şi fluviul îşi umflă în zadar

păsările şi apele

malurile şi peştii

oraşul e tot în coasta sa

hidră cu sute de mii de capete

şi guri

şi cu de două ori mai mulţi

ochi

din răzvrătirea apelor ai apărut

timp vopsit cu ojă carmin

scrijelit în cuvântul miezului de noapte

mai eşti ?

femeia cuvânt face dragoste

într-un poem de vineri noapte

ce lung este cuvântul dragoste !

durează un întuneric şi ceva

poemul nu se mai…

Florile iubirii

Grădina raiului
Ne cuprinde într-un moment
De iubire pură
Uscând petale de amor
În scăldarea
De flori cristaline
Ghidând ecoul pasiunii
În notele cântate
De inimile noastre

Iar noi dansăm
Prin valurile de frunze
Purtate de vânt

Par venind dintr-un alt veac,

Osteniţi, cărând trăiri,

Sunt bătrânii care zac…

m-ai deportat în țara aceea

unde plugurile arau dragostea

iar viorile treceau toate

printr-un singur arcuș…

fumul ţigării e penelul

din care cresc pe pânza nopţii

spirale plutitoare

din spirale, cresc

Debussy

şi ploaia

patul răvăşit

este un câmp tăcut

macii

s-au întors în lan

măştile

revin la locul lor

o altă zi…

Sunt poeme

cărora trebuie să le rezişti

cum rezişti disperării

tale sau a unui prieten

chiar dacă Dante

pe marginea de flăcări

a unuia din cercuri

a răguşit strigând

“lasciate ogne speranza”

Patru pagini

Răsfoiesc cartea pâna la pagina trei şi jumătate..

Poate mă omoară ţipatul foii jupuite

Dacă nu au făcut-o deja...

Cuvintele duioase ale dragostei...

Te-am văzut murmurând florii de liliac...

Şi mireasma ei mi-a rapit

Glasul grabnic tremurat...

Cristalele..

Şi-au pierdut din puterea lor vindecătoare..

Şi s-au transformat în acid!

Acum ard la atingere...

Ard şi…

Cuvinte de chitară

Cuvinte de chitară aud în noaptea grea,

Venind din camera de mult uitată

Şi-mi e şi frică să mă aventurez

Acolo unde de mult am închis zăvorul.

Am tânjit atât de mult

După sunetul sublim al corzilor de fier,

Încât am uitat de rostul viselor.

Gândirea-mi era înceţoşată de frică

Şi de neputinţa cuvintelor vibrate;

Fără să mă gandesc, că aparţineam lor...

Eram sclavul…

M-am obişnuit cu ploile de seară

cu stropii ce ferestrele-mi lovesc,

mă simt în largul meu fără să doară

când fulgeră în tot ce-i nefiresc.

Las tunetul, ecoul să şi-l poarte

prin tot amurgul revărsat în ploi,

în timp ce zarea ploile-şi împarte

şi fulgeră-n tăcere lângă noi.

Îţi caut mâna ca un semn de pace

fără să ştiu ce simţi când te ating,

când ploaia serii sufletu-mi desface

şi fulgerele-n lacrimi mi se…

oraș îmbâcsit de praf și oameni vraf 

între paginile unui almanah 

nu almanahe, te rog frumos 

e de-a dreptul vanghelios,  nesănătos 

mersul în vârful limbii pe jos 

citesc despre o lume dispărută în zare 

în bulgări de zahăr și sare 

dar sare degeaba, nu are 

avântul necesar a se ridica din mare 

înotul ne doare …

cred cǎ nicio liniște niarne*

nu poate comprima zbuciumul acestui spațiu

aparenta acalmie dormiteazǎ  în umbre gonite de vânt

uneori tǎcerea

propagǎ urletul

monadelor somnambule

plimbându-și ȋn liniște neliniștea

este o farsǎ

cu cât tǎcerea este mai…

Clipesc într-o secundă lipită de spatele tău

Nu o pot vedea în întregime

Dar sunt bucuros

Ceva din ea tot pot vedea

Cine mai poate vedea timpul

Pe din afară

Ca mine

Atunci când trăieşte închis acolo?

Clipesc întrerupt

Ţie îţi datorez asta

Sau

Laserului lanternă cu care te joci

Atunci când îţi culci cuvintele

În jocurile cu umbre chinezeşti

Proiectate în spatele ochiului?

Clipesc închis în tine

Aş putea să…

în albă contopire

când asfințesc și tac sub gene tremurânde

pe ochiu-închipuirii sub ploi de cântec…

stau în mijlocul unei lumânări aprinse

şi tremur

în tot acest timp întunericul

iese din mine ca dintr-un chip

fără umbră

simt greutatea cerului cum

se prelinge în oameni

liniştea scrijeleşte…

Nu-mi cere să trăim în doi acelaşi gând

eu vreau să fim din nou iubire şi trecut,

am ascultat destul tăcerile pe rând

şi-n câteva din ele aievea ne-am pierdut.

Primeşte dacă vrei ce sufletu-ţi oferă

fiorii tăi îi simt dar stinse fi-vor toate,

când vei găsi iubirea o umbră efemeră

cerând de la destin ce astăzi nu se poate.

Rugină e speranţa, când sute de poteci

rămân nestrăbătute în ani fără lumină

şi toate ca-ntr-o iarnă…