Ți-am spus că încep furtunile

și-mi aprind pădurile secrete...

Iubitul meu, iubita ta se pierde –n fum...

De la cer la pământ, fără semne de circulație,

vântul derutat se oprește,

să facă popas recunoașterii,

când îmi mângâie obrajii îmbujorați

de vestea începutului de sfârșit...

Nu i-am simțit atingerea…

Bărbații, în fiecare zi, îi punem sus

lângă icoană, mici Dumnezei, ne sunt

în fiecare dimineață,

la care ne închinăm și ne rugăm...

Ne revoltăm și uneori mai suduim,

chiar le promitem că-i dăm jos

de pe perete, de nu suntem și noi

portrete, de taină-n buletin.

Am vrea ca lacrima să ne fie ștearsă…

Pe drumul cu memoria ștearsă,

călător cu buzunare sparte,

în care pusese mama zâmbetul

și soarele ce te ademenea,

nu e loc pentru popas,

nici pentru întoarcere.

Curgem neștiuți, intersectându-ne

uneori gândul, alteori visul...

Am trecut de anotimpuri,

uneori ținându-ne de…

Călătoresc cu ochii legați cu perdeaua de noapte,

locomotiva cunoaște drumul,

un balon colorat în care a pompat:

dorințe și putințe

vise și doruri,

la care se uită mirați copiii.

O călătorie cu biletul plătit până la capăt.

Toți vor spre înainte, cu o grabă inocentă.

Obosim uneori, doar pentru…

M-am trezit cu o dimineață albă

peste mine.

Mirare, minune, poveste,

dar de la Înaltul să ne spele de păcate.

Lăsați liniștea să ne îmbrace

cu rochia nouă, grațioasă de început.

Apoi, toate vor fi clopote reci

anunțând scenarii cunoscute

din viețile cutreierate de gând,

când îmi era…

Mi-ai trimis o ploaie de taină,

într-o noapte pictată pe geamul

gândului frânt de mărunte neputințe...

nu seamănă cu alte ploi care șterg

culoarea din iris...

asta îmi bântuie visul,

cu puntea albă, mâna întinsă, o floare

și ploaia se rupe în franjuri de soare.

Este iarăși o zi pe brățara…

Între ieri și azi,

adiere de aripă,

gândul ce nu devenise cuvânt,

spațiile dintre trepte frânte...

Ce mi-ai pus Doamne, la capăt de rând,

darul sub pomul de Crăciun este biletul

de zbor spre înalt,

sau ogorul gata să încolțească

semințele ce-mi germinează gândul?

De o parte bucuria,…

Ferestre, bilete de zbor spre visare

nu au niciodată perdele

 să nu se împiedice gândul în ele,

 să nu omor dorul restant

din alt ciclu de zbor.

 Cum să spun, că era un bulgăre de soare

care s-a spart de fruntea mea

și milioane de imagini mi-au invadat trăirea,

compuse din doruri și mirări..…

Sunt călătorul fără hartă, pe cărări unde arde suferința

până ce înfloresc gunoaiele...

am ales drumuri, când mă lăsai să zbor.

Între cer și pământ sunt un gând rotund,

cât un vis, cât o viață.

Clopotele…

Pot fi o ploaie albastră,

să spăl pământul și gândurile care tulbură somnul.

O ploaie personală cu care hrănesc poemul de la ziuă.

Pot fi o carte pictată, să descurce și să încurce destine,

doar să vrei să o deschizi

și o să fiu bucurie, vis lângă realitate.

Pot fi cărare sau autostradă...

ce alegi să fiu, fără obstacole…

Hoinari, culegători de rouă,

când setea ne ucide nopțile toride,

stingem incendii din atriile verii,

cutreierând prin poezie și prin dor.

Sunt zile, nopți fără de timp,

ceasuri cu limbile căzute...

Atâta liniște că îmi golește gândul

și mă aruncă în visare și în hău...

Periculoasă starea mea de…

Devenisem colecționar de ploi,

într-o vreme când strângeam totul

fără urme...

Nu voi mai lăsa stropilor

cu solzi de plumb

să-mi ucidă cuvintele,

înșirate pe firul subțire de rost...

Era un anotimp, din timp fără margini,

fără decantare, împresura gândul

rostit la începuturi.…

Între ieri și azi,

adiere de aripă,

gîndul ce nu devenise cuvânt,

spațiile dintre trepte frânte...

Ce mi-ai pus, Doamne, la capăt de rând,

darul sub pomul de Crăciun este biletul

de zbor spre înalt,

sau ogorul gata să încolțescă

semințele ce-mi germinează zâmbetul

De o parte…

Am început să semăn cu tine,

un portret mult mai bun

decât originalul decolorat,

ce nu mai semăna demult cu mama

care mă pictase într-un exces de iubire.

Tuburi golite de culoare, pensule tocite,

pânza subțire cu urzeala ruptă,

pictorul cu mâna în atele,

nimeni nu mai poate picta…

Cărările scurtate,

viața, un trapez cu baza pe moarte,

visul are culoarul albastru,

iar eu încă mai bâjbâi

 la porți cu lacăt ruginit.

Numai tu mă poți face acrobat

când gândul întrece pasul ostenit.

Am crezut că trăiesc între ziduri

colorate frumos, ocrotită de îngeri,

fără să văd…

N-ați văzut pe unde circulă fericirea?

Am așteptat-o în stația cu fața la soare,

unde oprește autobuzul plin cu ani,

obosiți și trimiși la muncă.

Am perna plină cu stele,

încă șlefuiesc colier zilei

născută iar și iar din osânda

anotimpului cu zâmbet la ferestre...

E noaptea fără număr, ascunsă în…

Cineva a inventat orașe albe,

zile colorate,

pe cărări negre...

și totul se învârtește

atât cât trebuie ca să rezistăm.

Dimineața ne amenință cu o moarte

a orelor, a minutelor, a gândurilor neterminate...

susținem pașii în toiagul de dor

cu care cutreierăm anii.

Restartează, Doamne,…

Mă vindec de liniște,

primăvară, în care greierii sparg

nopțile flămînde...

Așteptarea? Doar un drog...

Mă amețește pasul verbelor

la turație minimă, de parcă somnul

îl aștept din alte veacuri,

atât de  greu mi se așterne-n poartă...

medicii au tratamente pentru

anotimpuri…

Am visat în visul tău,

mă căutai, cu soarele aprins,

mă căutai cu lanterna lunii,

treceai peste anotimpuri,

pe piscuri de munți...

când am aflat, am ieșit din vis

cu mâna intinsă, ți-am șters noaptea

de pe ochii triști

și am îmbrăcat rochia de flori

pregătită să-mi dezgolească…

Hai să spunem lucrurilor pe nume:

între cer și pământ, în spațiul eteric,

 levitez pe orbite incerte,

când mai sus, apoi mă întorc la lut

și iarăși gânduri din franjurii nopții

mă propulsează în neant

cu dorul de a ține bolta necuprinsă pe umeri

cu mâinile pline de stele...

luminez cărările pașilor…