Verdele verzui,

Dulce amărui,

Verde românesc,

Verde îngeresc.

Nu e ca și el

Rouratic cer;

Verde inflorit,

De români iubit.

Tare e frumoasă

Iarba românească;

Verde credincios,

Sunt un norocos.

Verde românesc,

Cu tine trăiesc,

Dau verdele meu

Pentru harul tău.

Verdele verzui

În culoarea lui,

Va luci în zori

În raiul cu flori.

În verde curat,

De strămoși lăsat

Verde-n…

În chinuri e marea și valu-i nebun
Și barca-n cascadă, se zbate acum,
O volbură-o cheamă-n negrul adânc,
Pe mama o strig și-ncep iar să plâng...

Și țărmu-i departe, arunc din comori,
Ferecate în lanțuri, legate cu sfori,
Plutesc în derivă, nădejdea dispare,
Secunda se duce și veacul apare...

Se-nalță ecoul, veghează durerea,
Peste toate, acum se așterne tăcerea...

Pământule, tu, frate mai mare,

care ne ţii în braţe de mult, de prea mult timp,

mai dă-ne-a ta iertare şi de această dată,

mai ţine focu-n tine, mai potoleşte-o apă

şi nu te răzbuna.

Tu ,care ai grijă ca-n iureşul mişcării

să nu simţim rotaţii, să fie somnul lin,

mai iartă-ne o dată, alungă din blesteme,

pentru răul ce-l facem şi că te-am istovit;

mai dă-ne încă hrană,

mai potoleşte setea, mai dă o şansă vieţii

şi-atunci vei fi…

Mi-a lăstărit iubirea din trunchiul putrezit

de la subsuoara pământului reavăn

îmbătat de aroma verdelui

mugurele devine sângeriu

rupe văzduhul

spre soarele-amorez

amețit

de lipsa gravitației

nu aude

glasul topit al ciocârliei

aș tăia frunza și floarea

și brațele purtate de vânt

dar va curge iar seva în cascade

va revărsa iar șuvoi de păcate

iar tu vei pivota întregul pământ

O, crești…

Cu buze fierbinți cămila așteaptă
din adăncul sienei, un verde aprins;
pe lungile-i pleoape, un bob iar desparte
gândiri de gândiri,
amiezi de amiezi.

Pustiul înalță un munte fugarnic
și visul se zbate-ntre stelele reci;
un geamăt uitat se pierde în șoapte
și, iar iau întinsul,
și iar rătăcesc.

Cât de departe e oaza albastră,
cât de stăpân este focul topit!
vântul mă-mpinge
spre trepte absente...