pe cer moțăie luna de ceară

broaștele-ngână ruga de seară

ciorile-n nuci caută-n pene

vremea de mâine...

lacul și-a uns obrazul cu smoală

sălcii jelesc cu capul în poală...

râul din vale murmură-n somn

veștile strânse...

sufletu-mi urcă spre ultima treaptă

se-oprește din zbor... nu știe ce-așteaptă

dar tremură singur... se-ntoarce din drum

și coboară-n adâncuri...

inima mea în adânc îi răspunde…

Nimfa Uitării, Nimfa Uitării

fă-mă de piatră ca cearcănul mării!

fă-mă să nu simt otrava chemării

și fă-mă să n-ascult porunca plecării!

fură-mă o noapte din jocu-ntâmplării!

alungă-mi din sânge ispita trădării!

așază-mi în minte povața-ndurării!

fă-mă mai sfânt decât Crucea-nchinării!

deschide-mi cărarea cea dreapt-a-ncercării

și trece-mă vămile însingurării!

descântă-mi de leac împotriva…

plouă încet peste gânduri
plouă a toamnă târzie
udă și singură bate
aripa mea de hârtie...

nimeni în poartă nu-mi bate
numai tăcerea mă știe
plouă încet printre pleoape
plouă a toamnă târzie...

mă obișnuisem de mult

să-mi văd chipul

în chipul lucrurilor

ce-mi țineau hotarele...

dar într-un loc anume

piatră de hotar nu era!

oglinzi numai...

oglinzile oarbe

în care chipul meu s-a stins

ca o lumânare căzută în apă

iubito, ia-mi capul în palme

așa cum de jos aduni

o floare desfoliată...

în părul tău

să-mi ascund deznădejdea

și locul rămas fără chip

dus în oglinzi…

aleluia! te-nchină

pietrei de la hotar

celui fără de vină

celui fără habar...

strânge mâna uscată

bătută de lucruri și roasă

mâna veșnică fată -

unica bătrână frumoasă

strigă celui ce frate

îți este prin mărul din gât

de ce cineva ne tot bate?

de ce mai avem doar atât?

ave! gratia plena!

celor ce-n umbră se-nșală

înfășoară-te bine în trena

ta din cea mai slabă urzeală!

gaudeamus!…

urs rătăcit prin otrăvite mlaștini

din pribegie caut să mă-ntorn

mă hăituiesc cu-amurgul dinspre paltini

răscolitoare sunete de corn...

cu trupul alb de ipsos, înstelată

Diana treci ca nestatornică iubirea

nu te înșeală ochiul fără pată!

în ochi de fiară-ți oglindesc venirea

stârnit-ai para focului în facle

în urma tălpilor tu lași cuvinte

la răposați făgăduite racle

în sanctuare lespezi pe…

doruri se-alungă
răvășind înserarea
pe steaua Solaris...
inimi mocnesc
ca lămpi afumate...

dorm flori înnămolite
în ochiuri de apă bolnavă
răsar lumini de undeva
dintr-un gol fără sprijin
dispar... și reapar
cu o-ncăpățânare
sumbră și pustie...

târziu...
inimi mocnesc
ca lămpi afumate
doruri se-alungă
răvășind înserarea
pe steaua Solaris...

- ce poezii sfioase și nude

etalați dumneavoastă, domnule!

da' de ce-or fi atâta de crude?

suave... și totuși amare

de parcă n-ar fi crescut

îmbrățișate de soare!

- în sera mea subterană, doamnă,

doar eu sunt soarele

care-ncălzește ogoarele

care crește și coace totul!

și vând poezie cu cotul...

- aș vrea s-o cumpăr pe-aceasta

ca o brândușă rănită de toamnă

- preabine, doamnă!

șaișpe…