Se construiesc biserici

şi cârciumi, cu osârdie

parade gay 

şi procesiuni cu prapuri

Sâmbăta se împarte colivă

bătrânii

se preling pe lângă ziduri,

învinşi de friguri

galbene, 

albastre

înspăimântaţi de ţipătul pustiei

aşteaptă semn

de peste mări şi ţări

semnul e tocmai

lipsa semnului: uitarea

Zilele cad în gol, ca bolovanii

fluieră vântul prin buzunare

mai…

cel care,

pe pragul nopţii, începe

să scrie poezii

e-un suflet generos

nici n-ar putea să fie       

altcumva                                                          

deschide larg fereastra

şi le dă drumul…                                                    

porumbei călători

fără o ţintă-anume.

Când obosesc,

se-aştern pe-un pervaz;

dacă fereastra se deschide,

le lasă sub…

Pomul şi Crucea

Roadele pomului cunoaşterii erau

 “frumoase la vedere şi bune la gust”

dar  în miezul pomului

se cioplea Crucea

în centrul Crucii,

inima omului - altă cruce -

Când cunoaşterea

se va topi în Cunoaştere

taina

va deveni transparentă

şi în crucea inimii

din centrul Crucii

va răsuna

“Definitiv”, cuvântul–ghilotină

Apa,

            salcia

                        şi banca de sub salcie

ne aşteaptă

să reaprindem din adânc

incendiile de ieri…

azi, umbrele

au toate-acelaşi nume:

“definitiv”, cuvântul – ghilotină

păpuşarul

smuceşte sfoara,

taie-n carne vie

îngustă-i puntea zilei între nopţi…

înfriguraţi,

ne strângem în

de…

Privesc

cu atenţie în jur…

când obosesc,

îmi îndrept privirea

spre ceea ce nu se vede

îmi exersez auzul

în clatinarea firelor de iarbă

spre a învăţa s-ascult

ce nu se aude

Când tâmplele-s

pe cale să se spargă

precum paharele,

mă deschid tăcerii

şi merg…

urmez sinuozităţile drumului

drumul dansează

Eu,

cuminte, pun un picior în faţa…

Eu,

sunt o roată.

Tatăl meu

se numea Pygmalion.

Obtuză, încăpăţânată,

aveam tendinţa

să devin patrat.

Cu răbdare, tata

îmi şlefuia mereu asperităţile.

Umerii i se încovoiau spre pământ.

Într-o zi,

cineva l-a întrebat pe tata

cum se numeşte

şi tata a răspuns: Sisif.

În clipa aceea,

bolta cerească

a coborât pe umerii…

Ce frumos ne odihnim 

noi doi,

când apusul ne prinde pe-o coamă de deal…

mai sună un bucium, mai întoarce o vreme străveche,

când turmele-stele

împrăştie lumina,

 agonică sub vânt

târziu,

îngreunaţi de gânduri, coborâm

târând cu noi tristeţea,

ca pe o mantie regală

eu mai rup câte-o floare

tu îmi reciţi poeme

despre

melancolia florilor în vaze…

eu  o arunc,…

Aceasta nu e poezie

…ci doar un strop de cotidian, banal şi sec,

cum seacă e

-în cea mai mare parte-

şi trecerea prin timp

S-au aşezat lângă mine, în autobuz,

amândoi:

bătrânul şi bastonul său.

M-a rugat să-l ajut

să coboare la prima.

Mi-a spus că are

91 de ani,

e veteran de război

şi a suferit

“Nu ca să mă laud

vă spun toate…

Dumnezeu

a creat marea,

apoi lebedele,

să lumineze marea

Adâncul mării e oul furtunii,

pedeapsa pentru tot

ce călcăm în picioare,

pentru inima devenită

sârmă ghimpată

şi ghiară

Dar lebăda înclină gâtul-val,

cântecul şi liniştea cântecului…

lumina din aripi

se răstoarnă pe ape,

nunta răscumpără

piatra,

pelinul…

Foto: Florica…

Am cules semnele de punctuaţie,

le-am strecurat ca pe aur şi

am păstrat doar punctele-puncte…

suspensia, răgazul,

fraza neterminată,

uşa deschisă spre voi, să

intraţi în joc…

Completaţi cum doriţi

şi puneţi punct.

Vi-l las vouă, punctul.

Eu mă instalez în răgaz,

îmi aştern umbra asupra copacilor

să se încarce de verde,

asupra lebedelor,

să se încarce…

Ceea ce există cu adevărat

nu poate fi comparat,

nici cumpărat

ceea ce poate fi

atins,

mirosit,

gustat,

nu există cu adevărat

adevărat este numai cuvântul,

când îşi cere dreptul la naştere

întru aşternere pe zăpada hârtiei

şi a mieilor

adevărat este doar sângele scurs în pământ,

din care cresc fluturii

şi aştrii,

“luminătorii cei mari şi cei mici”

sângele, 

din care se hrăneşte

tot ce a fost, este şi va…

Poruncă înaltă l-a trimis în lume,

să fie rug

şi martor,

vas ales

modelat din lumini

şi cuvânt

Poruncă înaltă l-a trimis în lume

să redea orbilor vederea 

să destupe fântânile auzului

să ne înveţe, re-înveţe

tot ce-am uitat…

cum plânge focul,

cum arde apa,

cum clopotele

şi lumânările

se nasc din aceeaşi lumină,

lină…

Poruncă înaltă l-a trimis în lume

să ne scrie cu dalta

în oase şi…

Ninge amarnic frigul

în cuvinte

încep să se retragă

reflux fără flux

descoperind

cochilii în care 

marea

nu mai cântă…

cioturi de dinţi,

încremenite guri într-un strigăt

ca o scorbură fără fund,

un întuneric fără noapte,

un gol,

prea plin de sine-însuşi…

culorile se sting

rămâne griul, 

non-culoarea

zilei în care vânturile

vor scăpa din lanţuri şi

caii şchiopi se vor visa galop

atunci

poeţii se vor…