Uneori plouă,
atunci copacii se numesc între ei,
cu importanţă, numărându-se.

Atunci când plouă
peste lacrimi de toate felurile,
neuscate de vânt,
ele se contopesc în fluviul vieţii,
peregrini spre oceanul cu vise.

Plouă peste pământ,
şi pământul îşi dansează în ploaie
tina mirabilă
a viitorului rod.

Plouă cu picuri
şi plouă cu lumină,
iar firul de verde
îşi curge lacrima
în rădăcină.

Cu biletul la purtător,

intru în decor…

Grădina inimilor este inundată

de albul luminii.

Uneori,

apare şi curcubeul,

atunci când o lacrimă

se sinucide într-o rază invazivă.

Regina nopţilor rebele,

cu parfum din praf de stele,

pansează rănile

din războiul secundelor

aruncate în mojarul cu virgule.

O adiere de vânt,

cu mâinile frunză de măr,

îmi mângâie obrajii,

răcorind catifeaua sărutului…

Închid…

Privindu-ţi somnul,

gândurile mele plonjează

în respiraţia-ţi cuminte…

Cândva,

ziua şi noaptea ne-au jucat

în hora mirilor,

tu mi-ai şoptit te iubescul,

iar eu…

invariabil
pe cerul nopţii
prea-plinul descarcă
sclipiri violete

toate secundele topite
în combustie spontană
toate mirările
şi toate întrebările
lipicioasele dureri
bucurii şi păreri
de azi
sau de mai ieri

doar câteva şoapte
se agaţă timid de noapte
spontane poeme
pe suflete boeme

privesc ploaia prin prisma

presupuselor puncte prioritare

picurate prin pandemii perverse

potăi pun presiune pe părţi potente

parii personaje plantate

printre pomii planetei

pe partea petrecută printre prelate

prăvălite peste pălării

prinse parţial pe părţi practice

plesnesc portante perle

pe pleoape plânse

printre picuri

ploaia poate produce prăpăd

ploaia pansează puseuri

ploaia prezintă panseuri

pentru pana…

Matinal,

prin fereastra cât un perete,

înfruntă nordul

cu verdele-i lipit în naştere acolo,

pe câmpul cu lumină.

Crescuse cu răsăritul în sânge,

vremelnic prizonier ingenuu

în infraroşul fără perdea…

Spre stânga,

uşa din colţul casei,

precum o diafragmă,

perindă secvenţe umane

à la Lumière.

Măsoară cu ochii personajele,

fixează repere geometrice,

adună în vârful acului învelişul.

Plămădeşte frumosul,

frumos…

Se-ngroaşă umbra sură lângă pădurea lungă

Pe cuşmele clădite din tină şi sudoare,

Cruci răzleţite-n iarbă se ţintuiesc pe zare,

Din depărtatul iris, lumina să le-ajungă.

Îmbobocesc cristale-n zăplazuri putrezite

Acum, când voalul iernii se-aşterne peste sat,

Ici-colo, în fuioare, în cer s-a-nşurubat

Un fum ce mai trădează vechi vetre folosite.

Pe un cerdac, în picuri, un ţurţure îşi plânge

Tăria dimineţii dintr-un castel de…

M-a cuprins poezia ochilor tăi,
fulminantă apariţie,
contratimp în armonii
ce tocmai rezonau
în spaţii dedicate…

În călimara sufletului
îmi picur o lacrimă.
O voi ascunde
în piatra filozofală,
din cerneala incoloră
a vorbelor nerostite.

Voi fura o clipă din mine,
cea mai fierbinte,
compensaţie pentru adâncul
de sub untdelemnul cotidian,
prima din avatarul
ce tocmai se întâmplă!

Lunecă alb între lumi albastre,

purtător de văzduh

pâlpâind o scânteie.

Retina-i stângă lăcrimează

fâlfâit de vremuri blonde,

dans nupţial

pe catargul soarelui-răsare.

Vârfuri de aripi

îi poartă tristeţea

din meandrele vieţii,

ciocu-i acvilin

loveşte în plin

parâma dintre nopţi,

vânând o rază,

gheare-trasoare

se-nfig în mare.

Ţipăt sidefat,

edenică reminiscenţă,

confirmă implicita-i…

ultimul sărut
copacu-mi despicat de fulger
mângâierea aceea pe obraz
tăciune viu sfârâind sacadat
tic-tac
tic-tac
ultima dată ne priveam în ochi
două fluvii în sens contrar
cu început concret
şi un sfârşit incert
cineva a stins lumina
de atunci
degetele noastre
sapă în stele
căutând în geneza unei raze
acel zâmbet

Iarnă, drum de seară,

un câine alb, mare, lăţos

şi evident, frumos,

decis a mă-nsoţi

şi ocroti…

Destine rebele,

drumuri paralele,

el un os adulmecând,

iar eu, gânduri adunând.

