Nu ştiu dacă pot fi mai bun decât atât

Cât îmi dă voie iarna ce mi-a intrat în suflet.

Voi mai trimite păsări să-ţi ţină de urât

Şi te voi recunoaşte în şoapte şi în umblet.

Cum treci uşor, cu grijă să nu stârneşti hain,

Sălbatic leul iernii intrat în agonie,

Te simt că eşti aleasă printr-un decret divin

Să fii cum nu te merit, suavă armonie…

Ştii să citeşti profund, treci dincolo de ger

Şi poţi vedea în clar o vară estompată,

Ea…

E ceasul când luminile se sting

În ochiuri de ferestre mărunte şi răzleţe,

E ceasul când speranțe de peste zi se frâng

Lăsând în loc, în suflet, o tainică tristeţe.

Simţiri nelămurite regenerează-n vis,

Speranţele renasc mai tinere…

Eu nu mai sunt. Sunt păsări de lumină

Care te-alintă blând în locul meu.

Eu nu mai sunt. Culori de curcubeie

Pe fruntea ta, în jerbe, vin mereu.

Eu am plecat cuprins de înserare

Spre-a răsări, de mâine, în alt loc.

Un freamăt lin, un semn de întrebare,

Îţi vor vorbi de drag şi de noroc.

Vei vrea tu să mă cauţi, dar lumina

Mă va dori, geloasă, pentru ea.

Oglinzile-ţi vor rătăci privirea

Dosind surâzător fiinţa mea.

Unde mă duc?…

Aplecate catarge agonizează-n furtună

stârnită-n războiul dintre suflet şi cuget,

corabia vieţii colindă nebună,

mult ascultând de-al oceanelor muget.

O, nu e nevoie de abandonare,

de capitulare nu este nevoie!

Acută, lucidă şi clarvăzătoare,

trezirea îl află prin spaţii pe Noe

şi-aleargă nebună să prindă din urmă

pe corăbierul cu ochii albaştri

veghind visător a vietăţilor turmă

din arca plutind fabulos printre aştri.

Salva-mă-voi în…

Trăind în castele de gheaţă, la poluri,

te mistuie teama de ecuator.

Nu vii când lumina dispare în goluri

de timp şi de rost, când iluzii mari mor.

Ai putea să pleci într-o sanie iute,

adusă de reni din poveşti, fabuloşi,

dar sufletu-ţi rece nu mai spune du-te,

chiar dacă piticii zglobii şi sfioşi

te-ndeamnă să pleci spre ţinuturi de vară.

Aceste vârtejuri de vânt îngheţat

te ţin prizonieră din zori până-n seară

în golul iernatic în care-ai…

Secretul meu era că-n tăinuire

se zămisleau fierbinţi simţiri de cer

şi refuzau să fie amăgire

ori vise care într-o clipă pier.

Secretul meu era că din iubire

trăiam incandescent, purificat,

părea o lege mai presus de fire

să fiu de flăcări nalte devorat.

Secretul meu era că te-am simţit

profund unită cu fiinţa mea,

scăldaţi în roua de azur topit,

vegheaţi în zorii zilei de o stea.

Secretul meu era că amintirea

mă mistuia, mă…

Peste turbionul de lumină, ascuns în eter,

din care, ca un râu auriu, izvorăşte cuvântul,

mereu aplecată stai tu în descântec

să dai vrajă rostirii în ore astrale.

Copilul cu mintea isteaţă, dar cu suflet sfios,

ivit din irizarea amintirilor, odată cu-amiaza,

te contempla fascinat prin lanuri înalte şi verzi,

desculţ, fără straie azurii, pictate cu îngeri…

Descântecul tău îl cuprindea, şi-l simţea

ca pe un râu de lumină…