mi-ai pus sufletul pe bigudiuri

 hai să fim serioși

 cine a mai văzut suflet creț

 într-o zi am văzut un elefant zburând

 nici măcar n-avea aripi

 îl propulsa o iubire 

 până dincolo de atmosfera terestră

 și inima lui 

 se făcuse cât un purice

 oare puricii au inimă

 nu știu

 dar eu am inima cât un purice

 și sufletul creț

 coapselor tale m-aș smeri  în toată profunzimea lor

 pierdut de mine dar atât de regăsit în tine aș fi eu

 și ai fi tu rugăciunea mea de dimineață amiază și de seară

 de trei ori trei m-aș închina sânilor coapselor- buzelor tale

 m-aș consfinți ultim cuvânt tu mi-ai rămâne mereu prima șoaptă

începutul unui poem pe care nu l-am scris…

(reverberație)

 dă-mi o tristețe

 am s-o împart la doi

 apoi îți voi citi 

 din cartea fericirii

 dacă vrei să vezi 

 cum crește-n tine bucuria

 trebuie s-o privești 

 prin ochii mei

 două perechi 

 văd întotdeauna mai bine decât una

 unul înseamnă singularitate

 mono-tristețe

 când spun doi deja e altceva

 altfel…

(și nu-i așa că te ia cu frig, numai când te gândești că te-aș putea întreba, de ce tremuri?)

e frig afară

 în mine nu

 tu de ce tremuri

 uite ți s-a înroșit nasul

 mie mi-au transpirat palmele

 și nu știu de ce

 tu de ce tremuri te-am întrebat

 frigul e afară

 ce zici

 că ți-e frig

 te-am întrebat de ce tremuri

 nu dacă ți-e frig

 frigul e…

 ai grijă să nu-mi cazi drum la ceas de seară

 aș putea să-ți înnebunesc luna

 și toate stelele alea zău sunt ridicole

 când mă uit în ochii tăi și văd atâta strălucire

 mi se pune așa dintr-odată 

 ca o pată de lumină pe creier

 mă încalț cu drumul și-mi scot mersul la plimbare

 ți-am spus eu să ai grijă 

 logic-  pentru că nu e vie

 nu doarme și nu visează frumos 

 nimeni nu știe cum arată

 dar toți o imaginează în fel și chip

 că e așa și pe dincolo

 prostii de speriat oamenii mari

dacă ar fi s-o ilustrez

 ar semăna foarte bine cu nimic

 nada- niente- capisci?... 

dă-mi o prispă

 să-ți număr toate florile

 din păcate nu știu prea multe cifre

 infinitul e mult

 iar zilele mele atât de puține

 și ce dacă

 eu tot vreau să-ți număr toate florile

 dă-mi o prispă

 mansarda mea deja mă plictisește

 poate pentru că

 nu-mi numără nimeni florile

 sunt toți ocupați

 cu zilele mele 

când vorbesc despre lumină

 nu mă uit la fereastră să văd dacă e ziuă

 privesc în adâncul meu

 văd cum strălucești și vorbesc liniștit

 despre tine

 mai sunt atâtea de spus încât

 tot întunericul ăla care-mi dădea târcoale

 s-a dus învârtit

 (acolo unde este lumină nu se poate strecura întunericul

 unde este întuneric orice scânteie își poate face loc)

 mi-ar plăcea să stăm așa

 goi de lume dar plini de noi

 în pieile noastre goale

 nonșalanți ca doi amanți

 vinovați de plăceri vinovate

 la capătul patului între tâmplele lui

 precum două gânduri două vise

 două cuvinte repetate până la de tot

 îți mai spun să facem poezie 

 cu versurile pline de noi 

 dezbrăcați de lumea asta seacă

 ne seacă

 ne suge și ne linge cuvintele

 până la…

într-o zi te-am văzut

 erai așa frumoasă

 te-am zidit din cuvinte

 în templul inimii 

 mi-ai rămas poezie

 uneori te mai strig

 te mai chem

 și mai vii...

 mi te-arăți 

 când în chip de floare

 când în chip de pasăre

 dar de cele mai multe ori

 mi te-arăți înger

 și te văd

 așa frumoasă te văd

 cu aripile tale albe

 coborând din…

în noaptea asta

 niciun vis nu tremură de neîmplinire

 stelele se topesc în ochii tăi

 cu licăriri de ceară

 luna pare un biscuite oreo

 o poftă nebună mă-ndeamnă s-o ling

 pe toată circumferința ei

 până i se ia lumina 

 pe limba mea plină

 cuvintele nu se mai tem de întuneric

 ci doar de nerostirea lor 

iubito hai să împărțim noaptea asta la doi

 fără plusuri și minusuri 

 doar inimile noastre bătând una pentru cealaltă până când

 vor face schimb de locuri

 un timp vor locui împreună pe aceeași stradă

 la același număr sub același acoperiș

 și văzând mos nicolae cât de mult se iubesc inimile noastre

 le-a lipit cu super glue

 respirațiile ni le-a prins pe toate cu un ac de siguranță

 să nu se piardă de…

mă mustră inspirația de ceva timp

 acuza o durere înfundată

 între aortă și ventriculul stâng

 inima mea suferă grav de poezie

 în ultima fază mănânc litere cu pumnul

 mi le-a prescris un critic bun

 dimineața pe stomacul gol

 la amiază imediat după prânz

 și seara întotdeauna înainte de culcare

 fac dragoste cu toate cuvintele

 întoarse pe față

 poate-poate așa se mai naște un vers

 se mai împlinește o…

[Femeile sunt adevărate până la un punct, când începi să le visezi.]

 Nu e corect să fii așa frumoasă

 Și inima să-mi plângă de urât,

 Că nu-i mai intră soarele în casă,

 Iar luna, de ea plină, nici atât.

 Stau și mă uit la tine lung

 Și văd atâtea răsărituri,

 Tac și înghit în sec, prelung

 Oftând în gol printre sughițuri.

 Să fii așa frumoasă, nu-i corect,

 Aș spune chiar că e-mpotriva…

 zilnic mă împiedic de câte-un redus

 și cad așa în sinea mea într-un picaj netrucat

 mai scurt decât o scurtă

 și mai iute decât un ardei iute

 nu că m-aș fi grăbit eu

 nu mi-a plăcut niciodată graba

 mâinile care mă împing de la spate

 sau șutul ăla în fund despre care toți spun c-ar fi

 un pas înainte

 prostii vândute la doi lei pentru fraieri de trei

 eu nu cred în cuvinte ieftine 

 viața e…