[Femeile sunt adevărate până la un punct, când începi să le visezi.]

 Nu e corect să fii așa frumoasă

 Și inima să-mi plângă de urât,

 Că nu-i mai intră soarele în casă,

 Iar luna, de ea plină, nici atât.

 Stau și mă uit la tine lung

 Și văd atâtea răsărituri,

 Tac și înghit în sec, prelung

 Oftând în gol printre sughițuri.

 Să fii așa frumoasă, nu-i corect,

 Aș spune chiar că e-mpotriva…

 zilnic mă împiedic de câte-un redus

 și cad așa în sinea mea într-un picaj netrucat

 mai scurt decât o scurtă

 și mai iute decât un ardei iute

 nu că m-aș fi grăbit eu

 nu mi-a plăcut niciodată graba

 mâinile care mă împing de la spate

 sau șutul ăla în fund despre care toți spun c-ar fi

 un pas înainte

 prostii vândute la doi lei pentru fraieri de trei

 eu nu cred în cuvinte ieftine 

 viața e…

zadarnic ochii mei au încercat  
 să te sculpteze într-o lacrimă 
 n-au reușit decât să te plângă 

lui da Vinci 

i-ar fi înnebunit culorile în vârful pensulei 

ah dacă te-ar fi cunoscut 

te-ar fi pictat pe toți pereții 

și domurile catedralelor ridicate în inima lui 

pentru câte-o madona cu sânii plini 

dând pe-afară din decolteul adânc săpat 

de privirile amorezilor excitați 

la prima vedere

o Gioconda veritas 

unicul meu adevăr este frumusețea ta 

restul e minciună 

n-ați găsit cumva niște cuvinte

 erau cam atât și cam așa

 la prima vedere semănau cu un poem

 la a doua nu mai sunt așa sigur

 ultima oară când au fost văzute în viață

 erau publicate într-o carte

 cam așa și cam atât

uite de-aia n-au oamenii aripi

 (că) li s-a dat un colț de rai

iar ei nu și nu

 vor cerul întreg

 nu le mai ajunge pământul de sub picioare

 vor mai mult și mai mult

 dar lui dumnezeu

 lui ce-i mai rămâne?...