Aş vrea să ştiu mereu cui aparţin,

de ce sub sălcii totuşi ape curg

deşi furtuni iscate din senin

cu vântul le-nfăşoară şi le frâng.

Sunt şi eu om cu viaţa pe sfârşite

în alt trecut mă înveleam cu rouă,

în rest doar clipele grăbite

se rătăceau sub pleoape câte două.

Iubesc şi-acum aproapele din mine

nu sunt apusuri fără să-l privesc,

şi-n visele din noaptea care vine

destine printre sălcii…

Mereu încep cu-aducerile-aminte

de parcă mâine viaţa s-ar sfârşi,

şi dincolo de toate cele sfinte

s-ar destrăma şi verbul a iubi.

Ar putrezi prin sentimente dorul

teii ar înflori aievea şi târziu,

ghicindu-mi într-o palmă viitorul

şi-n alta amăgindu-mă că-l ştiu.

Există-ntr-adevar un fel de teamă

ascunsă-n neputinţa unui gând,

şi-aud un glas ce uneori mă cheamă

din alte sfere sincer şi…

Nefumătorul este întotdeauna cel care suferă,

organele lui, dar absolut toate organele

îşi pierd din eficienţă când ţigările costă

bani, ba nu, mint, când fumul oferit gratuit

de cei din jur are miros de singurătate,

gândiţi-vă câţi oameni suferă de această boală,

câţi îşi fumează clipele trecutului în mii de ţigări,

câţi îşi chinuiesc sufletul cu gust amar,

înecăcios ca şi prezentul alegerii unui papă

numai că, pe coşul catedralei gândurilor…

La tâmplă sărutul tău s-a ofilit

doar mâna-i simte lujerul de dor

şi lacrima ce între buze s-a strivit

s-a transformat, iubito, în fior.

Adeseori rămân parcă-aşteptând

să înflorească pomii-n plină iarnă,

să stea din nou cuvintele la rând

cât cerul vrea ninsorile să-şi cearnă.

E felul meu de-a te-nţelege uneori

când rănile uitate sângerează,

şi trec aievea umbre printre flori

speriate că în lacrimi…

Sunt tot aici, dus îmi e doar gândul,

o tâmplă uşa i-a deschis să plece

fără să ştie pentru ce, sau dacă rândul

i-l oferisem eu pentru a trece.

Cum nu sunt vinovaţi pe lângă mine

am judecat doar clipa-n felul meu,

că-n veşnicia ei m-a-ndepărtat de tine

fără să-mi spună cât va fi de greu.

Nu urc pe trepte să pot privi departe

se-ntoarce gându-n vechile oglinzi

şi-acolo unde umbra nopţilor se-mparte

în cioburi fără rame…

Primeşte astăzi razele de soare

să le păstrezi în fiecare gând,

şi poate-n altă clipă viitoare

vom încălzi cuvintele pe rând.

Nu vreau decât să-ţi fie bine

oricât ne-ar blestema în seri târzii,

aceiaşi sfinţi cu ochii de feline

goniţi din rai prin alte galaxii.

Să te ascund cu sufletu-n pădure

unde sălbatici cai se odihnesc,

printre miresme fragede de mure

şi nechezat de mânji să te găsesc.

Să-mi spui…

Gândindu-mă la tine în seri fără ninsoare

cream imaginar o lume doar a noastră,

livezi cu fluturi albi ce învăţau să zboare

purtau pe ramuri cerul cu mantia albastră.

Nu deranja nici frigul sosit din întâmplare

eram un rug aprins de doruri şi nevoi,

simţeam pe umeri clipa ca semnul de mirare

în umbra unei lacrimi, din ochii trişti şi goi.

Mutam aievea zarea cu palma tremurândă

să văd dacă-n livezi…

Nu judeca greşit această iarnă

tristeţea ei stă-n lipsa de ninsori,

când şoapte-n valuri se răstoarnă

şi stelele suspină printre flori.

Sunt ghiocei aduşi să ne vestească

de mugurii iubirii sub pământ

şi-n rădăcina altei vieţi să crească,

o rară frumuseţe prin cuvânt.

E-o gingăşie albă-n zile fără soare

un semn al împlinirii unui vis,

când umbrele par stele căzătoare

şi fulgii nu sosesc cum au…

Eu sunt la fel, iubito,-n acest an

am pus doar visurile l-a-mplinit,

dorind să aflu câte-au fost în van

şi câte dintre ele m-au rănit.

În rest e-o dimineaţă foarte rece

se-anunţă ceaţă-n zonele de jos,

tu dormi când visul te petrece

prin gingăşii de suflet luminos.

Cu mine somnul s-a lăsat învins

este târziu să picure pe pleoape,

un răsărit din ceruri s-a desprins

şi a căzut de geană mai aproape.

Eu…