Grea, mi se pune luna pe sprânceană

Să te întâlnesc, amazoană!...

Nălucă din trestii, săgetând din sfârc

Pontul Euxin uscat în zmârc.

 Când îţi agăţi arcul de stele

Şi te pierzi în braţele mele,

Focul perpetuării din tine m-aţâţă

Să mă înfig în…

poate că atunci

când voi pleca printre banchize

şi  ochiul meduzei  va înveli oceanul

cu singurătatea frigului

un zero absolut

mă va cuprinde

sculptând  apusul  cu fiorduri

în liniştea încremenită

nimic altceva

să nu-mi fie

decât  sirena apelor închise

sunând  din cornul de narval

ne vom întoarce într-o zi la bar

tu sticlă plină eu pahar

îţi voi sorbi din gură vinul

aroma clinchetul suspinul

parfumul fin de miraval

de angelină cu prival

cu şipot potrivit în dans

peste-o colină din provance

o să-ţi alint

stăpână

chipul

ce-a franţuzit în el nisipul

cu dulci mistere-n clar de lună

ce cad…

prinde adierea

coborând din munţi

cuvintelor să schimbe-nfăţişarea

când dă din primăvară-n ramuri floarea

ia în braţe pomii să-i săruţi

rostogoleşte-te în iarba-nrourată

amirosind în voie răzvrătirea

căzut din ceruri

pierde-te cu firea

cum o copilă pentru-o ciocolată

sparge calendarul lumii lui avraam

şi…

când n-am putut să-l mai ajung

am trimis după el bănuiala

ascuns într-o turmă de cerbi

purta peste păduri o esarfă din frunze de arţar

era păzit de lupi pretorieni pe care îi plătea cu sânge

de ied

am început să-l povestesc ploilor acide

şi spinilor veghetori

m-am jurat pe ramura sfântă a copacului umblător

că este un travestit atins de febră…

paza bună trece primejdia mea

pune-ţi carapace

pune-ţi ceva

protector

sunt o prezenţă malefică

un jettatore

hrănit de dragoste

dar mai lasă-mă să te văd o secundă

cu ochii deschişi

în interior

nimic să nu te ascundă

nici frunza

adusă uşor

din vremea când

dragostea

nu…

te-am citit undeva

în biblioteca mea interioară

ești pasăre inflamabilă

sau meteor fragmentat

de arderi inutile

nu știu de ce revii

aici în necuprinsul  ființei mele

un pic neclară

un pic dulce-amară

misterioasă

ca o cetate necucerită

sub zidurile căreia

imaginația ia formă de vectori…

îmi este atât de somn

încât

mi s-au culcat picioarele-ncălţate

iar greierii

şi-au stins cântecu-n gât

să nu-mi trezească tălpile-alergate

pe dealuri

caii viselor nechează

şi pierd potcoave pe sub pleoapa mea

îmi este atât de somn

că oaia brează

căscând prelung a adormit şi ea

se înnoadă firul lungilor orgii

al horelor de crai

prin case răvăşite

de curtezane cilibii

cu  perne…

chiar de ar fi să mă caute spicul de grâu

mai mult decât cu o pâine caldă nu te-ar putea vorbi

dar un râu

câtă lună te-ar putea povesti

luncilor

am ales

să te închipui în afară

de inima unui cerb fugărit de ispite

ştiu că din dragoste neîmplinită

pădurile i se pun pe copite

mângâind sângele ierbii

cu săruturi de seară

mă aplec spre ochii…

am romantism

uite aici încheietura inimii îmi plânge

din Byron

şi şchiopătez sânge

cu sacul

doctore am dat de dracu

trebuie să mă tratez

ori cu patul

ori cu patul

Am încălţat pantofii. Mă chema, urgent, sufletul unui pulsar.

Poate ar fi trebuit să merg desculţ, ca la Gange...

Dar am pornit în pantofi, ce mai pot face?

Nu mă pot debarasa de lucruri prin cosmos

şi nici nu este pavat, măcar!

Sunt un pic derutat.

Cum de am ajuns salvapulsar fără să ştiu să zbor?...

