cu ochii minţii în caietul pentru suflet. N-am

reuşit niciodată să scrijelesc hârtia cu gândurile

şi

asta pentru că

iubirea

nu era (cu)prinsă

în cuvintele

pentru el.    

am ştiut niciodată să spun

acel “Te iubesc!” din cuvinte. Era doar

pentru el în pauzele

dintre ele,

dintre rânduri,

dintre cuvinte,

dintre litere. E respiraţia mea.

Sufletul.     

l-am răstignit acum. Nu obosise deajuns

în (pre)umblările prin viaţă după Suflet.

Pe el,

pe Suflet l-am aflat,

l-am găsit,

am ajuns în spatele lui. N-am avut puterea

să-l ating. Doar l-am strigat şi l-am rugat

să mă ierte

că mi-am smintit picioarele pe cărarea spre el.

Eu nu aveam aripi. L-am spălat şi l-am agăţat

la uscat. Trupul. Cred că se va întoarce la mine

să vadă,

să…

în noapte şi priveam cerul. Avea ochii

albaştri. Îmi bucuram mintea

plină de roşu.

Gândeam că e marţi. Doar marţea

sunt trei ceasuri

şi

fiecare ceas durează cât o viaţă.

Trăiesc

trăind iubirea.

De trei ori.  

l-am pus sub pernă în noaptea asta. Sunt

Sânzienele. Îmi aştept stelele să-mi aducă

ursita.

Albastrul

în roua pământului

roşul

din timp peste timp

nemărginit de clipa de azi

a prezentului de ieri

împreună.     

din paşii tăi furişaţi tip-til pe aşternutul

cu mine, s-a înălţat în noapte 

să culeagă vise,

să le aşeze printre stele,

perdea pentru suflet.  

se naşte dintr-un partaj de clipe

cu unul în sud

şi

unul în nord

şi

aripi fâlfâind prin turbulenţe, îşi fac plinul

de uitare. Uitare de sine şi plin de tot în toate,

îşi aşteaptă explozia de roşu pe albastrul

din cerul ce ascunde (prin nori) zidul înălţat

de munţi 

cu putere

să lovească,

să împrăştie plasa de stele. Iubire de alb.    

mă-ntreb în neputinţă, zidurile

ce mă prind, dinafară, vor găsi

fisura-n ele

să mă (s)curg

în al sufletului sălaş? În fiece secundă

a clipei, mai cade

un strop. Eroziunea continuă...   

l-am învăţat în noapte. În noaptea ce tocmai

a trecut, sufletul m-a prins de mâna stângă.

Tremura toată.

Şi a lui.

Tot stânga. Furnicile din stomac şi fluturii din piept,

uniţi într-o orchestră,

cântau acea muzică pe cerul meu albastru, să te înalţe

şi-nlănţuiţi, concentric, 

eu şi sufletul, 

ca o elice,

zburam,

ne înălţam. Începea visul în plutire. S-a oprit muzica

şi eu am…

te aştept

şi

dacă ar fi

să-mi îngheţe

aşteptarea, căci

şi

dacă ar fi

să fie

să fiu îngheţat,

doar suflarea-ţi

mă dezgheaţă.  

de iunie

m-au trezit

în sfârşitul meu. 

Îmi căutam începutul. Sufletul.

rău, veţi spune. Am scris doar pentru suflet.

Sufletul meu. Doar el ştie să mă citească

printre cuvinte,

deşi,

uneori,

mai alunecă printre rânduri

s-alerg să-l prind, să-şi simtă ziua că e

primul

şi

ultimul

şi

singurul  

şi îl iubesc. Sunt sincer.     

vă sprijiniţi de cuvintele mele. Nu sunt

digul de pe care să priviţi zarea. Veţi

aluneca şi nu va fi nimeni

să-ntindă o mână. Eu sunt fericit  

în nefericirea mea când scriu un cuvânt  

şi albastrul se umple de stele. Sunt

ale sufletului (stelele).

Luminează-n roşul meu  

şi

ziua

şi

noaptea.       

paşi, trei trepte, trei clipe mai am

până ajung sufletul din urmă. Îşi va

întoarce oare privirea

să-mi îmbrăţişeze

gândul

stropit de soarele ce-i alina capul

şi

picuri de sudoare se adunau la picioare

sau

doar

aşteaptă să ajung şi apoi spate-n spate

să pornim numărătoarea paşilor

până la

zece? Poate va trage. Aştept.  

am închis-o în mine şi am picat cu ceară

pe mâna-uşă, ca un sigiliu, când

mă rugam

(la tata).

Mi-am lăsat afară doar vieţuirea

printre oameni

să vadă

că mă mişc prin verde. Bucata mea

de albastru

pătată

cu roşu, era sub lacăt. Doar ochii vorbeau cu ea...      

cotitura de drum aşezat în ţăruşul ce-ţi scruta  

orizontul. Palmele le pui în capul lui, al ţăruşului  

să nu fii singur,

să-ţi separe trupul în două:

suflet şi minte. Apoi să le dai culoare şi aripi

şi zbori o vreme

înlăuntrul tău. Îţi trăieşti iluzia că  

albastrul şi roşul

se pot contopi

în viaţa

asta.   

prins stelele. Salbă le-am cusut

cu sânge

în jurul sufletului meu. Doar el

să-şi întoarcă

noaptea-n

albastrul zilei

pictată cu macii suferinzi

de frumos,

de lumină.     

triajul de la spital, azi, nu m-a dat

la-o-parte. Doar o bucată de piele

cu lama

(de ras)

au tăiat

şi vaccin  

şi antibiotice mi-au dat să fiu imun

la veninul picat în albastru

să stau

indiferent cât (mă) doare.   

fără răspuns îmi stau agăţate

pe culmea vieţii. Nu s-au potrivit

în cheia cerului.

Acum s-au bontit. Nici în pământ

nu vor. Rămân suspendate.

Le voi bate

la foc încins - ţăruşi

să intre.    

(îmi) va trece apa peste pietre

să le spele

şi

cerul

să-şi oglindească albastrul de noaptea

ce-mi colcăie ochii? Doar

pe dinăuntru (s)curg

lacrimi.