţelege ce-mi doresc

acum când multe sunt confuze

şi lângă ţărmul vieţii întâlnesc

invazii nesfârşite de meduze.

Poate doreşti alăturea să-mi fii

dar n-ar schimba tăcerile în doi,

oceanul meu cu lacrimi sidefii

a fost rănit de fulgere şi ploi.

Să-ţi spun…

Am înfăşurat cuvintele în petice de întuneric

le-am pus să se odihnească în propoziţii simple

în ziua următoare sensul lor trebuia desluşit

mi-am frecat tâmpla cu raza unei stele

gândul stătea la pândă ca un lup între zăpezi târzii

căuta o fereastră deschisă, aştepta ca dorul să-mi

mistuie voinţa, fiara îşi devora prada cu răbdare

căutam locul unde trebuia să te sărut

am strâns cerul sub pleoape şi-am început zborul

pluteam fără aripi…

Am întâlnit mirosul crud de iarbă

în vechi livezi ce nu mai înfloresc,

de când ninsori au poposit în barbă

şi-n joc de fulgi târzii mă regăsesc.

Pe fruntea mea troienile-şi măsoară

distanţa dintre pleoape şi trecut,

când existau miresme-n primăvară

şi le-mpărţeam la doi cu un sărut.

Suntem uniţi in gândurile noastre

ca două râuri cu un singur mal,

pe care poposesc ninsori albastre

când clipele…

De ieri îţi sunt părtaş la-mbătrânire

şi-ţi port în suflet gânduri vechi,

ce mi le-ai dăruit cu-o tresărire

ascunsă printre şoapte neperechi.

Te vreau aici şi-n orice-mprejurare

prezenţa ta e lucrul cel mai sfânt,

când armonia clipelor dispare

şi plouă-ntre cuvinte pe pământ.

Îmi redescopăr dragostea cu tine

şi-mi este dor prin orice răsărit,

de fulgerul ce mâine nu mai vine

cu ploile ce-n braţe l-au primit.

De…

Adorm mângâindu-ţi coapsele visului

cu nevinovăţia mâinilor obosite

mă ghemuiesc lângă dorul de tine

ochii lăcrimează nerăbdarea tăcerii,

iar clipele schimbă veşnicia-ntre ele

trecerea ta repetată prin gânduri m-a izolat

de lume, de fericirea ei,

de înţelesul cuvintelor nerostite

mi-am zidit adăposturi şi te-am ascuns de uitare

uneori văd cum stele coboară la fereastra

făcută între vis şi realitate

ne caută, ne strigă, ne apropie…

Nu s-a schimbat nimic în cimitir

groparii sunt la fel de primitori,

chiar dacă lumea plânge în delir

ei ştiu să fure farmecul din flori.

Clopotniţa-i pe locul ei stăpână

unde se-nchină vechiul clopotar,

ce şi-a legat durerile-ntr-o mână

şi-n alta veşnicia tristului hotar.

Aproape zilnic trec spre nefiinţă

şi merg pentru un rost la cimitir,

bolnavi de amăgiri şi de credinţă

de-atâtea-ngenucheri sub…

Dă-mi drumul ce mă vrea la tine

chiar de ar fi o viaţă să-l străbat,

să netezesc din umbre pe coline

când soarele ajunge-n scăpătat.

Fă răsărit din ochii tăi şi spune

în care strop de rouă să-l păstrez,

să-l pot găsi cândva într-o genune

pe tâmpla unei zări să-l desenez.

Aruncă vântul în prăpăstii vechi

şi leagă stâncile-ntr-un curcubeu,

când paşii noştri urcă neperechi

la templu-ascuns în ochii unui…

Cred că sunt cel mai frumos

dacă stau cu susu-n jos,

sau mă-ncolacesc pe-o floare

cu-al meu trup fără picioare.

Limba mea-ntre fălci ascunsă

cu venin este pătrunsă,

însă ochii-mi fără pleoape

ştiu când pleci sau eşti aproape.

Mulţi se-opresc şi zic cu milă

despre mersul de reptilă,

că e greu să treci prin iarbă

ca tăcerile prin barbă.

Nimeni nu vrea să-ntâlnească

şarpele prin flori de iască,

să-i…

Păstrează visul între perne

şi dă-mi un curcubeu târziu,

peste tăceri să-l pot aşterne

când pasul încă nu ţi-l ştiu.

Dă drumul stelelor prin zare

să pară cerul mai aprins,

să ne-mparţim la fiecare

durerea celor ce s-au stins.

Sărută-mi ridul de pe frunte

şi-ascunde luna în păduri,

în noaptea tâmplelor cărunte

cu îngeri fără de armuri.