Sau sunt popă?...

Ăştia ştiu să zboare, printre minciuni înălţătoare, spre-mpărăţii îmbelşugate

cu agheasmă, miere şi cu…

Dacă-mi primeşti buchetul ales

al florilor de glicină,

nu-l apleca rădăcinii.

Undeva, în pământul grădinii,

carne din trupul cules

suspină.

Dăruieşte-le 

unei vaze albastru-deschis,

un copăcel să-ţi cuprindă

sufletul

fermecat de frumosul ucis...

Dacă aş putea,

ochiului

să-ţi fiu floare,

nu ţi-aş spune ce rădăcină mă doare...

Nu mai am timp să-mi ajung ceasul.

Fuge, fuge se-mpunge dar nu se ajunge.

O urmă îmi respiră mai greu.

Nu sunt alergător de cursă lungă

Doar privitorul corăbiilor lungi.

Am cunoscut o atletă, cândva, undeva. Nu mai are importanţă.

Avea vântul ceva cu părul ei, eu cu singurătatea.

Ce bine valsam!

Eu, vânătorul de zâmbete, nu am descoperit de ce râd,

De ce sunt de râs, ce este râsul?

Un animal…

nu ştiu de ce într-o dimineaţă

viile strugurilor albi vor deveni mai negre

şi soarele mai mur

iar numele într-un chenar

se va plimba pe sub ochiul înrourat al zilei

voi întâlni un prieten cu flori

un vecin cu lumină

transparenţi amândoi de parcă din sticlă oasele

le-ar asimila doar numere pare

doi două

cineva o să obtureze argintul oglinzii

cucul ceasului va îngâna un clipocit cu apă…

M-ai amăgit cu struguri strânşi în poală,

Cu mere vii din pomul alăsat,

Să te visez, venind din toamnă, goală,

Să-ţi înflorească sânii sub macat.

O iarnă lungă să-ţi mângâi ciorchinul,

De miresme coapte pe colină,

Să limpezesc de pofte-n mine vinul

Coastelor bătute de lumină...

Iar de va fi să fie şi din mere

Să gust, umbrind pădurile confuze,

Să-ţi rodească trupul de plăcere

O primăvară cu lăstari…

încă o dată şi încă o dată te pierd înserării

ţi-ai găsit rătăciri suplimentare

stânga-ţi aduce sfere

dreapta căderi

anotimpurile calendare

părul şlagăre obosite

de nevederi

te-am aflat într-un târziu

fir de grâu cu cicoare

emoţie împletită

cu ascunzătoare

şi ne-am pierdut prin nunţile rebele

ce şi-au amanetat ferestrele de jad

focuri răsfirate-n citadele

în coli…

ai aprins un foc şi mi-ai pus

clopoţei de fum la ceas de seară

eu hrăneam un lup nebun

ce nu îşi lăpădase sângele afară

undeva

între două secunde

colţii lui din colţii iernii sfâşiau

mângâieri de cald şi loc odihnitor

m-ai decorat cu clopoţei

să mă auzi când vin şi să-mi întâmpini buzele

uşor

nici zeii n-au ştiut câte forme mi-ai luat

te-am iubit într-o mie de clinchete

şi…

uită-te

ochiului fix

cum şarpe te cheamă-n retină

apoi curgi odaliscă

pietrelor

cu unduiri levantine

toate mările sunt scrise de râuri seraiului tău

nimic nu-ţi va mai aminti

alunecarea şoldurilor

de cadână

în ochiul fără pleoapă al somnului hipnotic

doar din munţi pe Jiu coborând

sufletul meu

ghiaur

Dintr-un pom cu o aleasă geometrie

Îmi creştea sub mâini un clavecin,

Susurând a clorofilă vie

Înfrunzea din el un cânt divin...

Poate-n seva lui cu săruri minerale,

Răbdătoare tăcerilor depline,

Apele cereşti, primordiale,

Se zbăteau din clape către mine.

Nu mai ştiu ce cheie ţi-am adus

Când te chemam din pom să suni,

Dar degetele toate mi s-au pus

Pe pielea ta ce respira minuni...

Şi…