Unul cercetând pământul,

altul, mângâind văzduhul,

pe alee, polei, gheaţă,

de-un covrig speranţă,

sus, pe cer, plumb, vineţiu,

iar în parc, pustiu…

Zâmbind, m-am aplecat spre câine,

l-am răsplătit că m-a-nsoţit

şi-o zi de mâine

în…

Cerul ninge înc-o iarnă în cătunul din aval,

Vântul şuieră în turlă tânguire de caval,

Spre mai calde orizonturi au plecat de tot lăstunii,

Şi grădini amar oftează, prinse-n dorul de petunii.

Din zăpadă, ghioceii clopoţesc tăcut pe calea

Râsetelor cristaline, ce umpleau odată valea,

Solidar stejar, pe coamă, orizontul îl pictează,

Devale, o coţofană în salcâm se lamentează.

Glodul a-mpietrit pe uliţi frământate de monadă,

Un…

Număr secunde,
atunci când îmi amintesc de ele,
uneori.
În şir indian,
mi se topesc în palmă.
Alteori,
secundele îşi amintesc de mine,
agresându-mi vise.
Intru în ring cu amintiri
din mugurul meu de viaţă.
Sunt declarat învingător la puncte,
punctele de suspensie…
în aer!
Cineva îmi îndeasă în buzunar
un bonus la negru.
Zâmbind amuzat,
refuz categoric,
jucându-mi clipa
pe un sân de femeie.

ne-a explodat o secundă

suficient ca unul să adune tăceri

celălalt să împartă cuvinte

mângâieri

yin şi yang

ipotetic tot unitar

niciodată împreună

zâmbet impersonal

ironia timpului lăsat în urmă

cuvinte nerostite

intens trăite

primeam zâmbetul tău de rămas-bun

câte flori aş fi putut iubi

în câte orizonturi asfinţi

atunci am cules clipele cu tine

una cât una

într-un buchet

cadoul meu de suflet

pe…

Treceam întâmplător
pe lângă o bancă de răvaşe,
am cumpărat la preţul bursei,
de toţi banii,
scrisori virgine
cu litere aldine,
direct pe suflet.
Citeam,
iar tu
treceai întâmplător…
Atunci
m-am îmbătat
de tine.

Mă priveai albastru.
Cădeam în transă,
intram în lumea ta albastră.
Gânduri, trăiri
îşi rigidizau starea…
De undeva,
cântecul unui suspin îmi încălzea
venele preaalbastre.
Regal,
ace fine de ger se insinuau,
dar tocmai îmi aplicasei
un sărut albastru,
înroşindu-mi obrajii…
Albastrul tău din albul de prinţesă,
Albul din tot.

Am deschis poarta unui fir de lumină,

umbla debusolat,

hăituit de hâde umbre

chinuit de gânduri sumbre,

întristat,

îngenuncheat…

Secunda zilei îi oferea

printre crevase întunecate

un adăpost,

de vreme rea!

Am deschis poarta fluturilor,

drum către flori

şi-un mănunchi de culori…

S-au tot rotit,

dar s-au gândit printre zigzaguri

să mai rămână,

să mă-nsoţească,

să mă iubească

şi să mă-nveţe a…

Fulg uşor,
în linul zbor,
desenează volte fine în amurg,
fir de vânt,
scurs pe pământ,
îl trimite să colinde-n vechiul burg.

Tremurat,
aristocrat,
etalează albu-i pur, cristalin,
rotativ,
un laitmotiv
răspândeşte un fior opalin.

Cardinal,
în ritual,
împlineşte lumină an de an,
unduios,
majestuos,
odihneşte pe-un obraz diafan.

în ziua aceea

două raze evadau din soare

iluminându-ne ceruri

întrebări exclamaţii furtuni

ascultam privirile

ne vorbeam uimirile

aşterneam trăirile

captivi dorinţelor

în fulger arzând

ne-am zâmbit

plângându-ne mâinele solitar

din altă dimensiune

norul de fluturi

învăluia virgulele noastre

zburându-le în noi

nespuse fluvii de cuvinte

curgeau pe suflete şiroi

bancă de căldură

în arealul…

prima dată mi-au crescut mâinile

copilul dorit mângâia sânul mamei

minunea lichidă fixa viaţă solidă

fluxuri de căldură croiau aleile mâinelui

primisem deodată conştiinţa durerii facerii

pluteam în explozii de lieduri

esteticul diversităţii îmi invada simţurile

gânduri firave îşi croiau timid poteci

spre orizonturi

o lumină mă îmbrăţişa

cu limpezimi albastre

în ziua aceea

gânguritul meu a scos primul

te…