cum delfinii recitã adâncul din oceanul neînţelegerii
..............................
bobul de nisip cãtre vârful muntelui nu are cãrare
nici scoica în care aşez speranţa
nu ştie rostul mãsurãrii timpului
dintre douã stãri de agregare
................................
între prãbuşirea cerului şi rãsãritul grâului
nu caut oul de zbor nici mãiastra de banal
doar îmi cânt iubirea

aici unde din când în când visez sã fiu regizor

de fapt sunt un fel de maşinist promovat

de la cabina sufleorului prin nevoia de figuraţie

într-o piesã ciudatã scrisã pe genunchi cu durere

de o inimã inconştientã fãrã nicio pregãtire dramaticã

fãrã acte fãrã indicaţii scenice

despre decor nu vã mai povestesc

pe lângã…

ascult ecoul lãsat de cãderea lacrimilor

(chiar aşa doamne de ce oare cad lacrimile)

pe un gol de timp într-o clipã neînceputã

când nici dumnezeu nu mai este acasã în cerul sãu

mã simt un pictor coborât printre cuvinte

le amestec miraculos pe o paletã cât inima ta

apoi pictez cerul de dincolo de orice albastru

cât sã-ți fie iarãşi domestic printre atâtea stele

..............................

e ca şi când ochii mei înfloresc

pe un timpan cu…

iar sentimentul acesta pãtrunzãtor precum o sãmânţã

care îmi creşte din întuneric şi cautã lumina

nu e decât începutul germinaţiei unui alt univers

şi mai infinit şi mai nesfârşit şi mai alb

decât toate celãlalte beţii de dinaintea beţiei primordiale

la urma urmei o duc frumos dintr-un chef într-altul

cum o fac mai toţi muritorii fericiţi cã s-a inventat otava

poate şi pelteaua de trandafiri de pe buzele tale

spun poate doar aşa din alint

pentru…

calea de mijloc e doar o frânghie subţire

pe care unii filozofi danseazã step

pe când sãrmanii o petrec în jurul gâtului

doar doar vor atârna mai drept

în bãtaia gândurilor în mângâierea dezastrelor

fiecare încercare de a mãsura…

cu totul cu fiecare strop cu marea mediteranã

cu marea neagrã cu bosforul cu gibraltarul

pânã dincoace de strâmtoarea magelan

cu toate stelele

pe toţi cãluţii de mare îţi jur

cred cã şi pacificul vine la rând

şi toate ploile din cer

toate secetele şi fiecare deşert

cu toate oazele şi fetele morgana

sirenele…

înţeleg suferinţa ca pe o cale spre fericire

niciun cer nu creşte fãrã sãmânţa gândului

cum nicio vietate nu ar trãi fãrã iubire

nici frunzele nu ar face fotosintezã dacã nu şi-ar iubi copacul

nici mãcar ghimpii nu sunt scutiţi de floare

fluturii nu aleg se lasã purtaţi de simţuri

cum trântorii zboarã sã împlineascã…

nici faraonii nu sunt nemuritori îngropaţi aiurea

sub imposibile cuiburi unde nu le mai cântã stelele

doar legendele par sã trãiascã ceva mai mult

între douã naşteri şi o trecere prin haos

mã întreb de unde mi-a rãmas doar muzica aceasta

care parcã vine din rãdãcina unei lacrimi

...................................

fiecare stea a stat cândva în pliscul unei pãsãri de foc

iar un copil ciudat venit parcã dintr-o zbatere de aripi împletea galaxiile ca şi…

nici disperarea morţii

nici mãcar fericirea extazul sau mai ştiu eu ce minune

dealtfel sunt atâtea modalitãţi de a-l masca prin tãcere

sau de a striga pur şi simplu prin mine

pânã îmi iese un fel de sânge negru în timpane

suferinţele cele…

cine sã mai deschidã ferestre pe lunã

când toatã lumea e ocupatã cu driblatul iernii

pânã şi oamenii de zãpadã devin luptãtori galactici

o sumedenie de stele verzi pe cine ştie ce pãşuni

se luptã sã înfloreascã precum trifoiul cu patru foi…

nu ne desparte aerul

nici fusele orare

nici mãcar viscolul nu ar putea face asta

oricâte troiene s-ar aşeza între inimile noastre

nu ar face decât sã hrãneascã sentimentul

nici tãcerile toate nici mãcar moartea

în niciun caz lipsa cuvintelor nu ar putea desface

misterul întortocheatei simbioze polare

dintre un delfin aiurit şi o gâzã lãuzã de cer

dar cine sã mai socoteascã câte dureri…

precum o gâzã prinsã-n luminã

(nu voi şti niciodatã dacã era dispusã la ardere)

...............................

poate nici isus nu era pregãtit de crucificare

...............................

doar din când în când rãtãciţii mai împart speranţa

ereticii doar vin şi pleacă precum la un job regulat

nu ca o scuzã pentru cine ştie ce rãzboaie

aşa ca sã nu moarã de plicti…

prin coridorul rece şi întunecos al morţii

trãiesc clipe în care niciun fel de fir

nu-mi poate oferi o cale de ieşire

din labirintul propriilor mele fantasme

iar tu zâmbeşti a primãvarã de peste munţi

precum un ghiocel rãzvrãtit

ochii mei îţi adulmecã cu nesaţ fiecare înflorire

aduc dovezi despre trupul tãu

sunt indiscreţi

te dezbracã

îţi reaşeazã fiecare petalã

dar nu te…

într-un montagne russe infinit ţipãtul naşterii

precum o amintire dintr-un viitor fãrã logicã

pe o creangã de stejar parcã suspendat de un cer verde

scânceşte palid un leagãn-pendul cu pretenţii de perpetuum

între douã încercãri de a colora timpul

solfegii de privighetori în cãutare de tei înfloriţi

într-un fel de colivii…

cu luciditate

vezi tu poeţii nu pot trãi fãrã vise

ce sã-ți mai spun altceva

un adormit mai puţin

dã-l încolo de zãpãcit

sã moarã unul câte unul

cum mor şi iubirile cum mor şi stelele

sã ştie şi ei cã nemurirea e doar o iluzie

sã înveţe sã nu mai înceapã nimic

tot ce încep ei se lasã cu un sfârşit

ai vãzut…

l-aş împãrţi

l-aş înmulţi

aş face cumva sã-l declin

l-aş rãstigni în felul meu

mecanizat

primitiv

din când în când cu iertare

mi-ar prinde bine o lacrimã

înainte să-i dãruiesc spinii puterii lumeşti

l-aş zidi în temelia vieţii

i-aş cere minuni

în prime time

cu martori i-aş cere sã învie

sã vezi atunci publicitate

otv-ul ar crãpa de invidie

elodia ar rãmâne o…

când instituţiile domnului sunt din ce în ce mai mari

aproape invers proporţionale cu bunul simţ

întotdeauna ca o încercare de a ne substitui cerului

înalţãm turle cât mai aproape de stele şi cât mai aurite

apoi zugrãvim sfinţi fictivi şi dumnezei bãrboşi

iar popii învaţã la seminar marketingul credinţei

mai dihai decât orice tatãl nostru

parcã în loc de toleranţã şi…

când nu mai am loc în mine

şi nici cerul nu vrea sã-mi ofere

fereastra prin care sã mã duc luminii

mã întorc bucatã cu bucatã în inima mea

fãrã sã mai sfredelesc pãmântul

cu întrebarea mea temãtoare

apoi mã aşez în poziţia de fetus

şi-mi ascult viaţa de dinainte ţipãt cu ţipãt

fãrã nici o şoaptã precum o lungã…