Au explodat stropi de roşu dinăutru,

pe frunte. Mi-au împăienjenit ochii

şi balamaua hubloului prin care priveam

cerul, s-a rupt. Şi era albastru, senin, aprins,

parcă pictat uniform, fără nicio pată

de culoare, de alb, de nor. Fals să fi fost şi tot 

nu-mi curgeau nervii şiroaie. I-am lăsat să iasă

toţi. E linişte la mine acum. Sunt pregătit.

Aştept sufletul să-mi vină acasă. M-am…

Din clepsidră cad clipe mai goale şi timpul

pare că merge mai încet în momentele nevăzute.

Doar roşul umple sacadat fundul de sticlă

aşteptând împerecherea nebună cu cerul.

Albastru şi divin violet (între)pătrunde orb,

nemurirea din suflet. Boabe de nisip…     

Lăsat în pădurea vopsită cu verdele adiat

de vântul stingher de soare, trupul

s-a ascuns în spatele frunzelor căzute

din anii trecuţi. Doar gândul  aleargă

în dansul ciripitului de păsări.

N-au plecat, încă, spre căldura anotimpului

de peste ape. Aştept covorul proaspăt peste trup

să-mi cadă şi privirea spre cer să o ridic,

să-mi clătesc ochii în oceanul albastru

al soarelui…

În noapte adulmec lumina care-mi poartă

sufletul printre stele. Cu fiecare pas

din timpul clipelor, semnul lăsat pe cer e

drumul meu de-ntoarcere-n destinul legat.

Legat cu lanţuri nevăzute de ochii zilei

purtaţi pe cărări bătucite de lume

şi bacul ce-mi traversează puntea de ape

spre Luna prinsă-n ocheadele unui aparat.

Aparat de fotografiat momente de roşu aprins

în…

Stelele în noapte cad pe pământul înflorat.

Albastru şi-a întins cerul lui pe ape

ca o „zgârcă” să le adune pe toate

şi eu, eu privesc spectacolul de lumini.

Aşez câte una care şi-a pierdut direcţia,

să păstreze calea pe care sufletul zboară

şi zboară din constelaţie în constelaţie

ca un fluture să mă ajungă înainte de zori,

să-mi aşeze inima în odihna de peste zi,

să-mi fie pregătită privirea…

Cad stele într-un şir luminos din senin,

în noaptea unde luna fără nicio bătaie

de cap, îşi apropie faţa de pământul

învolburat de ape rupte de cerul albastru.

Ziua-n care drumul întoarcerii în matcă

a sufletului, e deschis. Da, stele căzătoare

străjuiesc faleza din universul meu.

Prinde-mă de mână. Ascultă muzica inimii

cum ne înalţă. Mai sus, tot mai sus. Paşii…

Dimineaţa îmi dezvăluie ziua cu lumina

din drumul în care Sufletul se-ntoarce

scăldat de cerul din ape cu soarele

călătorind prin razele iubirii de viaţă.   

Sfârâie clipă de clipă sub tălpile poposite

pas cu pas în răsăritul aşternut calm, unduit

de valuri, nisipul. Mă plec la poalele ţărmului

înspumat de culorile sufletului-albastru,

turcoaz cu roşul meu pătat de vreme,

străluciri în soarele nopţii alunecat văratec.    

Picură pe străzi pavate cu cer, stropi

de roşu. E sufletul meu plecat

din faţa uşilor închise de oameni

cu zăvorul pândind la ferestre, luna.

Sunt ochii netrăiţi de verdele albastru

crescut prin crăpături de nori. Izbesc

ţărmul obrajilor cu alge printre stele.

Adorm îmbrăţişat de sângele gândului

sărutându-mi dorul din liniştea cu tine.      

Din nemurire, iubirea cheamă cerul

pe cărarea albastră presărată cu nori

de alb. Adânc în privire matelotul

dirijează cârma printre stelele nopţii.

Şi tună şi fulgeră cu încercări de oprire.

