Ce aproape e Crăciunul, cuibărit în al meu gând!
Cerul porțile deschide, stele se aprind pe rând.

Ce aproape e Mesia! Ce departe mi te-ai dus!
Stau mereu în așteptare, cu privirea spre apus.

Ce aproape-i bucuria Pruncului născut din har,
Umbra-mi bântuie prin stele, sub un tainic lampadar.

Ce aproape e Crăciunul! Câtă tristețe am strâns!
Ochii ce-i iubeai atâta, astăzi s-au pornit pe plâns.

M-aş face val, să rătăcesc în trupul tău de alge,

Să prind conturul unui nor, lumina când se sparge,

Să te-ntâlnesc, Poseidon, prin lumea de meduze,

Să mai sărut, din când în când, zăpezile pe buze,

Să port pe umerii-mi de stea făclia de amurguri,

Să-mi scutur tălpile de-azur prin sate ori prin burguri,

Să mă-nveşmânt în borangic, a cerului mireasă,

Atunci când ploaia de safir din palma-i mă apasă.

Şi rătăcind ca un…

Revărsatu-S-a-n  lumină

Peste noi – şi-i sărbătoare

Şi-n nemărginta milă

Lumea asta pieritoare

A primit înveşnicirea,

Sfântă, tainică-ntrupare,

Preschimbându-ne căderea

În urcuş spre  înalţare.

Prunc născut dintr-o fecioară

Pogorât din cele-nalte,

Mântuirea ni s-arată

Biruinţă peste moarte.

Îngerii vestesc minunea,

Cer, pământ –  în sărbătoare

Magii ne arată…

Se-ascunde ziua pe sub ferestrele nopţii.

Smulg idei cu rădăcină cu tot.

Tu ai plecat cu amurgul unei şoapte care te ruga să renunţi

la străluciri efemere din zări afânate care te înşelau,

aruncând amăgitoare busole pe drumeagul plin cu nimicuri

amestecate cu giuvaere false şi un joc de lumini.

Demiurgul de paie spre care alergai,

născut din reminiscenţele unei nebuloase,

te înşela pe vecie cu aura-i de neon…

De ai vedea cum înserarea se-nghesuie la poarta mea,

Ai cere un bilet de voie și mi-ai aduce-n dar o stea.

De-ai ști cum bântuie tăcerea, necontenit și-apăsător,

Ai cere inimii să cânte și mi-ai trimite-n dar un dor.

De-ai ști cum nopțile se-nșiră cu dușmănie și nonsens,

Ai cere lunii socoteală și mi-ai trimite-un drag imens.

De ai vedea măcar o parte, din toate câte-mi trec prin minte,

Aș cere ofului să plece,…

nu ești în povestea aceasta

uneori, iubirea îmi pare un roman încă nescris

unde se cern amintiri ca într-un dans de umbre

așa cum palmele tale

lipite de buzele mele spuneau:

ia te uită! se apropie de noi taina a tot ce e de

nespus

și unele presimțiri nelămurite... ca fericirea.

uneori, cît vezi cu ochii

câte cineva își caută un drum, o cale, norocul

și nu mai răspunde chemărilor

simți și…

Bună seara! Am învățat să răspund
Așa cum ați vrut,
Cu răbdare, în linie șerpuită și leneșă.
Când, unde și cum,
Sunt întrebări delicate.
Nu, nu trebuia, vă rog, nu!
Aici e liniște și nu trebuie să deranjați
Pe nimeni.
Am să număr pe întuneric tot ce a rămas
În colțuri,
Și am să mă prefac într-o floare de hârtie.

Balada celei plecate

La mine-n sat sub deal era o casă

Cu un curnic lipit de ea știam,

Cu doi în ea și-o fată preafrumoasă –

Străini de loc și arvaniți de neam.

Cum luna, sus, plutea peste pădure

În voalul alb lăsat peste vreun iaz

Prin bozii eu mă strecuram la mure

Și ore-ntregi spre casa ei cătam.

Cum în pridvor ea despletea cosița

Și ochii mari își arunca spre văi

Și-un cânt de…

diminețile par somnoroase

te ating în treacăt ca o sabie de platină

pe frunze de pelin

mătură două-trei cioburi din felinarul carului mare

trimit un mesager la dunăre

să înece gândurile de ieri

apoi fiecare cu treaba ei

singur luceafărul

mușcă din timp

acoperă luna cu poeme de dragoste

îi spune că insomniile sunt viespi

în stupul zilei

și adoarme în locul nostru

ca-ntr-un…

sic transit gloria mundi

sic transit gloria mundi...

țipă în ecou prima lumină

nehotărâtă în a fi undă

sau particulă

în celula mea

cu fereastră spre inimă

umbra mi-a rămas pe tavan

sapă

sapă

sapă

îmi caută cerul pierdut

cineva îmi bate în piept

punct punct punct

linie linie linie

punct punct punct

apoi totul devine alb…

Cântec îndepărtat

Te-am zărit într-un vis, strângeai frâul la murg

Și mestecenii-n drum se-nclinau în amurg.

De la geam îmi doream o privire s-arunci

Și-un sărut să îți fur de pe buzele dulci.

Dar de unde să știu, că un semn n-ai să faci

Și te pierzi la galop în plin câmp printre maci?

Simt cum versul de-atunci, nu mai curge domol

Bate stins doar prin somn ca pendula pe hol.

Luna pe cer, iată!... și ea…

sânii tăi plini de dumnezeu

îmi veneau mănușă

sărutul doar mă strângea puțin

rămas mic

dar am slăbit câteva eternităţi

să-mi poată cuprinde toată uimirea

în diminețile înghețate

de după bigbang

inima ta flacără

mi-a încălzit sufletul speriat de nemurire

iar ochii ochii tăi…

Inundate-n cuvinte,

cărţile rămân fără grai

în iarna indiferenţei

când pică praful…

am vrut să-mi sperii umbra

și s-o-ncui

în carcerele unde nu-i

vreun bec;

doar sub firidă,

aprinsă, 

prima cărămidă.

de sud-vestul…