se făcea că țineam în mâini
o poză cu domnul Mihai Șora
stând pe prispa unei bisericuțe din lemn
era vară în poză
și era dimineață
privirea lui

întâlni privirea mea
și-mi spuse

„ce înseamnă a visa ca în copilărie?
 înseamnă a-ți lua visul în serios”

pe când eram copil
mi-am făcut ceas
cu dinții
pe încheietură
să văd cât timp mai e
până devin Om Mare

vă rog
era doar un joc
nu știam ce spun
dați-mi înapoi copilăria
n-am vrut să fac rău nimănui
dați-mi-L înapoi pe Dumnezeu

despre ochii albaștri

în care am naufragiat de bună voie

până ce pielea mi-a devenit fină

ca lemnul plutitor

despre femeia ce s-a vopsit

în culorile lunii

și s-a lăsat pradă

foamei lupilor mei

despre femeia care știa fiecare stea

după nume

orb fiind m-a sărutat pe frunte

de-atunci urc pe lumina ei

ca pe un munte

gustul vocii Tale

L-aș unge pe tăcerea mea

ca pe-o felie rotundă de soare

o lume întreagă moare de foame

ei nu vor să vrea

din cuvintele Tale

planeta unde toate formele de relief
mi-aduc aminte de tine
pământul cel bun
pe care gândurile mele au căzut
și-au prins rădăcini

pe Venus
nu se găsește nicio femeie
doar oglinzi
în care îți poți privi dorința
ca pe o mână întinsă ce îți dă drumul
bărcuță de hârtie 
ce nu poate pluti mai mult de-o clipă
și dintr-odată te simți
insuportabil de singur

mă vei găsi poate într-o zi

pe marginea unui gând de demult

(singurul care mi-a mai rămas)

eu nu voi fi acolo

dacă vrei

așează-te lângă mine

și așteaptă-mă...

cum o cheamă

de unde vine

nu ştiu

niciodată nu spune nimic

închid ochii și o văd

degetele mele îi conturează formele în aer

(tatuaj pe pielea unui gând ascuns)

păşeşte atât de fin

mai grele-mi simt pleoapele

coboară încet în visul meu

ca într-o cadă cu apă fierbinte

de unde pleacă pe furiş

cu semnele iubirii

rochia ei cu flori de mac

despre femeia cu părul lung și roșu

până la glezne

pe care am înfășurat-o printre degete

cu tot cu razele de soare

vată pe băț

ce ți se topește în gură

despre femeia cu ochi negri

cât tot întunericul ce venea în urma mea

fulger în noapte

care m-a iubit cât vedeam cu ochii

despre femeia care mă Vrea

cu V de la Velociraptor

atât de tăios

că-mi retează toate sforile

ce mă leagă de…

ea trece prin fața mea și mă privește

și cam atât despre mine

nu e gând de până atunci să o înțeleagă

nu e cuvânt de până atunci să o cuprindă

Soare ce m-a topit într-un inel

prin care degetele ei au privit

lung-îndelung fiecare

orbindu-mă, adâncindu-mă

apoi a plecat

și dintr-odată mi-am amintit

că doare

înfășurată în privirea mea

m-a întrebat:

ce zici? îmi vine bine?

privirea vecinilor mă cam strângea

prea mă vedeau copilă

așa că am dat-o jos

și am întins-o pe podea 

blana unui vânat

ce mai poate doar

să-mi adulmece tălpile

privirea ta mă îmbracă în femeie

singurul costum de scafandru

cu care pot respira în lume

așa am venit până la tine

ochii trecătorilor s-au făcut trepte

mă ridicau mă…

despre femeia care s-a aruncat

în fața morții tatălui meu

cu riscul de a mă naște

despre femeia care și-a însemnat numele

în inima mea cu fier roșu

apoi m-a  rugat să o uit

despre femeia care își prinde zilele de răsărit

așa cum ai prinde lemnul de un capăt

și-mi bate cu ele în poartă

încă bate

despre femeia care mai poate doar să se roage

pentru mine

și Dumnezeu o…

Câine am fost

ținut în lanț

toată lumea știa până unde se întinde lanțul

acolo se termina omul

și începea câinele

toată lumea mai puțin tu

omul nu se termină niciodată

credeai 

mori de vânt vedeai ochii mei roșii

mori de vânt vedeai colții mei albi

„unde ești tu, cel care ești?”

înfigi unghiile în carne

și rupi din tine

să dai mâncare câinilor

care te citim

carnea ta

are gustul nopților nedormite

are gustul uitării de toate

curând nu ne vor mai sătura cuvintele

și vom veni după tine

ai intrat pe ușa librăriei 

fără să știi că intri în viața mea

pantofii tăi aveau un șiret verde unul roz

și suna diferit când călcai tu și când călcam eu

și suna diferit când respirai tu și când respiram eu



ți-ai descoperit capul

și-ai așezat casca de biciclist pe brațul fotoliului

în cască ai deșertat 

un pachet de biscuiți cu nucă de…

stau cu orele să citesc poezii

de fapt asta face omul

când citește poezii

le probează să vadă cum îi vin

unele mă strâng

de

nu

mai

pot

să respir

altele mi-s prea largi

sau

prea lungi...

dar mai dau de câte una

de nu-mi mai încap în piele

de bucurie

parcă mă îmbrac cu sufletul omului

de-a scris-o

privirea îmi dispare undeva

înăuntrul…

lucrez ca manechin 24/7

nu clipesc nu respir

nu mă mișc

nici măcar atunci când tanti Esty

mă dezbracă mă îmbracă

și mă pune înapoi în vitrină 



oamenii se opresc mereu

în fața vitrinei

mulți nici nu mă văd

copiii îmi mai scot limba

îmi fac cu mâna



și mai este o bătrânică

vine din când în când

și îmi povestește despre Dumnezeu

Dumnezeu e ca o gură de aer

mi-a zis

nu-ți fie…

Tata are ochi albaștri

răsuflarea lui are ceva din briza mării

într-o noapte mi-am pus urechea

pe pieptul lui 

și am auzit valurile



peste ani am aflat

că eu am fost 

primul lui castel de nisip

pe care valurile l-au luat

și l-au dus departe

în larg



...



mai vine pe la mine…

în spatele ultimului raft de cărți 

am un borcan de compot

– încă mai miroase a caise –

plin cu nasturi rămași în urmă...

uneori dau borcanul jos

și mă uit la ei

ca la pozele din albumul copilăriei 

nasturi de palton,

cu flori,

cu steme,

cu dragoni,

nasturi mici și albi de cămașă

de ți…

când pășesc prin apă
tălpile-mi sunt aripi
și-mi vine așa
o sete de zbor