Iubito, pășește pe flori necrescute 

păstrând la picioare miresme de brazi 

şi-n limpezi izvoare de mulți neștiute 

să stingem tăciunii tristeții de azi. 



Dă-mi mâna, iubito, și vino cu mine 

se-ntâmplă în gând să iei altă cale, 

pe muntele vieții prăpăstii străine 

pândesc fericirea și-n hău o prăvale. 



Privește cum crește al…

Ţi-am atins surâsul cu o floare

şi pleoapele uşor le-am sărutat,

neliniştită umbră ce tresare

pe piedestalul zilei ce-a plecat.

Perna-mbrăca al viselor contur

simţeam cum esti atât de fericită,

şi dincolo de tot ce-i bun şi pur

privirea ta mai poate fi-ntâlnită.

Bătea-n fereastră vântul ca o rugă

de-a te răpi într-una dintre vieţi,

dorind eternităţii să te smulgă

când ne vom rătăci prin…

Cine sunteţi voi în ţara unde nimeni nu zâmbeşte,

unde viscolul trimite sufletele-n viitor

şi-n troiene fără lacrimi visul nopţii rugineşte

îngheţând de-atâta spaimă lângă sfinţii care mor?

Cum jucaţi la nunta clipei într-o ţară-ndoliată

unde pâinea nu hrăneşte foamea tristelor priviri,

şi de ce nu vine iarna prin trecutul care-l poartă

fără să rănească timpul strecurat în amintiri?

Ce se-ntamplă cu oceanul…

De ce ne-am dăruit pentru o clipă,

cum am putut să mă sădesc în tine

de ce mă-nalţ cu-o singură aripă

şi lacrima doar mie-mi aparţine?

Suntem păduri cu iarba înverzită,

suntem copaci cu ramurile-n vânt

ştim amândoi când clipa e grăbită

spre-al timpului sălbatic jurământ.

Ne-am rătăcit prin razele de lună

topind pe buze-al sufletului foc,

de ce-am ţinut amurgurile-n mână

ştiind că totul poate fi un…

Nu ai să-nţelegi vreodată taina lucrurilor sfinte

dacă vii şi pleci din mine într-un haos nedescris,

dacă nu păstrezi cuvântul în tăcerea lui cuminte

când privindu-te-n oglindă retrăieşti acelaşi vis.

Nimeni nu-ţi va pune-n palmă adierile trecute

şi pe umeri gingăşia din ochi trişti şi-nlacrimati,

undeva-ntre două gânduri amintirile pierdute

vor trezi din nou ecoul multor paşi însinguraţi.

Cum să dăruieşti iubirea dacă-n trecerile-ţi…

Priveşte, iubito, în zare pădurea

copacii se luptă-ntre ei fără rost,

se vede un greier lovind cu securea

castelul furnicii, străin adăpost.

Deschide te rog şi-ascultă ce spun

e toamna târzie şi nu am mâncare,

pe tine te ştiu cu sufletul bun

în toată pădurea rămasă-n picioare.

Primeşte vioara, arcuşul, cutia,

mă pune să cânt suratelor toate,

golită-i de puf prin văi păpădia

şi nici Topârceanu să vină nu…