Întoarcerea lupilor

vin lupii, flămânzii

se-ntorc

odată cu ei

coboară îngheţul

izvoarele se ascund sub pământ

teroarea aleargă prin sânge

intraţi în case

închideţi ferestrele şi

trageţi oblonul

peste voi

baricadaţi uşa

nu mai aprindeţi lumina

pruncilor, ochii

lănci de gheaţă le sunt

şi dinţii

le apar mai devreme

pe marginea ferestrei

cineva…

trăiesc prin clopotul bisericii

dangătul lui îmi spune

când moare cineva

atunci, aud

cum cad cireşile-n livezi

plâns

peste ochii închişi

zgomote moi, vătuite

ale unei agonice armate

aud

cum peste pietre

coboară curcubeul

să coloreze somnul celor duşi

sau când se naşte cineva

spre a reface

rezerva de lacrimi

a lumii

dangătul clopotului îmi spune

când fratele

îşi vinde…

te-am ascuns, fără să ştii, pe lună

am clădit în juru-ţi ziduri înalte, de brumă

să nu ştii că există şi alte constelaţii

mai luminoase, fulgerând prin spaţii

am împletit gratii albastre

pentru nori şi păsări şi astre

să nu te plictiseşti, dragul meu

de atâta lună, de atâta “eu”

ţi-am lăsat şi vreo doua-trei sirene

să-ţi cânte amintirea de mine

şi de pământul îndrăgostit de…

În lipsa ta, nu sunt decât

un orb

care contemplă infinitul fără culoare

o voce neauzită, în căutarea cuvintelor

prin râuri, pe sub pietre

un chip fără memorie şi loc în spaţiu

păşesc cu grijă,

să nu mă izbesc de conturul trupului tău

de călător halucinat

să nu mă tai în spadele luminii

mi-e cald, mi-e frig,

dintii zăpezii se înfig în mine

şi trandafirii carnivori

mă-ntorc în…

Vino cu mine, să regăsim

Cobor din soare, vis şi teamă

pe coasta uitată de oameni şi de zei

marea

se oferă nopţii precum o curtezană

sedusă de lună

dansând, desculţă, pe nisip

sub iasomia înflorită

ploaia clădeşte ziduri şi tăceri

ceaţa-i din ce în ce mai deasă

mi-e teamă

o teamă albă

înserarea

adânceşte absenţe în amurg

priviri alunecă, şerpeşti ceruri minerale,

tarversând timpuri, oameni,…

Ne-am aşezat la masă,

doi bătrâni;

mâncăm tăcuţi,

cu gândul

la Cina Cea de Taină,

la prieteni duşi,

părinţi,

copii împrăştiaţi;

prin casă trece vântul,

poartă frunze;

în oase creşte frigul…

Prin frig trec păsări verzi.

Memoria se încarcă de cărări

spre nicăieri

sau, poate,

spre biserici

şi cimitir.

Noaptea se umple de vid

şi paşi pierduţi;

şi inima, de ploaie.

Uitarea cotropeşte amintirea.

În loc de apă, marea

poartă naufragii.

Degetele sunt clepsidre

prin care curg cuvinte

şi speranţe,

sau disperări…

lunga poveste…

Ascultă-mă cu atenţie când tac

pentru că doar în tăcere

îmi poţi auzi inima

cum respiră.

Respiraţia inimii

îţi va spune

că mi-am început călătoria spre nori;

ascultă

şi taci,

stridenţa unui cuvânt

m-ar izbi de pământ.

Priveşte doar,

şi citeşte

ce-ţi scriu

pe zidul diafan,

povestea clipei în care

se deschid trandafirii-fecioare din Ispahan

şi Calea…

În fiecare zi, Cronos

sau Timpul, sau

Istoria

îşi sacrifică sieşi un copil:

îl prinde de ceafă,

îl aruncă în cuptor

şi, când s-a rumenit

cât trebuie,

îl mănâncă;

în urma copilului,

dacă a apucat să crească puţin,

rămâne ceva:

o simfonie,

un tablou,

o carte sau

un alt copil;

după un timp,

simfonia tabloul cartea

devin şi ele cenuşă,

dar rămân în…

Cerul începe

să-şi stingă culoarea

marile păsări argintii

emană miros de ghiulele

pensionarii

devin militanţi

ca să-şi completeze pensia

lângă o fântână fără apă

un bătrân

primeşte în dar

o pungă cu mălai

se bucură,

zâmbeşte,

arătându-şi dinţii

pe care nu-i mai are,

mulţumeşte

înclinându-se adânc

ieri era albastru,

sau verde,

sau…

Numele tău,

tunet venit

din orizont crepuscular

şi explodând în mine

graba ceasurilor,

a drumurilor fără sfârşit,

fără ‘acasă”,

a clipelor din care roade Cronos.

Am încercat

să fac în mine gol,

cuib, pentru el

dar ar fi însemnat

să-mi arunc inima la gunoi,

să nu mai respir,

să nu mai trăiesc.

Numele tău,

venit cu tot albastrul

din mare şi…

Ne-am întâlnit în timp,
venind de dincolo de el;
purtam pe umeri
pulberea grea, strălucitoare,
a multor moarte galaxii,
arzând din nou,
la flacăra din noi;
astăzi,
cu trupul în amurg
şi pulberi stinse
adunate,
mai suntem doar
sărutul melancolic
al insulei
care eşti tu,
al insulei
care sunt eu.