*filigran în bobul de rouă*

nu-i nevoie să mă scrii m-au adunat alfabetele veșniciei

din solzii amnezici tuturora spațiu renegat spăl perpetuu dimensiunile

niciuna nu-mi încape sublimul

şarpe cosmic

lepăd pielea zgrunţuroasă a insomniilor mele

în palmele tale ca niște corole

blând știu să deschidă aurora fiecărei celule

atât de curat bobi…

rășină de jar

sunt un conspirator

înnăscut

încă de la ieșirea din corolă

de rug

miros a vară perfecta (și a râs arămiu)

îngropată în coaceri până la brâu

mi se profețește

cu glas de nălucă și de greier chefliu

”aerul o să te respire perfect

sub mii de măști schimbătoare

doar din explozii”



un chip se așază prea bine…

glonțul din inimă

chiar după cea mai cumplită glaciațiune voi fi intactă iubite

țurțurii

mă vor aduna din venele tale înghețate

timpul nu-mi fuge spășit când fluturi oligofren în piețe

și la răscruci

ziduri împușcate de ură

plutoanele de execuție au în genunchi iubirea

doar o dată să cadă…

captiv în ziduri de lacrimă

nu știu cum să îmbrac

dimineața cenușie ca să nu-i sfâșii broderiile ceții

silaba rotunjește culoare fără de vină

nu se mai urcă pe schele

nici un Manole în mine să-și ardă fantasmele



nu mai înalță altare



în haine strâmte

respir

stingher

pelerinajul apostolilor prin vene

se poticnește

la…

portfard de vise în trusa destinului

nerăbdător să-mi locuiești taina izvoarelor

îmi ridicai în ramuri de cireș

storurile pleoapelor

ritualul de căutare a viselor

producea

cutremure cuantice dimineților…