M-am născut noaptea, așa am crezut de cuviință

că pe lume se vine în susurul îndrăgostiților posedându-și visele;

îmi aparții, așa ai spart tâlcul poveștii care își țesea pânza în cotlonul neumblat

acum cuvântul se așază întocmai unui copil nerăbdător 

în colțul de pedeapsă,

mă întreabă nedumerit a cui sunt

a mamei, răspund, doar ea știe când mi-au crescut rădăcini…

absenţa ta este o matcă,

în jurul ei un stup creşte ca un turn Babel –

miere şi venin se pândesc în faguri;

esti geamănul resorbit înainte de naştere 

văd prin ochii şi palmele tale

descânt iubirea pe îndelete,

ca într-o cină de taină –

în balansul anotimpurilor 

sunt atâtea porți și niciun popas,

cine s-ar fi gândit să înnoade amiezile cu vitralii prăfuite

de cordonul ombilical al poeziei?

cine ar fi…

Nu intru cu tine, singurătate, în toamnă

nici măcar acum când secundele îmi apasă gândul –

te las la uşă să-ţi ştergi urmele şi să taci

să-ţi simt neputinţa apoi să mă înfrupt din absenţa ta;

ochii tăi îmi sunt santinele

mai adânci decât gura care mă posedă

dezvelindu-mi una câte una temerile,

până când devin lutul din care modelezi fără milă

alte braţe, alte guri...

Nu intru cu tine, singurătate, în toamnă –

anotimpul aceasta mă adapă…

De-o vreme toamna mi se pare leac pentru vise

când frunza dă în clocot odată cu clopotele

bătând ritmic în duminicile pârguite,

vizuinile își deschid singurătățile

avide de respirații;

între două vâsle

bărcile-și poartă jugul lângă ponton,

e rece

și nu înțelegi cum în ochiul apei

iubirea îți pare un joc de copil;

abia când vântul a suflat și ultima lacrimă 

pe obrazul pământului,

te apropii de…