dialectica poeziei

orice-am face noi poeții nu putem să atingem perfecțiunea

sunetelor armonia lor rimele care ne mângâie urechea

și nu putem reda zâmbetul monalizei în câteva cuvinte

fie ele și metafore ultrasofisticate săpate-n marmură de

carrara noi cârpim zilele cu nevroze postrevoluționare…

 



Ce poţi să spui când lacrima-i tot verde

surâsul se usucă pe obraz

gândurile zburdă miliarde...

Ninge...



A nins acum întâia oară

la munte şi întreaga ţară

în suflet ninge liniştit

Într-o beznă impenetrabilă,

un chip inexpresiv şi sever

cu mişcări şerpuite

vuia prin ninsoarea minţii

smucind convulsiv braţele

văzduhului înnegurat de gânduri.

 este... nu știu 

 în zori sau amurg

 sau acum se trag draperiile 

 ultimei pietre rămasă la hotarul incertitudinii

 știu doar

 că nu este ceață  

 nechezatul zbuciumului se stinge

 nu mai doare...

 sub mâinile cordului

 încă încolțește o picătură de sânge

 semnul rămâne la hotar

 reamintindu-mi vechiul 

 îl pun în sân

 și îi mângâi cu razele soarelui

 cărarea

 clopotul…

Între chin şi sublim, o punte de nuferi!



Printre cuvinte şi gânduri,

gravate-n noi adânc, ne scriem viitorul.

Pe firul ierbii ne creştem câmpul,

cu norul singuratic pictăm un cer,

iar delta din trestia legănată în lungile tăceri.



Vreau să te luminez, să mă luminezi,

să renasc,

să fim un glob de lumină,

de durere, de plăcere.

Un foc viu în dansul cosmic,

- eu, fiica Soarelui -

două vase…

 Exodul cuvintelor

Prin timp, orbit, omul aruncă în lume lanţuri grele.

Un zeu plin de temeri!



Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăştie miasme,

plăgi negre-n adâncuri, în cer şi în ape,

în sânge şi inimi,

în vis, în iubiri, în cuvinte.



Stâlpii şi uşile caselor cu sânge au fost însemnate,

cu sânge de albi porumbei praguri de uşi au fost însemnate.…

Eşti doar o zi de toamna aurie

Cu haina-n zdrenţe şi mergi spre asfinţit

Sculptând destine-n zarea ruginie

Valsezi de mână cu vântul amorţit

Pictezi pe cerul colorat de toamnă

Un zbor de păsări şi-o lacrimă pe chip

Şi când săruţi lumina dulce doamnă

Îmi citesti soarta scrisă pe nisip

Tăcută, mi-ai trecut pe la fereastră

Zâmbeşti că anii mi s-au scurs prin vreme!

Ştii cum doare tristeţea ta…

Cădem în gol în ritm accelerat

Şi ni se fac promisiuni deşarte

Intr-un ospiciu generalizat

Inconştienţii ne împing spre moarte

Decesul este încă amânat

Zadarnic se mai măsluiesc rapoarte

Cădem în gol în ritm accelerat

Şi ni se fac promisiuni deşarte

Când într-un haos de…

Sufletul meu

nu-mi aparţine;

este al celor ce-mi sunteţi

aproape.

Trăieşte prin voi,

primeşte lumină

din ochii voştri,

căldura îmbrăţişărilor

şi sărutul buzelor.

Este conectat şi dependent

pentru totdeauna

la viaţa şi dragostea voastră.

Cred că are culorile curcubeului,

pentru ca v-aţi pictat pe el

trăirile.

Poartă în el bucurie

şi tristeţe,

linişti şi nelinişti.

Precum anotimpurile

trece…

Miji ochii

în spaţiul friguros,

întunecat şi sumbru.

Timpane încordate

în aburul respiraţiei reci

suflă în creierul minţii

născută din cea mai cruntă

disperare

a singurului lucru

ce lipsea…

timpul.

catrene despre viață

Nu-mi intra-n poem hoțește,

Cititorul meu cel drag,

Ai să ieși din el mai trist,

Tot mai singur și pribeag.

Versetul meu e colorat

Și dantelat cu scumpe lacrimi,…

Înăbuşind temerile,

lumina din ochi se stinse

aruncând priviri întrebătoare

spre soare…

Zâmbetul tău mi-a mușcat ochii!

Da, durerea este o femeie frumoasă!

Vorbele tale rotunjeau dedeochii,

Păsări flamingo plecară la coasă!

În zațul de cafea strălucea un bob de aur,

Șoapta-i ascunsă după ureche,

Se înfoia vântul, palid balaur,

Și lebăda plânge fără pereche...

Miresele-n rochii dospeau prin dantele,

Castelul, la poartă, țintea cavalerul,

Din stele făcurăm doar simple caiele,

Iubirii să-i smulgem prin…

Trec umbre mari prin ceruri,

grav și definitiv,

mi se albise graiul

chemând fără motiv.

Simțeam adânc în mine

cum m-apăsa sublimul,

o mână de țărână

să-ncapă tot preaplinul.

- De ce visezi poete,

când rupt ești în bucăți?

Abia de poți, din milă,

pe tine să te porți.

Cu voce de aramă

îți spui grandoarea vieții,

dar ești atât de singur

în pragul dimineții.

Nu ști că pe sub ceruri

n-ai loc să odihnești?

E-atât de…

Lacul - Ion Ionescu Bucovu







o, trandafirul meu, te-ai ofilit

nu mai avem nimic a ne mai spune

străini, frustraţi, prin jumătăţi de lume,

ne furişăm stupizi, fără speranţă

tot căutând în beznă o dimineaţă...



nimic din ce a fost nu va să fie ,

chiar de ni-s sufletele triste şi stinghere

chiar de-am lipi iubirea ruptă

mereu ne vom izbi doar de himere…



vom naviga prin amintiri, haotic

și lacrimi obosite vom ascunde

vom mai zâmbi, aşa, estetic

iar noaptea vom urla în…