Femeie,

descalță-te

și umblă prin zăpadă

primăvara va veni

pe urmele tale

L-am închis pe Dumnezeu

în spatele pronumelor cu literă mare

și a zilei de Duminică

în spatele porților marilor catedrale

și a bisericilor mici de lemn

L-am închis pe Dumnezeu

în rugăciunea spusă din vârful buzelor

și-n semnul crucii făcut în grabă

L-am închis pe Dumnezeu

în alb

negru l-am lăsat întunericului

nemailuând în seamă stelele

L-am închis pe Dumnezeu

în mintea…

privirea mea

te-a decupat de pe cer

mergând din stea în stea

pe linie punctată

n-am să spun nimănui despre tine

las vorbirea înfometată

până când numele tău nu mai încape

în mine

și năvălește afară

ca o turmă de rinoceri

ce mă calcă în picioare

și mă ucide

nu există formule magice

nu există super-eroi

oricâte oale ai întoarce cu gura-n jos

oricâte minți ai înăbuși în fum

nu e nu

drumul drept se oprește în răscruce

ca într-un zid

cu sute de gânduri viteză pe minut

m-am izbit de el

și m-am răsfrânt

neadevărurile au murit atunci

și despărțirea asta încă doare

( așa cum dor degetele mâinii amputate)

am rămas doar cu lucrurile

ce nu…

da da îl știu

mereu îl văd citind

am auzit că se îndrăgostise

de o fată care iubea cărțile

și...

alo da

servus mamă dragă

azi nu cred că pot

am primit ceva prin poștă?

și nu mergi să te uiți?

hai că te-aștept la telefon

...

aha scrie pe plic de la cine e?

nu scrie

atunci e de la ea

nu

nu Luca

dacă a trecut o pisică neagră prin fața ta

înseamnă că a…

Mi-am descoperit inima
așa cum copiii își descoperă mâinile
și le privesc cu dumnezeiască uimire

mi-am descoperit inima
gândul alb
mânjit în culorile celui mai frumos asfințit
învelit în căldura sângelui 
până când din
mine
mai rămăsese doar frig
până când din
mine
mai rămăsese doar
Ea

în pieptul meu
e o căsuță pentru păsări
cu ușă rotundă
cât să poată încăpea mâna ta mică

un șarpe sâsâie
dinăuntru
de fiecare dată când te apropii

„e cale de-o moarte până la inima lui”
zise ghicitoarea
și îți închise palma
apoi sorbi lung din cafea

prietena mea Alexandra

e convinsă că sunt împăratul 

unui tărâm magic 

cu inorogi și zâne zburătoare

că am peste două mii de ani

barbă albă lungă

( pe care mi-am ras-o )

și haine împărătești

despre care nu vreau să spun

unde le-am ascuns

ea e singura

care nu s-ar mira deloc 

dacă într-o zi mi-ar ieși la iveală

două aripi mari și rogvaive

ca ale ei

se făcea că țineam în mâini
o poză cu domnul Mihai Șora
stând pe prispa unei bisericuțe din lemn
era vară în poză
și era dimineață
privirea lui

întâlni privirea mea
și-mi spuse

„ce înseamnă a visa ca în copilărie?
 înseamnă a-ți lua visul în serios”

pe când eram copil
mi-am făcut ceas
cu dinții
pe încheietură
să văd cât timp mai e
până devin Om Mare

vă rog
era doar un joc
nu știam ce spun
dați-mi înapoi copilăria
n-am vrut să fac rău nimănui
dați-mi-L înapoi pe Dumnezeu

despre ochii albaștri

în care am naufragiat de bună voie

până ce pielea mi-a devenit fină

ca lemnul plutitor

despre femeia ce s-a vopsit

în culorile lunii

și s-a lăsat pradă

foamei lupilor mei

despre femeia care știa fiecare stea

după nume

orb fiind m-a sărutat pe frunte

de-atunci urc pe lumina ei

ca pe un munte

gustul vocii Tale

L-aș unge pe tăcerea mea

ca pe-o felie rotundă de soare

o lume întreagă moare de foame

ei nu vor să vrea

din cuvintele Tale

planeta unde toate formele de relief
mi-aduc aminte de tine
pământul cel bun
pe care gândurile mele au căzut
și-au prins rădăcini

pe Venus
nu se găsește nicio femeie
doar oglinzi
în care îți poți privi dorința
ca pe o mână întinsă ce îți dă drumul
bărcuță de hârtie 
ce nu poate pluti mai mult de-o clipă
și dintr-odată te simți
insuportabil de singur

mă vei găsi poate într-o zi

pe marginea unui gând de demult

(singurul care mi-a mai rămas)

eu nu voi fi acolo

dacă vrei

așează-te lângă mine

și așteaptă-mă...

cum o cheamă

de unde vine

nu ştiu

niciodată nu spune nimic

închid ochii și o văd

degetele mele îi conturează formele în aer

(tatuaj pe pielea unui gând ascuns)

păşeşte atât de fin

mai grele-mi simt pleoapele

coboară încet în visul meu

ca într-o cadă cu apă fierbinte

de unde pleacă pe furiş

cu semnele iubirii

rochia ei cu flori de mac

despre femeia cu părul lung și roșu

până la glezne

pe care am înfășurat-o printre degete

cu tot cu razele de soare

vată pe băț

ce ți se topește în gură

despre femeia cu ochi negri

cât tot întunericul ce venea în urma mea

fulger în noapte

care m-a iubit cât vedeam cu ochii

despre femeia care mă Vrea

cu V de la Velociraptor

atât de tăios

că-mi retează toate sforile

ce mă leagă de…

ea trece prin fața mea și mă privește

și cam atât despre mine

nu e gând de până atunci să o înțeleagă

nu e cuvânt de până atunci să o cuprindă

Soare ce m-a topit într-un inel

prin care degetele ei au privit

lung-îndelung fiecare

orbindu-mă, adâncindu-mă

apoi a plecat

și dintr-odată mi-am amintit

că doare

înfășurată în privirea mea

m-a întrebat:

ce zici? îmi vine bine?

privirea vecinilor mă cam strângea

prea mă vedeau copilă

așa că am dat-o jos

și am întins-o pe podea 

blana unui vânat

ce mai poate doar

să-mi adulmece tălpile

privirea ta mă îmbracă în femeie

singurul costum de scafandru

cu care pot respira în lume

așa am venit până la tine

ochii trecătorilor s-au făcut trepte

mă ridicau mă…