N-o să-ți mai cânt, iubirea mea bolnavă.

Am să te-nchid cu iarna-ntr-o octavă,

Și-oi pune paznic omul de zăpadă.

Cu siguranță el o să mă creadă

Că ți-am cântat cât am putut de tare,

Și-aveam în suflet o privighetoare!

N-o să-ți mai cânt. Dar vino și mă-nvață

Cum să te-așez pe-un portativ de gheață,

Când cerul nostru n-are niciun soare

Și a orbit de-atâta așteptare!

Din când în când să vrei să știi de…

Azi m-am trezit cu inima la tine.

Departe sunt, dar am un lan bogat,

Merg prin zăpezi și parcă-mi este bine,

Un curcubeu se-ntinde la pictat.



Am ridicat cetăți fără hotare,

Vom pune paznici niște hoți de ieri,

Un fel de spiriduși din calendare;

Dar ce-ți spun eu? Tu inimii să-i ceri



Și vei afla c-am inventat un soare

Din amăgiri cu iz de Polul Nord;

De-l voi preface-n fir…

La colțul casei noastre pândea luna.

Atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,

mama;

are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.

Ascultam cu privirea pe fereastră, adoram luna aceea frumos gătită,

și zburam peste stânci măsurând orizontul

ca o pasăre întoarsă din țările calde.

Eram stăpână peste satul felinarelor,

convinsă că pacea s-a mutat în casa noastră și a învățat toate…

Oare ce mai știi despre îmbrățișarea aceea furată

dintr-un seif descuiat,

părea înteresantă, pășea ca un fotomodel

peste un râu de săgeți,

și-a uitat parfumul lângă oglinda mea,

aș putea să-l împrumut

pentru o întâlnire cu fluturii Goliat.

Ai urmărit-o și tu dintr-un zgârie nori

până a devenit lebădă pe delta inimii tale,

apoi amândoi am văzut cum un înger și-a pierdut o aripă.

Din sângele lui au înflorit…

Mă ia de mână copilăria și zice:

– Hai să mergem până în bâlciul albastru al cerului!

– Nu am cu ce! îi răspund,

nu mai am decât o lacrimă, un surâs și un dinte

pe care nu mă îndur să-l arunc peste casă.



– Şi totuşi, hai să mergem până în cer, 

să ne dăm de-a dura pe toboganul norilor

până într-o altă zi…



– Nu am cu ce, îi strig, tu nu vezi

cât de departe şi de…

Lupii-s flămânzi, îi simt din depărtare,

Dar să le spui că dragostea nu moare

La primul viscol peste care-și lasă

Urme de ger. Vom face altă casă

Cu primăveri și praguri de lumină.

Îți voi săpa în suflet o fântână

Și cam atât mi-e bogăția toată!

Dacă mai pun și pacea mea sărată,

Să-ntinzi cu ea ogorul care știe

Să mă îmbrace-n flori de păpădie,

Așa vom ști c-au început să cadă,

Două scântei în…

Aș  fi vrut să salvez albinele înecate în miere,

dar stupii mei erau departe, îi pierdusem într-un decembrie

ceva mai bătrân decât fotograful viselor noastre.

Așa se întâmplă când crezi în iubire, mi-a spus un călător

care trecuse pe acolo.

Venea dintr-o carte de povești. Și mi-a mai zis că a văzut numele meu

pe o bucată de lemn, în Atlantic.

Apoi a dispărut în noaptea care se apropia cu o baionetă sub braț.

Aiurea!…

Jadul se aprinde-n amintiri uscate,

Noaptea pierde timpul între două urse,

Trec viori grăbite cu arcușu-n spate,

Un copac mă-nchide-n amăgiri ascunse.



Patima se luptă în valuri de sare,

I-am adus ospicii cu-nțelepți de soi,

Unii prind misterul, alții-n goana mare

Caută neghina-n lanul cu trifoi.



Fântâni arvunite se rotesc degrabă,

Mă alinți cum crinul n-a aflat…

Să descheiem cămașa podgoriei noastre și să cinăm pe sufletul ei simplu,

să zâmbim românește, să iubim românește,

apoi să rostim crezul fără de care soarele n-ar mai zgâria cerul cu drag, 

să colindăm satele, să ascultăm povești nesfârșite,

poveștile codrilor spuse lângă cazanul de țuică

și lângă vârtelnița care amestecă zaibărul vieții,

așa suntem noi,

norocoși că avem o scară a…