am iubit mereu marea și cerul

și modul acela suspect în care fluturii se așezau

pe umărul meu stâng și colorau aerul,

dar nu am avut cui să-i cânt sau să-i dau un sărut,

o îmbrățișare care să-mi țină ziua întinsă.

nu am avut cu cine să vorbesc despre orice,

cu tristețe senină.

cândva dragostea era casa mea,

muzica ei era o pasăre de foc în…

ceasul amenință în amurgul unui oraş îndepărtat

când toți copacii visează să fie călători

și toți călătorii visează să se întoarcă acasă



fiecare neuron îți povestește același vis

care îți poartă viața iar tu încerci să alegi

din marea de cuvinte zimțate

doar verbele potrivite

din acel moment alb în care vezi

și cealaltă parte a…

sună alarma cineva cere ajutor

în loc de semințe au aruncat plumbi pe câmpurile arate

o umbră ia foc la marginea frigului

înfloresc ghioceii în parcurile orașului

dar semaforul străzii are o singură culoare

iar oamenii își târăsc sufletul între frică și foame

gloanțe nemiloase ca gerul lui februarie

se amestecă peste strigătele de neputință ale…

căutând să-mi golesc inima în noapte

sau în orice alt container imens fără memorie

am mers cu tine pe cărările și trotuarele nopții

fără să ne vedem

în ritmul de a trăi din care știam că nu puteam scăpa

cu orașul mort în jurul nostru

pentru a reconstrui ceva ce nu fusese construit niciodată

imaginându-ne că puteam asfalta lumea cu pașii noștri

ultimul popas a fost o plajă rece care avea o lumină…

  și asta fac în fiecare zi în genunchi

mă rog pentru viață și cer iertare

corpului meu care nu mai adună în el

soarele după-amiezii

linia orizontului este o frânghie

care îmi leagă mâinile la spate



am articulat visul cuvintelor

pe care l-am urmat pe cărări încețoșate

ca una care primește încuviințarea unui…

  te trezești plângând într-o limbă străină,

dacă nu ți-au ieșit cuvinte din gură, ci lucruri, pietre,

să le arunci și să ascunzi cuvântul sub limbă.

cineva te desenează cu ochii închiși și nu îi este frică

să îți contureze orbirea,

simți că în trup ți-a rămas o inimă dar nu este a ta.

îți rozi unghiile a neputință ai putea stinge felinarul zilei

și te-ai…

dacă e vis nu vreau să mă trezesc așa ziceai

cuvintele tale luminau mai strălucitoare ca ploaia



te-am întrebat dacă și gândacii au inimi

mi-ai spus că nu știi

știm atât de puțin despre lucruri simple m-am gândit

îngerul care ne privea alerga cu noi prin ploaie

ploaia era un tigru avea o mișcare de copac

ce intră în noapte



ce straniu e…

știu că e mai bine să nu privesc înapoi

e vreme prea multă și o ceață deasă între anotimpuri

o pădure întreagă de străini cu valize în mână un adevărat

domino cu piese care nu se mai leagă



azi noapte m-am întors la tine ai fost pentru o clipă

aripa ruptă a…

   și ea nu a fost niciodată violentă

ochii doar se opresc din privit mâinile din îmbrățișat



viața e un râu ce dă în mare un drum ce duce la alt drum

nu poti să-i lași atât de triști și de singuri pe cei morți

îi vizitezi și nu te mai întorci atât

rămâi cu ei în lumea lor tăcută în care nu mai latră câinii



de fapt moartea nu trăiește într-o…

  poate așa se plăsmuiește existenta

din tristeți fugare și picături de ploaie

când amintirea rămâne singurul lucru cert



ajută-mă Doamne să o iau de la început

să se usuce odată mlaștina asta din mine

și iartă-mă că îmi fac griji

pentru ființa mea vremelnică



știu că nu Tu ai făcut tunelul durerii atât de lung

de vină e…

în altă horă care înnoptează lumina dintre mână și inimă

în altă noapte albă și rece care îmi umple locul gol

dintre coaste

sufletul meu copil desculț cu istoria lui

cu bucuria lui de a merge iar de mână cu mama

din poveste în poveste din vis în vis



nu aici

în altă viață se va întâmpla poate minunea

când îmi vei ghici gândul și el te va…

  știam că trișezi când vorbeai

despre adevăr sau despre iubire

respiram cu nesaț aerul tău nepăsător

simțeam cum bătea miezul nopții în inima mea



fericirea e doar un prieten imaginar

știu că le datorez mult celor pe care nu-i pot iubi

dar tu erai mai frumos decât toate pozele tale

de la picior la inimă de la ceasul din turn…

muzica este lucrul care doare cel mai puțin

întorc discul pe cealaltă parte și ascult

mereu îndrăgostit de tinerețe și de întâmplare



o iluzie a rătăcit orbindu-mi ființa în noaptea în care

am văzut lumina curgând prin venele tale

aveai un zeu în privire

care îmi amintea de o istorie povestită greșit



timpul își…

unde merge trenul acesta te-am întrebat

nu mi-am pregătit încă mâinile pentru…

 își inventează doar o realitate în care cred

o legendă personală prin care își iau viața înapoi



au încredere în moarte așa cum o ramură în iarnă

crede în înviere

atunci când se dezbracă prea mult de viață

amintirile sunt bandaje pe frunțile lor rănite



privesc totul cu naturalețea unui pictor

care vede cerul ca o pânză…

te baricadezi înlăuntrul tău

singură cu anotimpul

din care mereu pleacă cineva



de mult nu mai simți

nașterea dimineților

aroma cafelei

frigul privește prin tine

ca printr-o fereastră

de cealaltă parte cerul

și chipul tău în oglinda unei ape

din care crește o liniște albă…