pe tine doar te-am cunoscut

și singură mi-ai dat lumină

rai câștigat și rai pierdut

grădina domnului, grădină!

și para focului fecioară

în tine doar o am văzut

pe sub caișii care-nfloară

Femeia o am cunoscut!

în heleșteu cu pești de aur

m-ai învelit și m-ai scăldat

cu sânge gros de negru taur

m-ai întărit și îmbătat!

din poame care-au putrezit

îmi pregătești ultima cină

de adormire sunt gătit

grădina…

iubito, iată, noaptea-i pe sfârșite

și zorile în păru-ți se desfac…

mai dorm în inimi doruri ostenite

ca ape tulburi ce-n străfunduri zac

ne strângem amintirile în palme

ca lacrimi calde dintr-un plâns curat

ne dăruim săruturile calme

pe locul sacru care ne-a fost pat

ne pregătim de-o nuntă ne-mplinită

chiar de-i târziu și clipele ne-au nins

în noi mai arde-o dragoste mocnită

chiar dacă-n ochi luminile s-au stins

s-au…

cum pot să-mi dovedesc c-ai existat?

cum să zâmbesc când știu că n-am visat?

strivit de certitudini și păreri

mă zbat ca-n somn... dar nu ești nicăieri!

lacrimi fierbinți mi se preling agale

pe-obrajii palizi, trași și osteniți

cât de amare sunt urmele tale!

și cât de grei sunt pașii tăinuiți!

trec zile lungi ca robii de povară

și nopțile sub stele se opresc...

mi-s ochii plini de chipul dintr-o vară

nu pot s-adorm... nu pot…

apărăm un tranșeu zi și noapte

de cine, nici noi nu știm prea bine

că nici un dușman nu se-arată la față

în fiecare dimineață, comandantul ne spune:

”inamicul poate veni din est sau din vest,

din nord sau din sud, să fiți mereu pregătiți!”

noi nu știm prea bine ce-nseamnă să fim pregătiți

ținem aproape carabinele cu care au luptat

părinții, bunicii și străbunicii noștri

vechi și scrijelite, dar pe care le lustruim zilnic

în lipsă de altă…

veștede vorbe cad ostenite

în sufletul meu

soarele cată în geamul privirii

parcă mai greu

pleoapele grele iar se apleacă

ude de vânt

pașii tăcerii calcă pe frunze

ca pe-un mormânt

noaptea privirii dospește de…

agale mai ies din mine să cânt
mă vântur pe lume hai-hui!
te văd ca un lujer desprins de pământ
argintul pe inimă-mi pui...

liană cu trupul tău mă-mpresori
ca de tine să nu mă mai rup!
cu mâinile calde în piept îmi strecori
argintul spuzit de pe trup...

agale mă-ntorc în mine și tac
argintu-i pe inimă-n salbe!
din miocard aud cum lin se desfac
în noapte petalele albe...

un gând rebel mă-ncearcă tot mai tare

să nu mai dorm și să pornesc prin noapte

cu o țigară între buzele amare

și în auz cu ale tale șoapte…

și ceasul trage zorii mai aproape

dar patul nu mă cheamă să-l încerc

doar libertatea dorului de ducă

și bucuria de-a ieși din cerc!

nu mă mai tem de nici un fel de ape

și nici de lacrimi nu voi să mă tem

știu ploile atâtor anotimpuri

știu dragostea în urma lor s-o chem

de-aceea…

departe ești, iubire… departe ca un dor

ce s-a uscat pe buze și n-a mai fost rostit

absența ta îmi seacă al viselor izvor

și dureros mi-arată ce nu mi-a fost sortit

departe ești, iubire… departe ca o zare

pierdută-n destrămarea trecutei primăveri

absența ta e rana ce încă mă mai doare

din trupul meu de floare însângerat de ieri

departe ești, iubire… departe ca un vin

în care-am vrut odată trecutul să-mi înec

absența ta mi-e astăzi…

într-o zi voi urca într-un tren

cu ranița mea cea grea în spinare

plină cu tot ce-am adunat de pe drum

și-n liniștea vagonului voi deșerta

toate amintirile mele de-a valma

le voi lua pe rând și le voi șterge de praf

cum iconarul și-așază icoanele la margini de drum

și ele vor lumina și vibra la fel ca atunci,

clipe oprite în chenare de lemn afumat:

va străluci în soarele unei amiezi de demult

câmpul cu…

copil mi-e sufletul, pururi copil
albit de rotiri siderale
în zborul lui galeș, înalt și fragil
e-adesea un cântec de jale

l-au nins constelații în jocul finit
el încă mai crede că plouă
dar susură tainic un cântec șoptit
din florile pline de rouă

copil mi-e sufletul, zilnic vândut
pe haine, mâncare și bani
se umple cu lacrimi ulciorul de lut
la cumpăna grea dintre ani...

te-am avut aproape
fără să te-ating
lacrimi de lumină
nu voiam să sting

te-am purtat cu mine
pe cărări târzii
floare de tristețe
printre bucurii

te-am sădit în suflet
între lut și zei
te-ai prelins în taină
pe obrajii mei...

un gol am în suflet, un gol nesfârșit

și numai tăcerea-l mai poate cuprinde

din tot ce-am avut și din tot ce-am iubit

rămas-a doar clipa ce-n taină mă vinde

cuvintele toate mi s-au risipit

de pe buzele mele uscate-n tăcere

din tot ce-am avut și din tot ce-am iubit

mi-a rămas doar ecoul șoptit în cădere

iar mâine... mâine același refren

mă va duce departe de cerul promis

va trece pe-alături și ultimul tren

odată cu dorul... ce nu ți…