mi-ai fost la fel de drag

ca ziua în care se coceau fragii în deșert

alunecasem pe un covor de săbii

unele ucideau fantastic altele înfloreau

la marginea zidurilor



se zăreau copite de amurg

dezlegaseră izvorul în sensul spicelor de dor

și urcau și urcau pe brațul tău

până dincolo de stele



oprește-te nebuno mă certai

pe umerii tăi plouă cât pentru șapte oceane

pe pod trec batalioane de…

am auzit că ți-ai făcut sentimentele ghem

și le-ai ascuns la rădăcina unui copac

peste noapte au înflorit

nu știa nimeni nu te-a zărit nimeni

nici n-ai pomenit despre asta

a doua zi s-a zvonit în oraș

despre copacul cu flori din rai

ai venit și tu să le vezi

te-au salutat

apoi au umplut văzduhul de iubire

eu nu știu n-am fost acolo

dar lumea vorbește

vorbim despre visătorul izgonit de acasă

într-o vacanță pe marte

despre foșnetul unei rochii care traversează strada pe muzică

despre cum s-a întors bunicul din război

îndrăgostit de o scrisoare

despre un bețiv adormit în cheia sol

vorbim într-o sală de teatru

într-o librărie de licurici

într-un domino al necunoscutului

până să ne dăm seama de ce vântul mătură

trotuarul cu idoli

timpul ne urcă pe un…

dacă ar fi să detronăm niște ani

 ne-am afla poate în aceeași stație

 unde am împărțit punctele cardinale

 tu m-ai invita la o cafea

 știu sigur asta

 eu aș privi ceasul

 apoi l-aș arunca sub roțile trenului

 spunându-i că nu-l pot suferi nici acum

 vom admira vrăbiile cum hrănesc înălțimile

 din când în când se va face seară

 vom îndesa întunericul sub masă

 lângă bagajul dintr-o duminică veche

 nota va veni…

S-alegem din codrii cărunți

Timp verde și-un pic de răcoare,

Să mergem, iubite, în munți,

S-ajungem aproape de soare.

Să rupem din el amintiri,

Mai limpezi decât altădată,

Să umplem un sat de iubiri

Ce nu le-am trăit niciodată.

Cetatea întreagă să știe,

De-o fi să găsim o scânteie,

C-om face, iubite, să fie

Lumini și pe calea atee.

Nu te-am zărit, dar sigur îmi șopteai

Că-ntinzi o punte între iad și rai,

Că vremurile bune trec și vin,

Că îți plăcea cămașa mea de in…

Și s-a făcut lumină-n patru zări;

Tu aprindeai un foc în depărtări

Și-am vrut să știu de ce cărbunii toți

S-au înșirat, pe drum, ca niște hoți,

Am vrut să știu… câte n-am vrut să…

– Vezi cireșul acela bătrân?

îmi spunea tata,

nu va mai fi peste câțiva ani,

iar leagănul ăsta de lemn își va uita cântecul într-un scârțâit.

Să nu lăsați iarba amară să crească lângă casa noastră,

eu mi-am sculptat niște ceruri,

acolo voi învăța mersul pe nori.

Îl știam curajos, înfruntase războiul, el nu poate să dispară,

striga tinerețea mea aproape urlând.

În locul lui,

o mare de liniște ne-a trecut…