fix lângã panoul cu "nu cãlcaţi inutil pe ape"

oricum interdicţiile sunt doar începutul

................................

cine vrea sã nimereascã prãpastia dintr-o singurã încercare este ori lipsit de imaginaţie ori nu a consultat instrucţiunile de…

botez visele în marea cuvintelor

aici pescarii nu mai sunt mincinoşi

peştii fac tot posibilul sã fie de aur

dealtfel marketingul le impune asta

poate cã aşa vom scãpa de cianuri

deşi niciodatã nu e prea devreme sã tivim iadul

cu dantele…

precum un pustnic

din când în când

culeg durerea singurãtãţii

şi o împart cu voi



de fiecare datã cu un zâmbet

de fiecare datã cu bucurie



o lume…

eu folosesc tot bătrânul satelit al terrei

fără alți intermediari populari

nu apelez nici la zburători nici la alte gângănii artificiale…

nici o atelã nu ajutã

nici o imobilizare nu este eficentã

poate împietrirea

spun poate

pentru cã nu ar mai fi nicio inimã

statuie a deznãdejdii

iluzia cã aș putea trãi matematic

precum un abac…

oamenii de zăpadă nu ar trebui scufundați într-un bazin cu apă fiartă

o observație logică ar fi că ar putea să se topească dar

măcar nu se vor opări la tălpi…

o să mă ocup doar de clipe

poate că și ele sunt prea lungi

pentru mine însă sentimentul apei împărțită în două

de un caiac verde pe…

mă simt uneori bunicul pământului

deși știu că sunt doar un puști uitat

într-o lume prea mare pentru el…

printre frunze-ngălbenite de arțar

doar felinarul acesta galben îmi zărește lacrima

și-mi clipește complice

doar i-am spus că din…

între douã gãri

uitate de tren…

că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit

dar

ca această poveste să existe a fost nevoie de un dumnezeu

de unul…

afurista asta de gravitație e de vină

pentru toate scenariile apocaliptice

chiar și pentru eficiența ghilotinei

până și moartea s-a…

lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută

nici embrionul din care îmi crește poezia asta nu știe

dar crește de nebun într-un uter nepregătit…

dar nu mă pot abține

mâinile caută minunea într-un fel tremurat

asta precum o paranteză la altă paranteză

oricât de mult s-au…

nu sunt nici trist nici bun

doar un egoist ciudat 

nu am nimic din idealul trăirilor scrise

nu am nici suflet nici…

chiar dacă e ultima țigare înainte de veșnicie

ordonez doar iluziile ca pe niște soldați neinstruiți

în timp ce lângă mine strigă în disperare un caporal…

fructele mele zboarã  precum îngerii

când frunzele-mi tânjesc la nemurire

în fiecare…

asta la polul sud

dar la capătul celălalt al axei

imaginară desigur (ca mai toate încercările de dinaintea geometriei)

eschimoșii…