(parodie/pastișă după Adio! La București, de Mircea Cărtărescu)*

ne-am cunoscut într-o joi

la cenaclul de luni

îți scăpărau irișii de mangustă

desenați sub fruntea-ți îngustă

la fiecare diamant

expirat odată cu damful de carpați

fără filtru

tu mi-ai cerut un litru

ce rost avea să-ți explic

că aerul cu diamante nu se măsoară

cu damigeana ci cu nobelu’

vai de capul tău platinat cu londa…

apusul – vameș hoț

a dijmuit văpaia

mușcatelor

răsfrântă-n murmur cast

de rugăciune

din icoanele

chenăruite-n sălcii

zâmbesc ochii sfinților

peste odăi aromite

boltite

în dulceața cuminte-a gutuii

tropot de picioare mici

bocnite…

pe prispa stâlpită-n borangicuri

mâini albe

fără trup

intind covrigi rumeni

umbrelor pe zăpadă

Crăciun…

vin vulturii nopții

vin vulturi

strigam

amurgu-i descântă

în dulceață de lied

aștern pagini albe

pe cuvântul beteag

speranțe dospite

în clondire de vid

țip mirări pe găvane de ceață

vin vulturi

vin vulturi

au dâre pe clonț

de timp sfârtecat

și stârvuri de oră

în gheare

nisip de alhambre

în ochiul holbat

cât catran risipit peste vară

                *

gonită de tunet

stă…

Luată cu lenea

uitasem la foc mic

o lacrimă-aromită

în scorțișoara propriei iluzii

Penumbra

punea coarne luminii

maimuțărind haloul

din franjuri ai selenei

O lebădă în pijamale albe

cârpea cu sete

sub ochiul indiscret al unei sălcii

blestem străvechi…

Cââât?!

Îmi suflec pe loc

neclintirile

risipirile

poticnirile

mai sus

de cotul dureros

al ultimei…

Un om leneș, dar mândru, ca un curcan moțat

Trăia, demult, odată, în margine de sat

Și, într-o zi, dând gata absintul din pahar

Îi năzări că-i musai să-și cumpere-un măgar.

„La ce-i bună recolta de orz sau de hamei

De n-ai cu ce, pe toată, acasă să o iei?

O cară ea, nevasta, da'-i gârbovită tare,

Nici trei saci cumsecade nu duce pe spinare”.

Își numără cu grijă bănuții din șerpar

Dar nu avea, sărmanul, nici pentru un…