nu stau locului nicio clipă 

combustibil am destul cât să-mi ajungă

pentru o viață de zburătoare

nu-s pisică din păcate

să fi avut vreo șapte 

ce viață pe mine atunci

da` las` că merge c-o singură încercare …

noaptea pe la cinci jumate` dimineața

șefu` mă trezește cu telefonu`

n-am ceas cu alarmă made în china

alerg în toate direcțiile numai să scap de peștele în care-am dormit

pe alee-i frig și-am blugii tăiați ediție de vară 

nu prea am chef azi dar cică-ți vine mâncând

prefer cafeaua cu fisă și facebook pe inima goală

și coloana sonoră a unei greve de ciori

mi se…

vara se ascunde sub pelerina verde-gălbui a timpului exfoliat

e stare de ploaie 

câteva așchii de lumină se joacă pe asfalt efemer

norii trec agale până-și unesc pânzele boțite și murdare

un voal gri se desface peste orele amiezii

trecătorii buimăciți aleargă spre adăposturi

nu mai stau la semafor n-au timp de culori 

umbrelele se întorc pe partea cealaltă 

ploaia se întâlnește cu sângele pe-a șaptea scară a pielii

nu

nu…

nici dacă mă întrebi câte au fost nu știu

le văd subțiri de tot în amintire 

unele aproape deloc

le știu alții 

sunt rupte o grămadă

infrastructura  e fragilă

echilibrul abia se ține

nu-mi permit să omit vreo una

cineva mă va chema înapoi iar și iar

până atunci când saltul le va cuprinde

sunt zile când stau…

legea echilibrului trece pe lângă noi

nu ne pasă

i-am uitat formula 

parcă ar fi fost viața egal iubirea împărțit la n-suflete

c-un rest de fericire pe undeva

dar vag

prea vag

executăm salturi mortale

sărituri din vârful eu-lui

printr-o probabilitatea căutăm punctul existențial

să ne prindem cu ce-a mai rămas din noi

să nu ne spargem

nu de alta dar n-are cine să ne-adune apoi

ne dăm mai…

noaptea aruncă stelele în bagaje 

fuge cât o țin picioarele

destul de lent pentru ochiul omului

destul de rapid pentru ochiul cerului

soarele se întoarce pe partea cealaltă 

doarme-n raze să s-aprindă mai mult

n-ajunge la porțile întunericului

să-l deschidă

dar pragul se înalță difuz și mov pe alocuri

în oglinda mișcătoare își piaptănă…

mergeam pe drumurile vieții ca orice om 

cu o pleată de vene lungi cât o zi de post

n-aveam auzul deschis lumea era pe silențios

deodată m-azvârle pământului și înghit praf

am dreptul să tac 

îmi aduc auzul acasă instantaneu

lătratul s-aude până-n os

ce-o fi cu ei de s-au năpustit asupra mea

când eu separam pietrele de zile nopțile de…

ai plecat de acasă și vântul răscolește perdeaua  verde

ferestrele sunt deschise

le-ai uitat sau poate că liniștea trebuia să intre

sub clătita uitării toate se rotesc ieri-ul devine și mai ieri

se poartă praful în straturi din ce în ce mai groase

pelicula trebuie să astupe toate câte-au fost

viii și-aruncă duhul la granița dintre lumi

când îngerii stau de…

spectrul mi-i restrâns 

lumea când s-aruncă sub lupă când sub microscop

n-am grija ei 

lucrez la săpat șanțuri caut lumină 

așa mi s-a spus

așa fac

cică ar fi bine s-o găsesc

nu-i făcută pârtie

drumul e personalizat îmi poartă numele

sap de când mă trezesc și-o fac în toate direcțiile 

uneori în vis simt că fac același lucru

e prea mult întuneric și parcă-mi fură uneltele 

mă pătrunde mereu pe unde uit să…

taie rădăcinile în mii de bucăți 

suflarea să-ți fie adâncă

să mă spulbere de la fața ta

dar lasă-mi te rog urma 

e numele meu acolo împietrit

am fost odată eu

am crescut m-am întins răsucit

pe toată suprafața sufletului

nici eu nu mai știu pe unde sunt

lumea trece prin noi

când verde când căprui

ochii mei sunt la…

un bătrân își face culcuș într-un copac 

e târziu pentru el  lumea se stinge încet

trage peste el o mână de pământ  

câteva frunze cad printre degete doar pentru decor

trecătorii mâzgâlesc un nume la repezeală 

să nu uite unde să trimită pachetul de lacrimi și puțin dor

