Poate numai disperarea sedilei prinsă ca o agrafă sub cuvântul nerostit,

Sub prima literă a unei conjuncţii ce leagă apele din noi

Poate numai ţipătul înalt al războirii trupului cu sufletul în prag de dor

Sub amiaza ce ne suntem unul altuia,

Poate numai necuprinsa veghe dinspre înlăuntrul albului spre ochiul uitării

Sub şenila unui dialog deşuchiat între mine şi răscumpărarea păcatelor mele,

Poate toate acestea vor aduce lumina înapoi spre şansa la o moarte…

Se-ntâmplă în mine cum se-ntâmplă şi-n voi,

Pomeţii răpuşi ai iubirii din noi ,  

Să doară.

Să doară aşa cum doar moartea te  doare,

Când seceră tot ce iubeşti tu mai tare 

Şi-apoi,

Şi-apoi  să cădem din dureri câte doi, 

Peste marginea frunzei aplecate de ploi

Aşa-ndurerați.

Aşa-ndurerați că mai suntem în barcă,

Numai unul din doi şi prea repede…

Iertată să-mi fie şi azi, şi de-a pururi,

Şi graba aceasta, cu care mă-ntorc 

Prin spaime şi lacrimi ca boabe de struguri,

Prin slaba speranţă, mocnind în amurguri,

Prin scursa din mine şi arsă pe ruguri 

Putere de-a trage la mal, într-un port.

Iertat să îmi fie şi azi, şi pe viață, 

Leşinul de dor şi de preaplin de tine, 

Şi iedera minții, speriată paiață, 

Ce…

Creşte iarba, cresc copacii,

Urcă iedera pe poartă,

Urcă roşia pe-aracii,

Puşi de tine mai ieri, tată!

Creşte iarba, cresc copiii,

Creşte dorul vălătuci,

Urcă-n marginea câmpiei,

Şi se-agaţă prin uluci.

Creşte iarba, creşte frica,

Urcă-n noi fără oprire,

Că nu mai păstrăm nimica

Sub a timpului zidire.

Crescui eu, crescu şi iarba,

Urcă până-n cer la tine.

Îţi aud…

 Cruci fără mormânt

 Țin sub brazde eroii

 Adormiți spre  mal.

 Ramurile prunilor

 Cern zăpezi peste veacuri

Leagă-mi ochii

Leagă-mi vara!

Strigă-mi plopii!

Poartă-i seara ,

Pe sub tâmple

Să se scurgă,

Să se-ntâmple

Să n-ajungă!

Să mă cheme

Să m-adoarmă,

Pui de lele

Să mă cearnă.

Leagă-mi noaptea !

(Şi răscrucea)

Uită-mi şoapta!

Poartă-ţi crucea!

Peste dealuri

Peste sâmbre

Pe sub maluri

Valuri strâmbe,

Să mă ningă,

Să mă plouă,

Să m-atingă

Bob de rouă.

Teama-adună…

Nu-mi amintesc decât de-ncrâncenarea noastră

De păru-mi răvăşit ca floarea de glicină

De luna agăţată caldă şi albastră

Peste-amintirile care urmau să vină



Nu-mi amintesc decât de cioburi vechi din mine

Pe care-un meşter le-a dospit în palme arse

Da, era vară, dar ningeau cumva spre tine

Stoluri de fluturi mari ai dorurilor noastre



Nu-mi amintesc decât că ne-am purtat în noapte

Părtaşi umăr la umăr către celălalt

O fi fost timpul…

Descreţeşte-mi faldurile acestei toamne,

Să curgă-n râuri de floarea soarelui

Spre întrebările din mine,

Spre ziditele cuvinte strânse-ntre dinţi

Şi-ntre buze ce n-au sărutat icoane

(Dar nici umeri de bărbaţi peste 40 de ani!)

Acoperă-mi ridurile acestor ceasuri goale!

Să nu le prade deznădejdea,

Sau frunza de trifoi cu patru foi.

Să nu le doboare secure de vânător,

Sau lacrimă de fecioară

Nepurtată-n pârg de roua…

Timpul trece, timpul vine, timpul se ascunde-n noi

Ore multe, adormite ca miresele-mbătate 

Fără spaimă sau emoţii, fără veste despre noi 

Vreascuri multe, vorbă multă fără pic de ruşinare 

Ape repezi în cascade: ale gândului furtuni! 

Stăm sub vorba ce răneşte ca sub grea ameninţare 

Şi uităm să facem crucii semn smerit de-‘nchinăciuni 

Ne ascundem (cum se poate să…