Atinge-mi pleoapele în taină

păstrând al viselor…

Îmi învelesc cuvintele pe buze ca umbrele

pe cochilia unui melc mereu lunecând spre tăcere

răbdarea ca o fântână secată a uscat rădăcinile

silabele nu se mai leagă de mult între ele

visele, speranţele noastre rupte-au rămas în hăul ei

carnea trupului meu e pătată de tine, miroase a tine

doare şi sângerează mireasma ta

mi-ai salvat viaţa întâlnindu-mă la răscrucile ei

dar mi-ai luat-o înapoi când am început să te iubesc

e ca şi cum ai întreba un râu ce gust…

Doi pelerini de pe planete arse

ne căutăm răspunsul pe pământ,

împovăraţi de răutăţi şi farse

cu multe ne-nţelesuri în cuvânt.

Bem vin păstrat în crame vechi

setoşi ca o câmpie-n plină vară,

când fulgere se-arată neperechi

şi nu găsim răspunsul până-n seară.

Am chefuit cu îngerii o noapte

cântând aceleaşi ode din trecut,

pe portativul fructelor necoapte

lângă reveru-amurgului ţesut.

Când zorii vin plecăm…

Suntem doar noi şi vântul între ramuri

parfum de flori pe fruntea unei clipe,

se scutură aievea tăcerile din geamuri

iar şoaptele în rouă încep să se-nfiripe.

Piciorul gol prin iarbă-i ca o sărbătoare

din caledare sfinte păstrate în altar,

iar umerii-n lumină dau cerului culoare

făcându-l să tresară pe-al zărilor hotar.

Suntem doar noi, in trecerea prin viaţă

o altă galaxie ne va primi-n curând,…

Amurgul se lăsa uşor pe streaşina genelor

privirea se împletea cu flăcări roşii oglindite în zare

prin mine trecea umbra unei păsări în zbor

devenisem statuie cu lacrimi pe soclul unei clipe târzii

învăţam să fiu singur cu gândurile şi grijile mele

învăţam să te găsesc în ochiul stâng

nu pot vorbi de fericire în egală măsură

eu ştiam cuvântul tu ştiai să-mi dăruieşti înţelesul lui

uneori zâmbeam alteori mă strigai cu buzele strânse

îmi pieptănai…

Sunt trubandurul viselor pierdute

între iluzii vechi şi regăsiri,

sperând ca cineva să-i împrumute

din farmecul trecutelor iubiri.

Pe fruntea mea se sprijină-nserarea

când umbrele miros a flori de tei

şi-n părul meu şi-a rătăcit cărarea

aceeaşi clipă care tu n-o vrei.

Un trup ascuns între statui de ceară

cu ochi neliniştiţi ca un sărut,

e tot ce-a mai rămas de-odinioară

când lebăda şi visul s-au…

În zorii zilei soarele se destrăma dintr-o perdea de nori

razele căzute pe stropii ploilor trecute

întorceau feţele pesimiste ale sufletului

ca un brutar pâinea pe vetre încinse

pădurile ciupeau pe alocuri din zare scuturând norii

pe umbre palide

trăiam o senzaţie de bine coşmarul nopţii fugise

freamătul străzii răsucise clepsidra

timpul picura pe tâmplele mele, eram atât de viu

încât puteam să gândesc

ploua de la vest la est, fulgera peste tot

am…

Trăiesc cu gândul că-ntr-o seară

vom fi îmbrăţişaţi de sfinţi,

va fi minune pentru-ntâia oară

în tresărirea ochilor cuminţi.

Vom presăra nisipul printre valuri

când ne sărută glezna la picior,

şi-n nebunia noastră fără maluri

vom vindeca tăcerea-n viitor.

Neregăsit cu duhul printre sfinţi

aştept să fiu iertat de stângăcie,

c-am spart oglinda vechilor părinţi

îndrăgostiţi de altă veşnicie.

E luna mai dar…

Au trecut anii peste noi ca nişte pribegi prin deşert

paşii lor lăsând urme pe dâmbul tâmplelor

în colţul buzelor şi undeva la îmbinarea tăcerilor

te priveam din lumea eului meu,

oraşul se poleia cu aurul ruginiu al unui asfinţit de mai

vântul picura de pe rama ochelarilor tăi

câteva umbre împletite-n şuviţe firave dădeau farmec

zâmbetului neiertător de frumos

de pe turla mănăstirii soarele luneca pe topoganul

apărat de crucea dreptăţii

te…

Eu sunt nebunul iubirii păstrate în noi

un medic tratează o boală stingheră,

el nu ştie c-am fost depărtare-ntre ploi

şi reţeta de suflet e de-acum efemeră.

Am pădurea spital cu ferestre spre soare

pe pervazul privirii se coboară încet,

şoapta ta spusă ieri care astăzi mă doare

înflorită-n amurgul unui candid regret.

Te iubesc, recunosc suferinţa-n iubire

calc pământul şi mi-e sufletul frânt,

viaţa mea de spital…