se astupă bine-n coajă și devine una cu locul

un bătrân doarme într-un copac și…

la început cuvintele o vor lua razna în palmele tale

prin liniile vieții îți vor săpa tranșee

vor purta războaie imaginare

mânjit vei sta o perioadă de toate sensurile alambicate

selecția naturală mai mult te încurcă 

nu-ți mai pasă prea mult oricum ar fi

odată ce-ai declanșat furtuna de gânduri

cu răsucirea tăcerilor în rănile pline ochi de…

când mi-e frig mă învelesc cu tine

mi-ajunge trupul tău 

când mi-e cald mă ascund în cuvintele tale reci

mi-ajunge sensul lor până dincolo de oase

când adorm singură în largul lumii

te caut acolo unde mi-ai spus că te voi găsi mereu

dorul se vindecă doar cu dor mai mult decât suficient

stau la taclale în dialoguri imaginare 

răstorn cum vreau povestea niciodată n-ajung la final

te chem în vis când noaptea m-acoperă

să-mi…

bat și iarăși bat dar nu-mi deschide nimeni

fericirea și-a luat lumea-n cap și umblă pe coclauri de nebună

probabil la braț cu pustiul

încearcă repausul de toată armata de sufletele miloage 

eu am rămas fără pumni de când încerc să pătrund porțile

pe fiecare deget aveam dorințe împletite cu migală

s-au dus pe apa sâmbetei toate 

nu știu cine a inventat poarta și lacătele din care plouă cu rugină

eu am inventat fanta să-mi…

efectul de turmă stă cu plasa întinsă

oamenii cad ca muștele

chipul și asemănarea îi leagă unii de alții și-i ține așa contorsionați

dezbrăcarea de sine se poartă acum

se umblă așa fără tine cu tine

mașinăriile confecționate din carne vie se hrănesc artificial

cu doze de E-uri de cea mai bună calitate

marcă înregistrată fabrica de plastic

ai ocazia să nu mai mori niciodată 

ai ocazia să-ți vezi viitorul cum n-o să-și mai aducă…

am consumat toate filtrele

prin care-mi treceam lumea

azi  trecerile nu sunt controlate

îi las pe toți 

nu știu ce tot caută dincolo de mine

când eu am încetat să mai caut

bolnavi de curiozitate frate

ce bine că eu m-am lecuit 

de căutarea asta frenetică și absurdă

a omului din om 

a omului din om

și tot așa

poate reușesc să mă ascund suficient de bine

unii sunt orbi și scap de…

noaptea coboară cu ploaia 

asfaltul pare curat ca lacrima

nu-s mașini pe drum prea multe

câte una așa când și când

gonim și gonim nu se știe cu cât la oră

acul indicator se duce spre maxim

limita de gânduri pe clipă nu-i depășită încă

mai e până când vor sparge membrana 

și vor ieși afară

deocamdată se aude doar liniștea

cum se împletește cu ploaia 

pe parbriz curge…

s-au dus toate încălțările mele cu tot cu talpa improvizată

made în china și prenadez nu știu de câte ori

lipirea-i doar de fațadă ca să mai treacă durerea 

asfaltul și-a terminat partea netedă 

s-a trecut la macadam și merg tiptil printre cioburi

măcar să mai parcurg o distanță să văd ce este după

doare mușcătura și-aud osul cum se macină acolo în pielea lui

am ajuns  la genunchi

nu știu când și cum 

merg așa 

Dumnezeu mă…

a mea

a oamenilor

a lor prin mine

sau a mea prin ei

doare atingerea scurtă numărată-n secunde

apropierea depărtării e doar un repaos al pașilor 

pe aleea vieții ne lăsăm urmele

să ducă mai departe povestea

poate că depărtările ar trebui să rămână acolo unde sunt

ca să nu mai fie salbe de noduri în gât cu efemerul 

avem nevoie de împletituri și ceasuri uitate-n prezent

să învelească adâncul cu pătura de culori…

când m-am privit ultima oară

într-un ciob de cer

n-am văzut iubirea voalată 

și nici chingile s-o țină prizonieră 

în vreo carceră născută peste noapte

semăna mai mult cu argintul viu

mânjea cu lumină toate direcțiile spre care țâșnea

m-am gândit că așa o fi bine 

și-am lăsat-o în pace să-și facă de cap

n-am văzut nicio graniță pusă vizitatorilor de inimă

poate c-ar trebui să-mi mai fi selectat trecerile

dar n-am…