mi-aș îngropa cuvintele

 de vii

 într-o tăcere mai tăcută 

 decât a ta

 și mai adâncă decât o moarte

 nepătrunsă încă

 în toată profunzimea ei

 dar ce fel de om 

 aș mai putea pretinde că sunt

 în niciun caz

 unul

 sau nici acum nu știi că

 pe poet nu cuvintele îl ucid

 ci nerostirea lor

 el nu știe să tacă la fel de frumos 

 de…

Coboară-ți privirea

 Și dacă nici acum nu mă vezi

 Înseamnă că am murit

 Înainte de vreme

 Strivit sub călcâiul tău de plumb

 Căutând să-ți sărut glezna

 Din care m-ai născut

 Să te dor...

astăzi

 vreau să mă porți

 ca pe un animal de companie

 ți-aș însoți gândurile

 să nu se piardă pe drumul lor

 către mine

 stăpânește-mi inima

 îmblânzește-i pulsul

 fă ce vrei cu sufletul meu

 numai lasă-mă să te visez

 exact așa cum ești

 dă-mi somnul înapoi

 și toate nopțile nedormite

 fă-mi-le cadou de anul nou

 și-n al doisprezecelea…

 mi-ai pus sufletul pe bigudiuri

 hai să fim serioși

 cine a mai văzut suflet creț

 într-o zi am văzut un elefant zburând

 nici măcar n-avea aripi

 îl propulsa o iubire 

 până dincolo de atmosfera terestră

 și inima lui 

 se făcuse cât un purice

 oare puricii au inimă

 nu știu

 dar eu am inima cât un purice

 și sufletul creț

 coapselor tale m-aș smeri  în toată profunzimea lor

 pierdut de mine dar atât de regăsit în tine aș fi eu

 și ai fi tu rugăciunea mea de dimineață amiază și de seară

 de trei ori trei m-aș închina sânilor coapselor- buzelor tale

 m-aș consfinți ultim cuvânt tu mi-ai rămâne mereu prima șoaptă

începutul unui poem pe care nu l-am scris…

(reverberație)

 dă-mi o tristețe

 am s-o împart la doi

 apoi îți voi citi 

 din cartea fericirii

 dacă vrei să vezi 

 cum crește-n tine bucuria

 trebuie s-o privești 

 prin ochii mei

 două perechi 

 văd întotdeauna mai bine decât una

 unul înseamnă singularitate

 mono-tristețe

 când spun doi deja e altceva

 altfel…