în pași de step

singur

îmbrăcat de iarnă cu toca străvezie-a gloatei

sorb ca pe vinul de împărtășanie

toate căderile



pilat e repudiat

pași intraductibili bătătoresc ruginiu

vieți noroase…

un pas ce vine ieri

crevasă în timp
un greier snob agață de lună sunetul
nud

în elitră simfonie în do major pe coarda destinului
decartează abisul

duh în aval

roata ursitei

pentru că sunt mai mult decât sămânța

alunecată sub piatră mi se spune

să iau cuțitul să-mi răzuiesc umbrele de pe brațe

oamenii să nu mai dispară subit

înainte de-a-și cânta partitura în vibrato de curcubeie

gaica fonemelor care-mi încheie prozodia poemului

se vrea brodată cu sori

visam speram jalonam credințelor

traseu fără obstacole de…

ticăie a ceață caroseria inimii

 

cefalopode uriașe

orașele prind în ventuze oameni cu pielea înverzită de vise

cotropiți de miopii candide

sunt hrana ratării culoarelor de humă

portalurile n-au zebre și borne în spectru vizibil



sacrul își are legea veșniciei în pupă efemerida mestecă leneș nemuririle

una câte una la un ceai de stamine cu eul



în laguna…

piesele albe ale iluziei

iau conturul râsului tău alb palmele împădurite miros

a tei înfloriți cât de greu te scutur din pelerină

(bagheta magică am uitat-o într-o altă viață pe colțul mesei prăfuit)

desprind de buze cuvintele aride

deși le-am spus să fie atente mereu li se destramă efemerul

pe la coate dacă întârzii în gloată inevitabil

te va strivi sau vei uita…

*poveste de groază*

miezul nopții deșiră ca o rutină împotriva mea

povești de groază

despre amorțirea lumii nu se vorbește

e greu de articulat silaba astringentă de adevăr

călătoria în jurul lumii

cât se cuprinde ce-ți refuză deocamdată semnătura

devine un spectacol de varieteu pentru copii oligofreni

blândețea a ieșit de mult din topul atingerilor…