Ne naştem cu pedeapsa scrisă-n sânge,

de a urca Golgote rând pe rând,

munţi de idei ne clocotesc prin vene,

beţia înălţimilor ne poartă

spre piscuri imposibile, în gând

se nasc proiecte pentru-o veşnicie,

le construim, apoi le năruim

şi ne simţim precum Sisif, puternici,

distrugem candid ceea ce iubim,

spre ceruri limpezi ne strigăm revolta,

,ambiţia, speranţa risipim.

Nu renunţăm la drumul către stele,

e atâta utopie în urcuş,…

M-am rătăcit

vă privesc chipurile străine

nu mă înec în mine

nu mă înalţ în mine

mă vărs în alţii zi de zi

neliniştile mi le înfăşor

de gleznele voastre grăbite

atunci când resemnaţi poposiţi

în staţiile de autobuz din calea lactee

scurte sinapse luminoase

vă irită cortexul si se scurg

în chakra din plexul solar

în timpul săptămânii

vă mângâi ochii epuizaţi

de căutarea sisifică

a drumului spre idealuri calpe…

Tată,

e atâta soare-n mine

şi simt cum molcom

degetele-mi ard,

e o beţie blândă de înalt

şi o tăcere groasă de smarald,

toate durerile-s lăsate acum

jos, într-o biată margine de drum.

Cerul deschis e astăzi pentru noi,

căci suntem, tată, singuri, amândoi,

tu jos în margine de val,

între real şi ireal,

eu sus, pe soare sunt stăpân,

tu pleacă,

eu aici rămân.

Şi aripile-mi curg încet

din ceară, suflet…