Preumblându-se

prin labirintul vieţii,

a trecut sub tăcere…

Arăta,

nemângâiat, cerul,

cu privirea pierdută în gol

şoptind fraze trunchiate

cu neputinţa de controlat

din speranţa

care-i îmboldea sufletul.

A rămas câtăva vreme tăcut.

Într-un aer

întunecat şi preocupat

aştepta.

Vrând

să refacă

imaginea unui cerc

a rămas

pradă curiozităţii sale

târând

cu sine zgura

pleoapelor umflate

din ochii sângerii

înălţaţi în soare.

Stătea în tăcere…

Aaa…

căscat ochii

când rătăcea liber

în tăcere, privea

cum se amestecau lucrurile

ca-ntr-o îmbinare de degete…

Răvăşit

şi cuprins de teamă

în gânduri cu vorbe trunchiate,

continua să citească

din vârful buzelor

cuvinte

ce dănţuiau prin faţa ochilor,

sătule şi nesătule

în acelaşi timp,

ca un mâl

ce se scurgea pe cărările lumii…

Cufundat

într-o beznă nesfârşită

cu un chip

lipsit de expresie,

rătăcea în timp

căutând drumul.

A rămas o vreme în tăcere.

O geană de lumină venea…

În vremea

orelor de exaltare,

tulburat de bucurie,

şi-a domolit

glasul bâlbâit în neştiinţa

unei picături de sudoare aprinsă

ca o rugăminte fierbinte

de copil…

Înlăuntrul

inimii sale

cu glasul frânt

când

noaptea era deplină,

prinsese

o privire repezită

din măsura timpului

ce s-a scurs

asupra chipului imberb

a răzbătut

o picătură de lumină.

Ghicea

un soare apunând

pe pietrele

care păstrau

semnele timpului

pentru iubirea de tăcere

respira un aer de reţinere

pusese strajă gurii sale.

Vrând

să-şi stăpânească

o tulburare lăuntrică,

un surâs

îi lumina buzele,

privea

râurile

ce veneau

să-şi reîntâlnească izvoarele

în timpul ce se va sfârşi…

Scăldat

într-o încântătoare

lumină,

chipul încerca

să-şi potrivească o expresie

de bună primire

când cuvintele zumzăiau în cap…

Îşi lăsa sufletul

să vorbească

privind

cu un zâmbet nesigur

la desfrâul durerii…

În imaginile oglinzilor,

reflexiile zilei zâmbind

din imperiul simţirilor.

Ochii

îi jucau în lacrimi

într-un amestec de uimire

privindu-şi bucuria feţei

alcătuită

din bucăţi din feţele altora

cu surâsul inefabil…

Din

gura horcăindă

de buzele întredeschise

într-un surâs

şi

pupilele

dilatate

de beatitudine, avea

chipul răsucit de uimire.

Cufundat

într-o nălucire

despre povestea mută

a pietrei aşternută cu imagini

cu fulgi tăioşi ca lama,

ochii s-au obişnuit cu penumbra

chipului

luminat

de înspăimântătoarea frumuseţe

a unui nimb

în limbajul acela

mistic

s-a ghemuit…

Cu figura absorbită,

prin ochii lui,

a trecut lumea

atârnând pe buza prăpastiei

cu un zâmbet dispreţuitor

ca un corp desfăşurat în spaţiu.

Prins în ignoranţă, a căzut

într-un somn adânc…

Cu greutate,

rostind

cuvinte monosilabice

cu faţa alungită

şi acoperită de pistrui

într-un climat mental

de tulburare,

aştepta

să se piardă

în abisul

din vremea

ce cărunt

îmbătrânea…

Pălăvrăgeala

din el, era înlocuită de sunetul paşilor

privind

cu ochii înconjuraţi de cearcăne negre

de epuizare, cerul spuzit de stele.

A tras adânc aer în piept.

Un zâmbet se întindea încet pe faţă...