Zvâcnetul din piept îşi coboară capul

scânteind valurile poticnite de ploaie

pe faleza cu maluri de dorul

necuprins de picuri roşii de viaţă

împerecheată de timpul despărţit de…

În noapte colind potecile drumului

spre tine, presărat cu lacrimi din roua

zorilor de ieri şi strig pădurii să-i aud

ecoul răsfirat albastru printre crengi

de verde pictate cu roşul paşilor mei.

Mă doare dorul călător prin şoapte

când tu, în joacă, îi despici frunza

cu care-ntre buze îţi şuier cântând

iubirea pecetluită pe cer, de ieri,

de dinaintea întrupării în trup

a visului ce-şi zboară…

am căutat,

am adunat,

am calculat

şi încurcat de socoteli întoarse de minte, nu

am găsit nimic să (cu)prindă legătura

dintre noi. Dintre mine şi Suflet. În albastrul cerului

voi scrijeli

cu buricele degetelor până la sânge,

sângele meu,

inelul etern al iubirii.  

între mine şi Suflet e (de) trei paşi. Unul

al meu, unul al lui şi celălalt e gardul  

dintre noi. L-am luat la măsurători. Am întins

ruleta. El are aripi.

Îi măsoară înălţimea ce mă desparte

de albastrul din privire necuprins de roşul

orizontului străbătut

în paşii

dorului de tot,

de întreg.

Întregul meu, al lui, al nostru.     

e clipa din pasul de azi ce aşteaptă să treacă pragul

plin de zgomotul punctelor în mişcare a zilei de ieri

pe faleza gândurilor

din albastrul nocturn

aşezat pe banca

ciupită de roşu-cărămiziu al zborului printre stele.    

între calcule şi cifre pe terenul alunecos al gândurilor

de peste săptămână, mi-am luat „acasa” sufletului meu

să-mi liniştesc privirea în albastrul

de peste roşu

stropit de noroiul clipelor plouat  

din norii revărsaţi potop

în calea bătucită de tălpile

animalului din mine.

A curat

şi

a frumos

miroase verdele din lanul speranţei. Iubirea.      

îmi legau sufletul de trup, între cer şi pământ. Eram

ca un saltimbanc al vieţii în viaţă şi încercam (mereu)

să mi le prind. Să fiu unul. Ca la cinematograf

mă priveau

când săritura mea în albastru,

era întoarsă-n roşul pământ

şi

toţi

aplaudau. Doar eu ştiam

(însă) că era una nereuşită. Ţintuit de frământările gândurilor, 

în glumă, azi mi-am conturat saltul în eter. Zâmbesc vouă,

tuturor din…

pe bancă, în faţa ta. Părea că avem atâtea

să ne spunem din clipele ce au zburat, dar

stăm şi ne privim tăcând.

Cuvintele gândurilor

nu vor să iasă.

Şi e albastru cerul

şi e senin

şi e cald

şi ce bine e la tine

tată,

cu pădurea ce-şi foşneşte vântul printre frunze.

În şoaptă strigă sufletul:

Te iubesc!    

a lăsat cerul să se odihnească o clipă,

pe pământ. Mi-a pus sufletul în braţe

şi grijă să am,

să-l învelesc cu pătura de stele

ce-şi coborau înaltul. Nu era niciun vis.

Era aievea. Fugise cu ele pe colina din zi

când zorii

îmi băteau ferestrele ochilor

să-mi spună

că mă aşteaptă

să termin curăţenia din casa gândului,

să mă primească. Albastru.   

în şir de clipe a bătucit pământul şi el  

a înghiţit-o. Toată. Strânsese tot albastrul

în cercul lui de roşu. Diguri de gheaţă controlate

aştern în locurile lui de răbufnire. La muşuroi.  

În soare

să se topească,

să se reverse  

dinlăutrul lui, toată apa. Să fie oglinda cerului.  

a rupt încordarea strânsă peste timpul

aşezat pe albastru. A curs în noaptea plină

de furnicări,  

de gânduri,

de râuri ce-şi plouă fără oprire grădinile din suflet

cu dor,

cu dorinţa de lumină, de zi

şi

continuă

să-şi scuture norii.